Ediția 2014: Bucharest Jazz Festival
Cel mai important eveniment de jazz al anului din Capitală, ARCUB Live Open Air — Jazz, Blues & More, s-a relansat la cea de-a treia ediție sub un nume și un concept nou: Bucharest Jazz Festival. Manifestarea a avut loc în perioada 2 – 6 iulie 2014, în Piața George Enescu și, spre deosebire de edițiile anterioare, în anul 2014, festivalul s-a extins și în spațiul expozițional din incinta Hanului Gabroveni.
Avându-l pe pianistul Lucian Ban drept curator, festivalul a intrat, din 2014, în circuitul internațional, odată cu integrarea în prestigioasa asociație de producători, Europe Jazz Network, ce include 93 de organizații de profil din 29 de țări dedicate susținerii creativității jazzului contemporan și a improvizației în muzică, dintr-o perspectivă europeană largă.
Noul concept al festivalului a pus accent deosebit pe scena românească de jazz, menținând în același timp un line-up de nivel mondial. În premieră absolută pentru România, la Bucharest Jazz Festival 2014 a debutat un modul de Evenimente Conexe — lansări de carte, disc, seria Jazz on Film, colocvii și dezbateri, expoziție de afiș de gen — ce au avut loc zilnic, la Hanul Gabroveni, pe întreg parcursul festivalului. Acestea și-au propus să contextualizeze jazzul românesc atât în peisajul local, internațional, cât și în raport cu celelalte sfere ale artei.
Astfel, marți 1 iulie, în deschiderea festivalului, ARCUB în parteneriat cu Institutul Polonez, s-a vernisat expoziția dedicată uneia dintre cele mai mari colecții private din lume, având ca temă Afișul polonez de jazz de avangardă din anii ’60.
Joi, 3 iulie, în cadrul unui eveniment dedicat, cei interesați au aflat care este situația Cărții românești de jazz. Prezentați de Florian „Moșu” Lungu, autori precum Mircea Tiberian, Marius Popp, Alex Vasiliu și alții au lansat noi titluri în domeniu, urmate de discuții cu publicul și sesiuni de autografe.
Vineri, 4 iulie, a avut loc primul showcase dedicat caselor de producție care au editat discuri românești de jazz. Acesta a fost urmat de o dezbatere cu tema Discul românesc de jazz, în prezența fondatorilor Green Records, A&A Records, Soft Records, Fiver House Records și 7Dreams Records, care și-au prezentat cataloagele și planurile de viitor, analizând condiția actuală a acestei arte în România.
O altă premieră în programul din 2014 a fost Jazz on Film, o serie de proiecții ce s-a desfășurat pe tot parcursul festivalului. Aceasta a înfățișat nume legendare ale jazzului internațional în ipostaze inedite, precum Cecil Taylor — All The Notes sau Paul Bley. Documentarul multiplu premiat despre mișcarea poloneză de avangardă YASS, Iubire / Miłość a fost adus în festival în parteneriat cu Institutul Polonez București. De asemenea, au fost proiectate și documente imagini din arhiva TVR, care surprind fenomenul de jazz românesc: Miracolul de la Sibiu, un documentar TVR realizat de Doru Ionescu și Don’t Be Sad — Richard Ochanitzky, semnat de Alex Vasiliu, la Studioul TVR Iași.
Artiști legendari și maeștri ai jazzului contemporan au confirmat participarea la ediția din 2014 a Bucharest Jazz Festival. Nume de referință ale jazzului contemporan, precum Carmen Lundy, John Scofield Uberjam și Julia Hülsmann Quartet, Dave Douglas Riverside Quarte vor urca pe scena din Piața George Enescu.
De asemenea, pe scena din Piața George Enescu, au urcat unii dintre cei mai importanți muzicieni din jazzul românesc actual. Saxofonistul Alex Simu, cunoscut publicului prin proiectele sale de world music (ARIFA), revine ca lider al unui autentic combo de jazz. Emil Bîzgă prezintă cvartetul omonim albumului pe care-l va lansa în cadrul festivalului: Emil Bîzgă Acacia Flower Quartet. Cunoscutul contrabasist timișorean, Johnny Bota este prezent în trioul excelentului pianist sârb Mike Krstić. Un proiect cu totul special pe scena românească este Bucharest Jazz Orchestra, condusă de talentatul trompetist Sebastian Burneci. Septetul condus de Mihai Iordache va încânta publicul cu repertoriul lor cu adevărat post-punk jazz. Romanian Jazz Collective este primul ansamblu dedicat exclusiv song book-ului românesc de jazz — o reinterpretare modernă a compozițiilor clasice semnate de Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu, Marius Popp și alții.
Pentru mai multe informații, accesați:
Pagina oficială a festivalului: http://www.bucharestjazzfestival.ro/
Pagina de Facebook a festivalului: http://www.facebook.com/bucharestjazzfestival/
Pagina evenimentului: http://www.facebook.com/events/1443901979191664/
Muzica din timpul zilei din Piața George Enescu este transmisă de prietenii noștri de la nicecream.fm.