ARCUB pregătește lansarea unor mecanisme de sprijin al sectorului cultural independent din București în anul 2021
În 2021, ARCUB – Centrul Cultural al Capitalei vine în întâmpinarea nevoilor sectorului cultural independent din Bucureşti prin lansarea mai multor mecanisme de sprijin al activităţii acestora. În contextul restricţiilor impuse de pandemia COVID-19 ce au vulnerabilizat comunitatea artistică şi culturală a oraşului, ARCUB pregăteşte, pentru acest an, relansarea programului de finanţare nerambursabilă, acordarea unor granturi, burse de creaţie şi organizarea unor open call-uri pentru proiecte realizate în parteneriat. De asemenea, ARCUB își propune să continue o serie de parteneriate strategice care au ca scop susținerea unor evenimente de referință din București, să redeschidă programul expoziţional de la sediu şi să reia seria de festivaluri outdoor.
„Noi, administratorii publici, trebuie să deservim comunitatea, să creăm condiţii, să sprijinim, să oferim o bază de dialog şi energie pentru ca lucrurile să meargă mai departe. Ne aflăm, cred, într-un context social în care putem produce o nouă schimbare, schimbarea de care sectorul cultural bucureştean are nevoie. Îmi propun să sprijin sectorul cultural independent prin mecanisme care să ne alăture pe toţi în demersul dezvoltării oraşului prin cultură, îmi doresc redeschiderea Hanului Gabroveni pentru întreaga comunitate artistică și transformarea sa într-un hub cultural european” declară directorul ARCUB, Mihaela Păun.
Ne propunem ca programul de finanţări nerambursabile pentru operatorii culturali să se desfăşoare în două sesiuni programate pe parcursul anului 2021, în conformitate cu OG 51/1998. Prima sesiune ar urma să fie demarată în luna aprilie după aprobarea bugetului şi este rezervată proiectelor culturale din intervalul aprilie-decembrie, în timp ce a doua sesiune de finanţări va fi programată în perioada octombrie-decembrie şi va viza proiecte ce se pot desfăşura în perioada ianuarie-aprilie a anului următor. În plus, ARCUB urmăreşte acordarea, în cadrul aceluiași mecanism de finanțare, a unor Burse de creaţie destinate exclusiv persoanelor fizice.
Pe lângă programul de finanţare nerambursabilă, ARCUB își dorește să vină în sprijinul operatorilor culturali din Bucureşti cu o serie de mecanisme de sprijin. Pregătim, în acest sens, un Open call în vederea realizării unor proiecte în coproducţie (deschis permanent) și un apel separat dedicat evenimentelor de referință din București (o dată/an). În plus, pentru galeriile de artă, teatrele independente şi spaţiile multiculturale din Bucureşti, ARCUB prevede pentru anul 2021 o serie de Granturi de sprijin al activităţii acestora.
De asemenea, pe tot parcursul anului, ARCUB va pune la dispoziţie spaţiile multifuncţionale din sediul său prin intermediul unui apel de proiecte. În limita disponibilităţii spaţiilor, operatorii culturali vor putea să transmită propuneri de proiecte pe fiecare spaţiu în parte, propuneri ce vor fi supuse unui proces de selecţie lunar.
În ce privește proiectele proprii ale instituției, ARCUB își propune să redeschidă programul expoziţional de la sediul din strada Lipscani 84-90 și să reia seria de festivaluri internaţionale importante pentru imaginea oraşului – Spotlight, Bucharest Jazz Festival şi Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street, într-o formă adaptată atât situaţiei epidemiologice cât şi nevoilor culturale ale oraşului din acest moment.
Detalii despre datele de lansare, criteriile de participare și termenele de înscriere la sesiunile de finanțare și pentru mecanismele de sprijin vor fi anunțate în perioada următoare pe www.arcub.ro.