Spectacolul „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba”, două reprezentații în cadrul Festivalului Național de Teatru 2019
În cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru, la ARCUB, se va juca spectacolul „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” în regia lui Eugen Jebeleanu. Spectacolul realizat de ARCUB în coproducție cu Compagnie des Ogres va avea două reprezentații la Sala Mare ARCUB, programate pe 26 și 27 octombrie, de la ora 19:00.
Biletele pentru cele două reprezentații ale spectacolului „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” sunt disponibile pe www.mystage.ro
„Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” este un spectacol-manifest, regizat de Eugen Jebeleanu, după un text de Yann Verburgh. Actori români și francezi se întâlnesc pe aceeași scenă într-un spectacol multicultural și multilingv, ce interoghează valorile Europei și statului teatrului în contextual schimbărilor sociale și politice de astăzi. De la Est la Vest, la București sau la Paris, teatrul lui Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh își extrage din interpreții săi și din actualitate materia propriilor ficțiuni: corupție, migrație, topirea calotei glaciare din Groelanda…
„În 1994, tatăl meu părăsea România pentru a merge să lucreze în Germania, în vederea unui trai mai bun pentru el și familia sa. La puțină vreme după aceea, în urma unui șoc traumatic, revine în țară cu o viziune complet nouă asupra lumii, uitându-și visul occidental și proiecțiile despre libertatea europeană. Acest moment a fost declanșator pentru o cu totul altă construcție identitară pentru el și membrii familiei. Astăzi, eu trăiesc între Franța și România și mă construiesc pe fundația acestui trecut, al familiei mele și al țării mele, dar având convingerea ca încă există posibilitatea creării unei legături între aceste două culturi, dincolo de prejudecăți, de bariere și de sisteme de valori. «Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba» este pentru mine un proiect ca un răspuns necesar la toate aceste întrebări despre lumea noastră contemporană”, a declarat Eugen Jebeleanu, regizorul spectacolului.
Spectacolul se deschide cu o fabulă care descrie plecarea unei familii de pinguini din Țara-Ghețurilor spre alte meleaguri, unde speră să găsească o viață mai bună și să le asigure un viitor puilor lor. De aici decurg, într-o scriitură mozaicată și documentată, scene multilingvistice, în care limbile se confruntă, se înțeleg și își răspund, ca niște du-te-vino între realitate și ficțiune, între basm și document, între personaj și personal, între alteritate și identitate. Mărturiile actorilor devin revolte și manifeste pe marginea condiției artistului-cetățean aflat în căutarea unui loc atât pe scenă, cât și în societate, prins fiind între raporturi de forță și coduri de reprezentare.
Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale și Vlad Lăzărescu. Din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video).
Spectacolul este realizat în coproducție cu Maison de la Culture d’Amiens, Le Phénix Scène nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune și Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Național de Scriere pentru spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM și al Fondului de donații POROSUS.
Textul și adaptarea: Yann Verburgh
Regia: Eugen Jebeleanu
Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin
Scenograf: Velica Panduru
Sound creation: Rémi Billardon
Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici
Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu
Asistent regie: Ugo Léonard
Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné
Supratitrare live: Monica Zârna (Panthea)
Foto credit: Adi Bulboacă
Durata spectacolului: 150 min.
Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.
Spectacol în limbile română, engleză, franceză, germană, berberă. Supratitrarea existentă face parte din conceptul spectacolului multilingvistic, asigurând înțelegerea de către public a tuturor momentelor.
A 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 18 și 27 octombrie 2019, director: Marina Constantinescu.
Motto-ul acestei ediții: Teatrul, clipa magică a istoriei
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria Municipiului Bucureşti
Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România, Centrul Cultural Expo Arte, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Partener: Institutul Cultural Român
Sponsori: HelpNet, MOL România, DEDEMAN, Domeniile Blaga
Toate informațiile: www.fnt.ro
Bilete la spectacole: www.mystage.ro