ARMONII DE TOAMNA
În perioada 26 – 28 septembrie 2008, va avea loc a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Acordeon – Nopţi Albe de Acordeon.
Evenimentul, iniţiat de Acordeon Armony Music şi organizat în parteneriat cu ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura pe parcursul celor trei zile la Sala ArCuB.
Colaboratori: Fundaţia Marconi, Institutul Francez , Rin Grand Hotel şi Bes Romania.
Festivalul internaţional „NOPŢI ALBE DE ACORDEON”– ediţia a treia – propune trei seri de spectacole, susţinute de instrumentişti de nivel mondial în muzica pentru acordeon, cu teme din folclorul românesc, cel internaţional, muzică clasică sau contemporană şi jazz, urmate de câte o serată specifică a genului cântat în ziua respectiva: bal popular românesc, serata franţuzească, serata de jazz pentru acordeon. Nu va lipsi expoziţia de acordeoane din secolul XIX.
Acordeonul este un instrument complex folosit în muzica multor naţiuni în trecut şi în prezent.
El se bucură în ultimii ani de un sensibil reviriment pe plan internaţional, fiind tot mai mulţi cei care îi redescoperă incredibilele valenţe.
Publicul românesc va putea asculta, anul acesta, recitaluri susţinute de adevăraţi maeştri ai artei interpretative (muzicieni din Franţa, Italia, România, Rusia, Brazilia, Argentina), asistând la o redescoperire a valorilor muzicii pentru acordeon şi a virtuoziţătii specifice acestui instrument. Programul foarte variat va cuprinde atât muzică clasică, variété, cafe concert, cât şi jazz, tango cât şi muzică lăutărească.
Festivalul va aduce pe scenă nume celebre, pe Emy Drăgoi şi invitaţii săi: Patrick Quichaud (Franţa), Trio Ricardo STEUER HERZ (Brazilia), Ionica Minune (România), Duet Romeo (Italia), Cornelia Catanga, Jean Mocanu , Jerez le Cam quartet (Argentina), Evegeny Derbenko şi Dmitry Shilov (Rusia), Ives Fontaine, Jean De Meaux şi Emilian Ionuţ (mezinul festivalului).
În ediţiile anterioare, care au avut loc în septembrie 2006 şi 2007, publicul bucureştean a avut posibilitatea să vadă şi să asculte la Bucureşti mari acordeonişti: Richard Galliano, Jose Mosalini, Emy Drăgoi, Marcel Azzola, Pascal Contet, Roman Jibanov.
În acest an vor fi realizate, în premiera, concerte care îmbină teatrul şi muzica, având două figuri centrale: Maria Tanase şi Charlie Chaplin.
Festivalul Internaţional Nopţi albe de acordeon din Romania se alătură altor sute de manifestări internaţionale de gen cu tradiţie, precum Festival des ‘Nuits de nacre’, Festival d’accordeon « Le Grand Soufflet ».
ArCuB şi Acordeon Armony Music sunt onoraţi să vă lanseze invitaţia de a lua parte la acest eveniment.
Concertele vor avea loc la Sala ArCuB din Bucureşti.
Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete din Str. Batişte nr. 14 ( tel. 319.26.90/91).
Preţul biletelor este de 26,5 lei şi 15,9 lei.