„Publicul român este foarte călduros și generos, iubesc să merg în România, este unul dintre locurile mele preferate” – Mat Maneri

Pe 24 octombrie, de la ora 19.30, la ARCUB, are loc un concert de jazz eveniment. Artist in Residence – Sounding Tears – Mat Maneri / Evan Parker / Lucian Ban. Află mai multe detalii de la cei trei artiști care vor fi protagoniștii spectacolului.

 

 

  1. Mat Maneri, Evan Parker și Lucian Ban – o combinație captivantă și senzațională. Cum a început colaborarea?

Evan Parker: Ei bine, cred că primele inițiative au venit de la Lucian și Mat, care deja formaseră un duet la acel moment, însă îi știam pe amândoi din experiențe anterioare: unele duete, unele în Europa, unele în New York. Cam așa ne-am întâlnit.

Mat Maneri: Îl știu pe Evan de ceva timp, iar cu Lucian am lucrat considerabil în ultimii șase – șapte ani; oportunitatea s-a ivit în New York când Evan era în vizită și ne-am decis să “mergem în studio și să cântăm” și chiar a sunat bine, așa că a fost una dintre acele întâmplări norocoase.

Lucian Ban: Prima dată am concertat cu Evan Parker, de fapt, la București. Evan Parker a fost invitat de către British Council să cânte cu noi în prima parte a concertului de lansare pentru Transylvanian Concert. A fost prima oară când am colaborat cu Evan Parker, după care am mai concertat cu el în Londra, Anglia, la Vortex Club, și la New York când Evan Parker a vizitat New York și Statele Unite pentru o serie de concerte. Cu acea ocazie am intrat in studio, așa cum spunea și domnul Maneri și rezultatele au fost chiar neașteptate, întrucât cei de la casa de discuri Clean Feed Records au preluat proiectul și l-au lansat anul acesta în mai, iar acum ne aflăm într-un turneu de lansare al albumului în Europa. Albumul între timp a avut o mulțime de articole de presă în The Guardian, în All About Jazz, în Downbeat, în multe alte outlet-uri de referință pentru jazz și nu numai, așa cum este The Guardian.

 

  1. Sounding Tears este ultimul album pe care l-ați lansat împreună cu artiștii mai sus menționați și îl veți lansa în București, la ARCUB, pe 24 octombrie, la 19:30. Ce aduce nou Sounding Tears pentru jazzul din secolul 21?

Evan Parker: Albumul scoate la iveală amestecul chimic ce provine de la trei indivizi distincți. De asemenea, orchestrația are o calitate oarecum deosebită; nu știu niciun alt trio care să aibă un pian, o viola și un saxofon, așadar există deja o unicitate, însă mult mai importantă este sensibilitatea indivizilor și consider că avem un mod bun de abordare atunci când vine vorba de părerea celuilalt și de a lucra pentru grup.

Mat Maneri: Ei bine, este doar maturitatea improvizației a 3 persoane care consider că fac asta de o perioadă îndelungată de timp, fără să le fie teamă de folosirea de bucăți din alte materiale, fără să le fie teamă să folosească melodii populare, fără să le fie teamă să aibă orice tip de interpretare diferită, însă continuând să mențină un sunet atent controlat care vine doar odată cu maturizarea.

Lucian Ban: Să adaug, de fapt, la ceea ce spunea domnul Maneri aici puțin mai devreme. Acest trio este oarecum special pentru că unește generația a mea și a lui Mat cu a legendarului Evan Parker. Evan Parker este considerat una din legendele improvizației și avangardei europene, începând cu anii 60, cu primele albume, Topografia Plamanilor (The Topography of the Lungs) pentru Incus Records și multe altele de atunci încoace, ca să spun așa. De asemenea, Evan Parker a colaborat cu unul din idolii noștri, Paul Bley, într-un trio cu Barre Phillips pentru ECM Records, niște albume de referință nu numai pentru noi, dar pentru întreg jazzul contemporan. Deci cred că împreună experiența lui Evan Parker, care e atat de dedicat improvizației de peste 40 de ani, împreună cu ceea ce pot eu să aduc, cu influențele mele din muzica românească, din muzica contemporană românească și nu numai, și ceea ce aduce Mat, care este atât de unic prin felul lui de a cânta la violă, cred că prezintă un conglomerat în acest trio care este cu totul aparte, foarte cameral: pian, violă și saxofon, și cred că acesta a fost și motivul pentru care albumul a avut un asemenea feedback puternic din partea presei de specialitate.

 

  1. Cum vi se pare publicul român în comparație cu cel din afară?

Evan Parker: Îmi amintesc mai mult de mediul impresionant, era precum o mică clădire a operei, dacă îmi amintesc bine (Lucian: Era Teatrul Odeon). A fost un loc foarte frumos și cred că publicul a fost entuziast și sper că vom putea cânta bine și de data asta. Englezilor le este foarte greu să fie entuziaști, nu le place să se lase duși de val. Știi faimoasa lor inexpresivitate și așa mai departe. Este foarte diferit; în America tot ce trebuie să faci este să apari (pe scenă) și ai parte de aplauze furtunoase. În Marea Britanie trebuie mai mult sau mai puțin să te consumi pe scenă și abia atunci s-ar putea gândi să îți ofere o mică doză de aplauze furtunoase… Nu știu ce să spun. Dar știi… este în regulă. Eu știu asta și știu cum să o interpretez, însă câteodată văd cum ceilalți colegi consideră ca publicului nu i-a plăcut. Doar au o reacție diferită și mai moderată. Așa că te obișnuiești cu asta în diferite locuri.

