Revolve Dance Festival este un concept inovator în România ultimilor 30 de ani, un hub de evenimente pe teme coregrafice, creat pentru a veni în sprijinul tinerelor valori naționale din lumea dansului, în direcția îmbunătățirii performanțelor artistice ale acestora prin aducerea în țară a unor profesori de renume în domeniul coregrafic (profesori de la Academia de Balet Vaganova – Sankt Petersburg, Bolshoi Ballet Academy – Moscova, Opera de Paris, Opera National de Cuba, Academia de dans Madrid si altele).

Revolve Dance are loc de cel puțin două ori în fiecare an și se adresează atât tinerilor dansatori din toata lumea, cât și profesorilor care doresc să facă schimb de experiență sau să își “up date”-eze metodele de predare.

Festivalul este deja considerat cel mai bun workshop din Europa de Est. Fiind printre puținele manifestări de gen (orientate pe educarea și pregătirea tinerilor talentați care vor să își ducă pasiunea pentru dans mai departe și adresandu-se publicului doritor de entertainment de calitate), Revolve Dance se reinventează la fiecare ediție.

Astfel, la aceasta a 11-a editie, organizatorii propun participantilor activități noi, complementare studiului coregrafic și dovedit necesare tinerilor balerini dornici de afirmare (precum cursuri de nutriție, psihologie a performanței sau sesiuni foto profesionale)

Participantii vor avea ocazia sa lucreze cu maeștrii coregrafi emeriti precum:

  • Lienz Chang ( Scoala Nationala din Cuba), prof. dans clasic, pas de deux si baieti, Maestru international și coregraf, Ass. Coregraf pentru MONSIEUR ROLAND PETIT
  • Nina Ivanovich (Academia de balet Vaganova din Sankt Petersburg), prof. de dans istoric si de caracter
  • Olga Makarova (Academia de balet Vaganova din Sankt Petersburg), prof. de dans clasic si trainer floor bare pentru balet.

Evenimentul se va incheia cu un spectacol inedit unde se vor prezenta coregrafiile realziate în timpul workshop-ului, urmat de festivitatea de decernare a diplomelor de participare sau burse de studiu la edițiile următoare ale Revolve Dance și alte workshop-uri partenere exclusive (Russian Master Ballet din Sankt Petersburg), burse de participare la concursul Youth America Grand Prix în baza Partenerriatului exclusiv  pentru România.

Pentru mai multe detalii și înscrieri îi invităm pe cei interesați să urmarească paginile oficiale: FB Revolve Dance, Youtube Revolve dance, www.revolvedance.ro.

Proiectul este realizat cu Sprijinul ARCUB si al Primariei Capitalei.

Organizator: Asociatia Mapamond

Foto: revolvedance.ro