Bogdan Ghiu, scriitor

De la B. către B.

Dragă București, nu știu dacă un om îi poate scrie unui oraș ca unei ființe vii, individuale, ca unei persoane. Pentru că un oraș, un mare oraș, singurul oraș cu adevărat mare al țării, nu poate fi redus niciodată doar la o persoană, la o singură personalitate, la un profil unic. Așa ceva poate fi specific, poate fi posibil în cazul orașelor mici, mai mici, fiecare, tocmai de aceea, cu farmecul său. Dar orice oraș, și cu atât mai mult un mare oraș, singurul mare oraș al țării așa cum ești tu, este un organism, o federație, un arhipelag, o mare de necuprins: un monstru. O pluralitate „bătând” spre infinit.

Andreea Răsuceanu, scriitoare, critic literar

Dragă B.,

Până acum un an aveam un vis, mă gândeam la asta de câte ori ieșeam pe bulevardele tale aglomerate, sufocate de trafic, de sunetul asurzitor al claxoanelor, de smogul care îmi imaginam că, văzut de sus, te înfășoară într-un giulgiu întunecat. Îmi imaginam cum ar fi să ai liniștea și așezarea în sine a unui loc patriarhal, dar tu să rămâi orașul viu și neobosit de acum.

Katia Pascariu, actriță

Dragă B.,

Deși ne cunoaștem de aproape 40 de ani, nu ți-am scris niciodată o scrisoare, dar uite că a venit momentul să o fac. Știu, o să spui că nu e nevoie, că de vorbit, vorbim mereu… eh, lasă-mă să încerc, sunt și eu curioasă să văd ce-o să iasă, dacă reușesc să fiu sinceră. Asta vreau, să pun în câteva rânduri, pe căprării, temele care cred că ne leagă ombilical și extensiile lor.

Cristian Iftode, filosof

Dragă Bucureşti,

Aceasta nu e o scrisoare de îndrăgostit. E drept, la fel ar pretinde şi orice îndrăgostit rănit, furios. Motivele care te fac dificil de iubit le cunoaştem cu toţii: traficul congestionat, sufocant, şoferii agresivi şi isterici, trotuarele transformate-n parcări, aerul uneori otrăvit de toate deşeurile arse ilegal la marginile tale, clădirile cu risc seismic lăsate-n paragină, absenţa unui plan urbanistic aplicat riguros, consecvent… Să continui? Îţi cunoşti prea bine defectele. Unii spun că eşti un oraş deloc iubitor de copii, de parcă ar fi vina ta că ai încăput, în atâtea rânduri, pe mâinile unor netrebnici.

Luiza Vasiliu, jurnalistă

Dragă B.,

nu sper că scrisoarea mea te găsește bine și sănătos. Știu că ești vraiște. Stai liniștit, nici noi nu suntem mai bine.

E luni dimineață, ianuarie, anul 3 de pandemie, în intersecție cântă claxoane, în apartamentul de sus slujba Domnului. Copilul doarme. Când a venit starea de urgență, mai aveam o lună până să nasc. „10 000 de pași pe zi”, mi-a zis doctorul, așa că seara ne scurgeam printre blocuri, doi ilegaliști ai plimbării pe străzile goale. Cum arată o pandemie? Ce-o să ne facem?

Ioana Pârvulescu, scriitoare

E o zi de iarnă, dragul meu, cu un pic de ploaie în loc de zăpadă, una din acele zile în care nici tu, nici eu nu arătăm prea grozav. O zi numai bună pentru povești. Ale mele vor fi despre noi doi, dar mai mult despre tine. De la fereastra mea îți văd cerul gri și copacii negri, câteva ciori și niște porumbei grăsuți. Nu-i prea vesel. O felie de timp în care lucrurile frumoase se petrec în interior, nu pe-afară. Dar tu, ca-n orice relație care contează, ești și înăuntru, și în afară. Afară, ești cer cu stele și caldarâm cu gropi, peste care trec pașii și roțile noastre, ești cărămidă, beton, sticlă, țigle, tablă și oameni în carne și oase, de la cei născuți acum un minut, până la cei care, obosiți de viață, obosiți de moarte, așteaptă sfârșitul piesei, de la prizonierii închiși ermetic în mașini de lux, până la boschetarii liberi care dorm pe străzi, pe cartoane sau sub pături mizere.

Simona Popescu, scriitoare

Serendipity, tablou de familie, luna din Parcul Ioanid, clanul sensibililor

Dragă București,

Na, că nici nu știu cum să-ncep…

„Bucură-te, Bucurel, de bucuria lui Bucuroi cînd a venit bucuros în Bucureşti!”, zic iar refrenul din copilărie, cînd nici nu știam bine ce înseamnă cuvîntul București, nici ce e cu Bucurel și Bucuroi. Dar știam ce e bucuria! Despre cum am venit eu la tine, ca Bucuroi, despre ce bucurii mi-ai adus de-a lungul anilor am scris nu o dată. Despre timpurile tale, nu doar despre spațiile tale.

Bogdan-Alexandru-Stănescu, scriitor

Umblu cu tine-n minte fără s-o știu. Îmi dau seama că ești aici doar când îmi sosesc știri din depărtare, shipping news, cum era-n filmul ăla. Am citit acum câteva zile o știre ”senzațională” despre un adolescent care a mers pe tamponul tramvaiului. Și mi-am amintit – nu înțeleg cum am putut uita așa ceva – că sportul ăsta îl practicam înainte de 1989, de la Șura Mare la Piața Sudului. Era selfiul nostru cu trenul, dar cu mai puține victime, pentru că atunci și tu erai mai necopt. Fane Nebunu, era campionul scării, al cartierului, nu știu ce s-a ales de el.

Vasile Ernu, scriitor

Dragă B. sau cum m-am îndrăgostit de București

M-am născut și trăit la marginea Bugeacului, în Basarabia, la periferia Imperiului din Est, într-o zonă foarte amestecată etnic şi religios. Sunt un om din sud, îndrăgostit de stepa Bugeacului și Bărăganului, de gurile Dunării şi Marea Neagră. De târgurile mici de aici: de la Cahul și până la Chilia, Boglar, Vulcănești, Ismail, Cetatea Albă. Mai eram îndrăgostit de Chișinău și de Odessa, orașele copilăriei.

Mihai Duțescu, scriitor / arhitect

Vă salut! Ce mai faceți?

Să știți că nu mi-a fost deloc ușor să vă scriu. Am avut probleme cu vocea, cu adresarea, în fine. Apoi, m-am tot gândit despre ce anume să scriu – și mergeam pe stradă când îmi storceam mintea, singur, după ce tocmai îmi lăsasem copiii la școală. Da, au început școlile, iar aici pe unde mă învârt eu sunt intrările dinspre Bragadiru, Măgurele, Domnești etc. Dimineața, la prânz și seara, Ghencea, Rahova și Antiaeriană sunt complet blocate de șiruri infinite de mașini cu numere de Ilfov. Și înăuntru sunt oameni.