Îi invităm pe toţi cei care la acest sfârşit de săptămână rămân în capitală şi ar dori să evadeze din nebunia oraşului, să ni se alăture în parc, la Bucureşti – Cartier de vară, unde oricine se poate simţi ca în vacanţă.


V-am pregătit teatru pentru copii, concerte, teatru de stradă, un spectacol special cu AG Weinberger, veselie şi alte surprize.


Bucureşti – Cartier de vară este un eveniment cultural iniţiat de Comisia pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale, Direcţia pentru Cultură şi Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3 şi 5, de vineri până duminică, cu câte două spectacole pe zi, în trei din parcurile capitalei.


Dimineaţa, de la ora 10.00, personajele de basm îi vor aştepta pe copii cu poveşti şi veselie.


Piesa „Un desen, o floare, mare sărbătoare”, prezentată de Teatrul Ion Creangă, va fi jucată vineri în parcul Bazilescu, sâmbătă în parcul Sebastian şi duminică în parcul Titanii.


Pur Anima vine vineri în parcul Titanii şi duminică în parcul Sebastian, cu „Bucureşti – mahala de suflet”, un specatacol cu muzică, poezie şi teatru de păpuşi.


Compania de teatru DELL’ ARTE prezintă “Bloop”, un spectacol de teatru pentru copii, vineri în parcul Sebastian. Studenţii de la U.N.A.T.C. vor juca “D’ale carnavalului”, duminică în parcul Bazilescu iar trupa Muşchetarii pune în scenă sâmbătă, în parcul Titanii, povestea pupezei din tei, de Ion Creangă.


„Zvonuri, bârfe, flecăreli” este un spectacol de teatru realizat după texte de I.L.Caragiale şi Tudor Muşatescu, care se va susţine sâmbătă dimineaţă în parcul Bazilescu şi duminică seară în parcul Titanii.


Programul de seară începe vineri, de la ora 20.00, unde, şi în această săptămână, un eveniment special va fi concertul din parcul Sebastian, susţinut de AG Weinberger, vocalist, interpret la muzicuţă şi chitarist, de jazz şi blues.


Trupa teatrului Nottara va juca „Romanţioşii”, o piesă de Edmond Rostand, vineri în parcul Bazilescu, sâmbătă în parcul Titanii şi duminică în parcul Sebastian.


Teatrul Masca îi invită pe toţi cei care vor să se răcorească cu puţin teatru de stradă, la un „Cocktail”, sâmbătă în parcul Sebastian şi duminică în parcul Bazilescu, iar vineri în parcul Titanii, aceeaşi trupă va susţine spectacolul „Statuile”.


Un concert de muzică medievală europeană, va avea loc sâmbătă în parcul Bazilescu, fiind interpretat de trupa Pontice.


Vacanţă plăcută în Bucureşti şi vă aşteptăm în parc!


Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa site-ul nostru www.arcub.ro.

Partenerii media ai evenimentului sunt: 24 FUN, comunicatedepresa.ro, port.ro.