Doi muzicieni de elită se vor întâlni pe scena Sălii mari a Ateneului Român, sâmbătă, 12 mai 2018, la ora 19 pentru un recital de lieduri. Vom cânta despre dragoste, viață, dorință, răzbunare – toate aceste sentimente regăsindu-și liniștea sub lumina soarelui de primăvară. De aici și numele recitalului nostru… MAI ! Am ales Hahn, Schubert, Schumann, Strauss și Montsalvatge pentru ca sunt “pictori” valoroși, muzica lor schițând sublim trăirile de mai sus.

Dorim să invităm publicul bucureștean în spații sonore altfel decât cele ale operei sau oratoriului, propunem o călătorie care reflectă inima fiecăruia dintre noi, cu toată bogăția experiențelor, anilor, împlinirilor și dezamăgirilor. Melodiile lui Reynaldo Hahn au șarm, eleganță, delicatețe și această abilitate de a emoționa audiența. Franz Schubert, pe de altă parte, ne transpune într-o lume temperamentală, pasională, violentă chiar, pe când liedurile lui Robert Schumann reprezintă călătoria introspectivă în viata unei femei care iubește – de la primele clipe în apropierea bărbatului dorit, la ziua căsătoriei. Pe Richard Strauss l-am ales pentru ca este acel maestru al intimității de manieră operistică. Iar Xavier Montsalvatge, probabil cel mai puțin cunoscut, este o preferintă personală.

Poemele lui abordează o tematică de identitate etnică și rasială în Cuba, fiecare cântec interpretând, în mod diferit, experiența Neagra. Regăsim dansuri cubaneze, stiluri vocale spaniole și inflexiuni afro-cubaneze. Am convingerea că va fi o seară deosebita, ce va imbogăți pe fiecare dintre noi. Muzica dă aripi, emoționează, bulversează, iar poezia ne poartă spre visare, spre lumi de noi cunoscute, sau poate doar auzite…(Roxana Constantinescu)

Am avut întotdeauna o relatie deosebită cu repertoriul de lied si l-am perceput ca pe o nestemată a genului cameral. Împletirea aproape miraculoasa dintre textul poetic și cel muzical, parfumul sunetelor, subtilitatea, frumusețea, toate aceastea au avut si continua să aiba în mine un puternic ecou afectiv. Mă bucur că putem prezenta câteva dintre aceste capodopere într-o sală, cea a Ateneului Român, care este complementul ideal al acestei muzici. (Andrei Licareț)

Recital cameral
Sambata, 12 Mai 2018, 19:00 – 21:00
Sala mare
Roxana Constantinescu – mezzosoprană
Andrei Licareţ – pian

În program, lucrări de Reynaldo Hahn, Robert Schumann, Franz Schubert, Richard Strauss, Xavier Montsalvatge

Ceea ce o face pe Mezzosoprana Roxana Constantinescu o artistă atrăgătoare este complexitatea muzicalității și talentului actoricesc, abilitatea de a aborda o varietate de stiluri cu aceeași frumusete, convingere și onestitate. Presa internaționala o descrie ca pe “ Nadia Comăneci a Operei ” (Hollywoodprogressive Los Angeles), a cărei voce “amintește de vinul vintage de porto, cu acute luminoase, impecabile și joc scenic remarcabil” (Star Tribune).Cariera mezzosopranei este una încununată de succes, cu evoluții memorabile în spectacole lirice la Opera din Zurich si Teatro La Fenice din Veneția în Adalgisa (Norma), la Opera din Israel în Fenena (Nabucco) și la Opera din Versailles in Emira (Siroe), cu concerte pe scenele din București, Budapesta, Viena, Calgary și la Festivalul Bach din Oregon. Roxana Constantinescu a aparut recent pe numeroase scene internaționale precum Teatro dell’Opera din Roma în Manon Lescaut și Los Angeles Philharmonic în rolul Dorabellei (Cosi fan tutte), s-a reîntors la Opera de Stat din Viena și la Deutsche Oper Berlin în rolul Rosinei (Il Barbiere di Siviglia), rol interpretat și la Teatrul Național din Tokio, a fost invitată în mod repetat de către operele din Los Angeles pentru Zerlina (Don Giovanni) și Despina (Cosi fan tutte) si din Minnesota în rolul titular din La Cenerentola și în Charlotte (Werther), a debutat la Theater an der Wien în noua producție Les Contes d’Hoffmann și la Théâtre du Capitole Toulouse în Oberon și Cosi fan tutte. Între 2007-2010, mezzosoprana a fost solistă a Operei de Stat din Viena, putând fi văzuta în roluri precum: Rosina, Zerlina, Cherubino, Nicklausse, Fjodor, Stéphano, sau Lola. In lunile imediat urmatoare, mezzosoprana va debuta in rolul titular din Carmen la Teatro Lirico di Cagliari, va aparea pe scena Gewandhaus din Leipzig si Gasteig din München cu oratoriile Elias si Paulus, va deschide festivalul Les Nuits duMont Rome si va revenipe scena Operei din Oviedo în două productii: La Clemenza di Tito si Carmen.
Iubirea Roxanei Constantinescu pentru lied a purtat-o în săli importante ca Wigmore Hall, Carnegie Hall sau Musikverein din Viena. A înregistrat pentru OEHMS Classics, CSO Resound, Hännsler Classic, SWR, Artmode Records, Weltbild și Carus Verlag.

Considerat drept un artist care „se aventurează până în miezul muzicii” (România Literară) şi a cărui „bogată maturitate artistică şi profunzime depăşesc limitele unei simple capacităţi“ (L’Unione Sarda), pianistul Andrei Licareț a susţinut concerte şi recitaluri în oraşe importante din Europa, la Paris, Vendôme, Santander, Berlin, Würzburg, Londra, Roma, Lucca, Livorno, Salonic, Copenhaga, Istanbul, Praga, Tel-Aviv, Varşovia şi Bruxelles. În Statele Unite, a concertat la New York, Washington D.C., Boston, Houston, Pella, New Jersey şi Northampton, Massachusetts. Andrei Licareţ a obţinut Premiul I la concursurile Jeunesses Musicales şi Bucureşti Yamaha şi a fost distins cu Premiul Lory Wallfisch. De asemenea, a primit Premiul II la Concursul Tel-Hai şi Concursul Concertelor Shreveport. La Paris şi Berlin, a studiat cu Jacques Rouvier, iar la Salzburg cu Dmitri Başkirov, în cadrul cursurilor de măiestrie de la Mozarteum. A participat la programul prestigiosului Institut Steans pentru tinerii muzicieni de la Ravinia Festival. Solistul a obţinut diploma de Bachelor of Music şi Master of Music la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Recent, Andrei Licareţ a obţinut diploma de Graduate Performance Diploma şi Artist Diploma la Conservatorul Peabody, unde a studiat cu ilustrul Leon Fleisher, muzician care promovează în rândul discipolilor săi moştenirea pianistică preluată de la Beethoven. În aprilie 2013 Andrei Licareţ a susţinut un recital foarte aplaudat la Chamber Hall al Filarmonicii din Moscova iar în februarie 2013, şi-a făcut debutul la Carnegie Hall cu un recital de success, la Weill Recital Hall. „Sensibilitatea sa rafinată şi căldura sunetului, precum şi virtuozitatea interpretării au fost pe măsura acestei lucrări monumentale” (Lübecker Nachrichten, octombrie 2011). „Licareţ a interpretat cu naturaleţe, poetic şi cu o extraordinară atenţie pentru detalii – o sclipire care te face să doreşti mai mult”.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro