BILETE ONLINE

Programul Jazz @ ARCUB – Artist in Residence continuă în 2018 cu o nouă serie de concerte bilunare pe scena Centrului Cultural din Lipscani 84 – 90. A doua stagiune Artist in Residence este curatoriată de muzicianul Mircea Tiberian care  a prezentat, în perioada octombrie – decembrie 2017, șase concerte de jazz susținute de artiști români, europeni și americani. 2018 aduce în cadrul stagiunii colaborări și proiecte inedite ale jazzului românesc și internațional, care vor fi prezentate în premieră, într-o serie de 12 concerte live, în perioada februarie – iunie 2018.

Cu un lineup ce conține artiști din Statele Unite ale Americii, Macedonia, Germania, Moldova, Spania, Italia, Elveția, Serbia, Marea Britanie, Austria și România, Artist in Residence debutează în 2018 cu o lansare de album.

Astfel, joi 1 februarie  2018, de la ora 20:00 Artist in Residence găzduiește primul concert din acest an: The Land of Nod, proiect prezentat  de însuși artistul în rezidență, Mircea Tiberian  – un proiect autentic care se adresează publicului deschis către experiment şi originalitate. Întâlnirea artiştilor din distribuția concertului pe scena ARCUB – Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Chris Dahlgren, John Betsch reprezintă o oportunitate pentru iubitorii de jazz de a fi părtași la o performanță artistică intensă, plină de originalitate.

 The Land of Nod este un teritoriu menţionat în Cartea Genezei din Vechiul Testament şi situat “La Est de Eden”. Aici Dumnezeu l-ar fi exilat pe Cain după ce acesta l-a omorât pe fratele său Abel. Origen din Alexandria defineşte Ţara Nod ca pe un loc “Departe de Faţa lui Dumnezeu”. Să nu uităm că în engleză “to nod off”  înseamnă “a adormi” iar printre sensurile pe care limba ebraică le dă acestui cuvânt se numără “a rătăci” , “a te ascunde”, “a tremura”Mircea Tiberian

În acelaşi timp The Land of Nod mai înseamnă  tărâmul pe care apar limitele şi limitările, măsurile şi greutăţile, unde se naşte simţul proprietăţii, unde existenţa incumbă efort şi strădanie, unde se ridică ziduri şi cetăţi de tot felul şi, mai ales, e locul unde omul se află într-o perpetuă căutare a sensului Existenţei, în ultima instanţă  a lui Dumnezeu.

The Land of Nod este şi titlul albumului pe care membri cvartetului îl au în pregătire şi pe care intenţionează să-l lanseze la ARCUB,  cu ocazia concertului din Februarie.

 


Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

 

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).


 

Program Artist in Residence februarie – martie 2018:

Joi 1 Februarie | 20:00

Mircea Tiberian Group | The Land of Nod

Liviu Butoi – saxofoane, flaut (RO), Mircea Tiberian – pian (RO), Chris Dahlgren – contrabas (SUA), John Betsch – baterie (SUA)

 

Joi 15 Februarie | 20:00

Sorin Zlat and Friends | Jazz Poems

Sorin Zlat -pian (RO), Michele Montolli – contrabass (IT), Andy Trim – baterie (UK)

 

Joi 1 Martie | 20:00

Dublu concert:

Oana Chițu & Band | Berlin – Bucharest – A Love Affair

Oana Chițu – voce (DE / RO), Anton Slavici – vioară (SERBIA), Valeriu Cașcaval – țambal  (DE / MD), Dejan Jovanovic, acordeon;

 

Joi 15 Martie | 20:00

Luiza Zan Trio | AfroDizzy

Luiza Zan – voce (RO), Iulian Pavelescu – chitară (RO), Lehel Vitalyos – contrabas (RO)

 


Programul ARTIST IN RESIDENCE

Inaugurat în 2016, Jazz @ ARCUB – Artist in Residence invită muzicienii de jazz din România să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Modelat după programe similare din San Francisco, New York și Amsterdam, Artist in Residence prezintă în premieră publicului bucureștean proiecte originale ce ilustrează tema stagiunii. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali. Curatorul artist al celei de-a doua stagiuni Artist in Residence este pianistul și compozitorul Mircea Tiberian, iar tema propusă este Jazz – un limbaj muzical al viitorului”.