Un proiect creat de Galore Media şi co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș Deschis 2021

Cea de-a 5-a ediție a Bucharest Fashion Film Festival va extinde forumul de discuție deschis în anii anteriori despre relația dintre modă și film către paliere noi, precum relația dintre haină și purtătorul ei, văzută printr-o lentilă antropologică și expusă prin medii variate. Festivalul creează contexte de colaborare, asumându-și rolurile de catalizator și diseminator pentru profesioniști care activează în modă, film și branding, însă se adresează și unui public mai larg, cu o înclinație vizibilă către estetică, căruia îi ofera o selecție echilibrată de producții video noi și filme cult, cu scopul de a investiga din cât mai multe perspective tema ediției.

Programul ediției a cincea a festivalului va include o competiție internațională de scurtmetraje, 3 documentare despre industria modei, personajele ei marcante și problemele presante cu care se confruntă, 4 filme cult agregate sub o umbrelă tematică (Dressing the Cinema), un program curatoriat de scurtmetraje care propune o abordare antropologică a vestimentației (Dressing the Body), o expoziție cu focus pe scena locală care va prezenta obiecte vestimentare reinterpretate de artiști, comisionate special pentru eveniment (Expoziția Practical Fictions), un episod de podcast (Dress Codes), dezbateri (BFFF Talks) și un eveniment dedicat profesioniștilor ce va avea în centru o prezentare de portofolii (BFFF Insights).

Festivalul se plasează la intersecția celor trei domenii și își propune ca, printr-o abordare interdisciplinară, să genereze noi oportunităţi de colaborare. Aducând la un loc cele mai bune filme de modă contemporane cu documentare și o selecţie de filme cult care explorează rolul costumului în film, festivalul deschide discuția despre relaţia dintre modă și film și despre raportul haină-om-societate prin proiecţii de film, mese rotunde și workshop-uri cu invitaţi internaţionali, instalaţii new media și sesiuni de feedback pe portofolii.

Provocările din industria modei surprinse în tema de anul acesta a Bucharest Fashion Film Festival

Tema principală a ediției din acest an este Transparența. După ce anul 2020, marcat de pandemie, a scos la iveală fracturile societăţii în care trăim, industria modei, cu ciclul de producţie blocat și în imposibilitatea punerii în scenă a show-urilor de prezentare, n-a fost ferită de dezvăluiri sau de eventualitatea unei restructurări. Astfel, BFFF #5 abordează teme adiacente transparenței, cum ar fi: Există modă fără spectacol? E expunerea intimităţii un show sau o dovadă de asumare a vulnerabilităţii? Sunt campaniile de comunicare pe tema sustenabilităţii cu adevărat transparente?

Așa că, anul acesta, BFFF vernisează expoziția în aer liber Based on a True Story: A Collaborative Investigation pe tema transparenţei în modă, care va oferi publicului un punct de plecare în chestionarea autenticităţii într-o lume construită pe expunerea unor versiuni idealizateale noastrecătre cei din jur.

Detalii pe bucharestfashionfilm.ro