Lucian Ban: Așa că poate din această cauză în București audiența este mai calduroasă…

Evan Parker: Așa aș spune, da… Sau mai expansivă

Mat Maneri: Ei bine, publicul român este foarte călduros și generos, iubesc să merg în România, este unul dintre locurile mele preferate, acesta este adevărul. Ce iubesc la publicul român este că e foarte mândru de tradițiile lui, dar și foarte curios când vine vorba de idei noi și experiențe noi, așa că genul acesta de schimbare ni se potrivește perfect.

Lucian Ban: Aș spune, că cineva care este din România, chiar dacă trăiesc de mai mult timp în America, am avut ocazia să pot să compar direct, și oarecum intim, audiențele din Romania cu cele din America sau din alte țări și continente unde am avut șansa să concertez. Aș spune, așa cum a spus și Mat, că publicul din România este foarte cald și deschis și… aș spune că în mare parte este la fel cu cel din Europa sau cu cel din America și evident, departajările, dacă există, se fac atunci când e vorba de specializări, de connoisseur/cunoscători, dar în special în București, și la ARCUB, care are o tradiție pentru jazz, publicul deja a fost construit, și de asta este esențial că există aceste programe și ele sunt continuate de ARCUB.

 

  1. De-a lungul timpului ai abordat mai multe combinații inedite de jazz. De unde îți vine muzica? Ce te ajută să te inspiri?

Lucian Ban: Cred că, de fapt, sunt inspirat de muzică din surse foarte diverse: fie că e Enescu, fie că este o doină românească, fie că este muzica din America de Sud, unde tocmai am fost în turneu, sau jazz-ul american, sau muzicienii individuali care mă influențează și m-au influențat și sunt o sursă de inspirație, tot acest amalgam e pentru mine o sursă de inspirație în sensul de noi proiecte și de noi provocări, ca să spun așa. Și în același timp, sunt deschis, de fapt, oricărei idei de proiecte. Nu aș fi crezut când am plecat din România sau când am început să cânt jazz în formule destul de tradiționale, cu saxofon, contrabass, baterie, că voi ajunge să cânt extensiv cu vioara sau cu viola, sau cu violă și saxofon sau în alte combinații care sunt puțin aparte. Deci toate astea cred că țin de sursele de inspirație, care sunt atât de diverse, iar istoria muzicală a României și bogăția muzicală a României, atât cea a muzicii clasice culte sau cea a muzicii tradiționale sunt cu siguranță o sursă pentru mine.

 

5. Exista diferențe fundamentale între publicul din afară și cel din România? Empatizează publicul din   România cu artistul de pe scena?

Lucian Ban: Nu cred că există diferențe fundamentale între publicul din România și cel din afară, cu atât mai mult în București sau într-o locație cum e ARCUB, care se ocupă de jazz de mai mulți ani și am avut șansa să colaborez strâns cu ARCUB și să creez programe pentru ei, să pun pe picioare într-un fel Bucharest Jazz Festival și să începem împreună Artist in Residence. Publicul de la ARCUB e un public construit și asta se vede.

 

  1. Cum ai descrie piața actuală a muzicii de jazz din România?

Lucian Ban: Piața actuală muzicală de jazz din România e în creștere. Avem o scenă mică, dar sănătoasă. Sunt festivaluri, mai puțin cluburi de jazz care să asigure un circuit național, asta îmi spun toți colegii, atât din România, cât și colegi români care locuiesc în Olanda sau în Europa și încearcă să facă turnee în România, că e destul de dificil să ieși în afara Bucureștiului. Deci asta cumva lipsește puțin, dar piața de jazz din România este destul de bună generației noi, avem și generației mai consacrate… deci o consider o piață sănătoasă.

 

  1. Ai fost primul curator al stagiunii Artist in Residence de la ARCUB. Cum privești inițiativa Centrului Cultural Bucuresti de a continua stagiunea de jazz?

Lucian Ban: Da, într-adevăr am fost nu numai curatorul primei stagiuni și inițiatorul acestui program pentru ARCUB, Artist in Residence, și sunt, am fost de atunci încântat de deschiderea pe care am găsit-o și sunt cu atât mai bucuros că acest program continuă și avem un nou curator, unul din cei mai importanți muzicieni și contributori pentru scena de jazz și muzica de jazz din România, Mircea Tiberian, care mi-a fost și profesor pe vremuri. Deci nu pot să spun decât că este extraordinar că ARCUB și toate echipele ARCUB: Mihaela Păun, și Cristina Cioran, și cei de la tehnic, sunt alături de acest program și de noi și de muzicieni să păstrăm, să creștem și să continuăm aceste programe care sunt extraordinare pentru comunitatea de jazz și pentru comunitatea publicului din București, care este un public care vine la ARCUB pentru jazz. Deci… Congrats! Congratulations! Felicitări pentru asta!

 

 

Credit foto Cornel Lazia