Număr record de spectacole la Festivalul Național de Teatru
Festivalul Național de Teatru pune teatrul la rang de cinste. În perioada 20-30 octombrie, Festivalul Național de Teatru aduce în fața publicului un număr record de spectacole – 91 de reprezentații în 16 spații. Vor fi prezentate 53 de producții realizate în 40 de teatre din București și din țară și trei spectacole invitate din străinătate.
Selecția spectacolelor îi aparține criticul de teatru Marina Constantinescu, directorul artistic al Festivalului. Aceasta a declarat că ediția a 27-a este “un maraton al teatrului românesc”, cu “un program foarte vast”. „Această ediție noi o dedicăm lui Victor Rebengiuc, personalitate marcantă a culturii românești, model exemplar în meserie, pe scenă și în viață”, a precizat Marina Constantinescu.
Deschiderea va avea loc la Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti, la Sala Mare, cu un spectacol eveniment: ”Hamlet | Collage”, după William Shakespeare, în regia lui Robert Lepage, produs de Teatrul Naţiunilor, Moscova, Rusia.
Celelalte două piese internaționale sunt: „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev, după W. Shakespeare, coregrafia: Angelin Preljocaj, producţie a Companiei Ballet Preljocaj din Franţa, prezentat pe 29 octombrie; şi „Să trăieşti orice ar fi (Barbara)” / „Vaille Que Vivre (Barbara)” o colaborare artistică Vincent Huguet & Chris Gandois, producţie Les Visiteurs du soir în co-producţie cu L’Onde Theatre Centre d’art de Velizy-Villacoublay, spectacol prezentat pe 30 octombrie, în închiderea FNT.
Teatrul Național ”I.L.Caragiale” (TNB) este una dintre locațiile principale ale festivalului. Acestuia i se alătură de alte cincisprezece spații din București cum ar fi Teatrul Odeon, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, Teatrul „Nottara”, Teatrul Mic, ARCUB, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul ACT, Teatrul Excelsior, Teatrul de Arta Bucuresti, Green Hours, Replika, Linotip, Spice Club & Pub, Creart.
Festivalul Naţional de Teatru este produs de UNITER, ARCUB şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Întregul program al evenimentului poate fi găsit pe site-ul www.fnt.ro.