A.G.Weinberger, unul dintre cei mai reputaţi şi îndrăgiţi muzicieni de blues, foarte apreciat, atât în ţară cât şi pe plan internaţional, va susţine două concerte de jazz la Bucureşti – Cartier de vară, eveniment cultural iniţiat de Comisia pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi organizat împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale, Direcţia pentru Cultură şi Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3 şi 5.

 

 Instrumentist şi vocalist de excepţie A.G.Weinberger a adus blues-ul în România la începutul anilor ’90 şi a contribuit la dezvoltarea acestei mişcări muzicale, care îşi are originile în muzica populaţiei afro-americane din Statele Unite. A fost singurul interpret de origine non-americană acceptat să participe la celebrul festival Bluestock din Memphis.

A.G.Weinberger va susţine vineri 07.08 şi duminică 09.08 de la ora 20.00 câte un concert de jazz, în parcurile Bazilescu, respectiv Sebastian.

 

Tot seara, de la ora 20.00, veţi mai putea urmări şi piese de teatru:

• „Crimă la Howard Johnson″, va fi jucată vineri în parcul Titanii, sâmbătă în parcul Sebastian şi duminică în parcul Bazilescu.
• „D’ale carnavalului″, va fi prezentă sâmbătă în parcul Bazilescu şi duminică în parcul Titanii. 
•  „Spectacolul Te iubesc! Te iubesc?″se va juca sâmbătă în Parcul Naţional.

 

În restul serilor din acest week-end vă veţi putea bucura de multă muzică bună:

• Vineri, Trupa „Pontice″ a pregătit un concert  în Amfiteatrul Eminescu din Parcul Naţional iar grupul Stick&Stones va susţine un spectacol de percuţie în parcul Sebastian. 
• Sâmbătă „The Teachers Orchestra″ va concerta pe ritmuri de Rock&Roll, în parcul Titanii.

 

Tot muzică şi în două dimineţi:

•Vineri, în parcul Titanii, Trupa Kartier vă va oferi recitaluri de hip-hop şi folk, street dance şi karaoke.
•Duminică, în parcul Sebastian, trupa Truverii „Basilicum” va susţine un concert de muzici medievale şi tradiţionale din Europa.

 

În Cartierul nostru de vară, dimineţile le sunt mereu rezervate celor mici, pe care îi aşteptăm, de la ora 10.00 cu spectacole pe gustul lor:

 • „2 veşti şi 3 poveşti″ va fi prezent vineri în parcul Bazilescu, sâmbătă în Amfiteatrul Eminescu din Parcul Naţional precum şi duminică în parcul Titanii. 
• O adaptare după „Pupăza din tei″, se va prezenta vineri în parcul Sebastian. 
• „Vacanţa veselă″ începe vineri dimineaţă în Parcul Naţional şi continuă sâmbătă în parcul Sebastian şi duminică în parcul Bazilescu. 
• Sâmbătă, în parcul Titanii, Fluturaşii ne întreabă „Cum a fost?”
•Teatrul de Magie „Andrei Teaşcă” prezintă Kids Magic Show, sâmbătă în parcul Bazilescu şi duminică în Parcul Naţional.