O experiență culturală completă pentru publicul larg: începe DIPLOMA 2021
- O experiență care va îmbogăți publicul, indiferent de vârstă: expoziția DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, va avea loc între 08 și 17 octombrie la Combinatul Fondului Plastic din București. 1,500 mp de expoziție în 5 spații atent alese – UNAgaleria, SENAT, The Institute, IOMO Gallery, Art Safe – oferă contextul perfect pentru evenimentul aflat la cea de-a VIII-a ediție.
- Intrarea la DIPLOMA 2021 este gratuită, cu prezentarea certificatului verde, respectând toate reglementările în vigoare. Pe 8 octombrie, accesul se face exclusiv pe bază de invitație. Experiența DIPLOMA de anul acesta poate fi explorată și virtual, pe platforma digital.diplomafestival.ro.
Universul DIPLOMA cuprinde, în acest an, 92 de lucrări din 16 specializări diferite – de la arhitectură, pictură sau fotografie, la scenografie, modă sau lucrări de metal, sticlă și ceramică. Vizitatorii vor descoperi prin intermediul festivalului diversitatea, complexitatea și unicitatea generației noi de artiști. Lucrările pot fi admirate în cele 5 puncte ale Combinatului Fondului Plastic – UNAgaleria, SENAT, IOMO Gallery, Art Safe și The Institute. Ultimul spațiu a fost inaugurat chiar în această toamnă și își propune să fie un punct de intersecție multidisciplinar, unde publicul să experimenteze arta noilor generații prin evenimente variate, în conformitate cu noile reguli ale contextului actual.
„În special în ultimul timp, am constatat câtă nevoie avem de o societate optimistă, mai încrezătoare în forțele și în oamenii ei. E momentul să ne apropiem mai mult de artă. Să îi permitem să facă parte din cotidian. Aici intervine DIPLOMA. Expozițiile de anul acesta nu sunt doar sume ale unor lucrări, ci proiecte artistice în sine, totul încununat de spațiul Combinatului Fondului Plastic, a cărui explorare cred că va fi o surpriză pentru 99 din 100 de bucureșteni”, a declarat Andrei Borțun, CEO al The Institute.
DIPLOMA este mai mult decât o expoziție. E un dialog al noilor talente cu publicul, dar și cu seniorii din domeniu, nume de referință în arta plastică, în fotografie, în arhitectură, în design și în multe alte domenii conexe. 42 de specialiști au făcut parte din boardul creativ al ediției cu numărul 8 și au jurizat selecția finală DIPLOMA, printre care, Mirela Bucovicean, Omid Ghannadi, Andrei Jecza sau Eugen Rădescu.
„Susținerea talentelor la început de drum este un act vital pentru piața de modă din România” – Mirela Bucovicean
„Inițiativa DIPLOMA este cea mai organizată formă de selecție și de susținere echidistantă a designerilor din mediul universitar, iar promovarea talentelor la început de drum este un act vital pentru piața de modă din România”, a declarat Mirela Bucovicean, membră a boardului creativ și Ambasador DIPLOMA 2021.
„DIPLOMA este ca o radiografie a zilei de mâine, vezi ce nu merge bine din punctul de vedere al tinerilor și ce vor ei să schimbe, ce aport vor să aibă pentru ca ziua de mâine să fie una simțitor mai bună”, a declarat Omid Ghannadi, membru al juriului și Ambasador al DIPLOMA 2021.
Reciclarea, sustenabilitatea, speranța unui viitor mai bun, parte dintre temele alese de partenerii evenimentului pentru DIPLOMA 2021
Sponsorii și partenerii evenimentului au o contribuție relevantă în cadrul DIPLOMA, astfel încât fiecare are câte un pavilion expozițional care-i poartă numele, după cum urmează: Pavilionul ASAP – Art Safe, Pavilionul Art City – Spațiul The Institute 2, Pavilionul IQOS – IOMO Gallery, Pavilionul UniCredit – Senat, Pavilionul Fashion Days – Spațiul The Institute 1, respectiv Pavilionul Epson – UNA Galeria.
Parte expoziție, parte atelier, prin UPFOLD, prezentat de ASAP România, vom descoperi cum deșeurile primesc o nouă viață și utilitate prin tehnica plierii, datorită obiectelor realizate de designerul Alexe Popescu. UPFOLD își propune să găsească soluții alternative pentru ambalajele alimentelor pe care le consumăm și inițiază o discuție despre cum se pot ele reutiliza în așa fel încât să contribuim cu toții la o societate sustenabilă.
Sub umbrela Together We Art, IQOS prezintă două proiecte artistice: o lucrare realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, și o expoziție-concept ce cuprinde creațiile unor artiști multidisciplinari care și-au propus să prezinte viziunea lor despre un viitor mai bun. Expoziția-concept poate fi văzută la IOMO Gallery.
Spațiul exterior al Combinatului devine și el un loc de exprimare artistică, în care artistul PREN își va pune în aplicare, prin creativitate și culoare, propria reprezentare despre viitor, unul pentru care dezvoltarea și diversitatea reprezintă cuvintele-cheie.
Publicul se va putea bucura și de fotografii de neuitat la eveniment, pe care și le va putea printa la festival, exclusiv în primul weekend (8-10 octombrie), cu ajutorul imprimantei puse la dispoziție de Epson.
În plus, tot în curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic, publicul va putea admira și lucrarea artistului ILUC, ca urmare a proiectului Street Art București – artă pentru spațiile publice, cu inspirație din lectură și din capacitatea bibliotecilor de a funcționa ca poli culturali în cartiere sau dedicate artelor vizuale și dansului contemporan.
Expoziția DIPLOMA poate fi vizitată începând cu data de 9 octombrie, până pe 17 octombrie, astfel: de luni până vineri în intervalul orar 14:00–22:00, iar în weekend între 10:00 și 22:00.
Pentru cei care, din diverse motive, nu pot ajunge la eveniment, e important de menționat că expozițiile pot fi explorate prin intermediul platformei digitale digital.diplomafestival.ro. Mai multe detalii despre eveniment pot fi urmărite pe Facebook, aici.
Un proiect: The Institute organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB
Credit foto: Facebook Diploma Festival