ArCuB aduce la Bucureşti fenomenul muzical Off-Broadway

 

 

VOCA PEOPLE ajung în curând în România; distribuţia show-ului din New York va evolua la Sala ArCuB,  într-un spectacol incendiar, cu şapte reprezentaţii consecutive, între 31 octombrie şi 4 noiembrie.

 


VOCA PEOPLE
crează o comedie muzicală de senzaţie. Ei combină într-un mod surprinzător interpretarea a capella cu stilul modern al beatbox-ului, cu ajutorul căruia imită sunetele unei întregi orchestre (tobe, trompete, chitare şi multe altele) fără să folosescă niciun instrument muzical. Ceea ce veţi asculta sunt doar voci, care realizează cele mai surprinzătoare combinaţii sonore. Concertul lor este o experienţă de neuitat, care împleteşte excelenţa muzicală cu umorul de cea mai bună calitate.

 


Spectacolul are un concept unic. Undeva în Univers există o planetă albă şi strălucitoare, numită VOCA, pe care singura modalitate de comunicare este muzica. După un mileniu de călătorii prin spaţiu, câţiva locuitori ai acestei planete, extratereştrii prietenoşi VOCA PEOPLE, ajung pe Terra. Nava lor spaţială aterizează pe Pământ pentru a-şi alimenta generatoarele vehiculului cosmic cu energia muzicală a celor mai cunoscute hituri de la noi.


VOCA PEOPLE este format din 8 muzicieni – extratereştri: 3 cântăreţe, fiecare aparţinând câte unui registru muzical (soprană, mezzosoprană şi alto), 3 solişti masculini (tenor, bariton şi bass) plus 2 interpreţi de beatbox, care emit sunete nepământene, extraordinare. Ei explorează universul sonor al melodiilor interpretate de-a lungul timpului de ABBA, Queen, John Lennon, Madonna, Michael Jackson, Glenn Miller, George Michael, Spice Girls etc, precum şi al creaţiilor clasice ale marilor compozitori: Mozart, Brahms, Bach, Beethoven, Bizet, Händel, Rossini şi Carl Orff  – în total peste 70 de piese muzicale.


Trupa a susţinut concerte în toată lumea: SUA (New York), Canada (Ontario),  Franţa  (Paris, Marsilia şi alte 70 de oraşe în cadrul unui lung turneu), Italia (Roma, Milano, Florenţa şi Torino),  Spania (Madrid şi Barcelona), Germania (München, Köln), Olanda (Rotterdam şi Amsterdam), Brazilia (Sao Paulo, Brasilia, Porto Alegre şi Rio), Rusia (Moscova, Sankt Petersburg), Belgia (Bruxeles, Antwerp),  Ungaria (Budapesta), Israel (Ierusalim şi Tel Aviv), Portugalia (Lisabona şi Porto), Estonia (Tallinn), Mexic (Mexico City, Tampico şi Culiacán), Elveţia (Lugano şi Montreaux), Hong Kong şi Singapore. De fiecare dată au fost întâmpinaţi cu superlative.

 

Reprezentaţiile celor de la VOCA PEOPLE vor avea loc la Sala ArCuB, după următorul program:

·        31 octombrie, 1 noiembrie şi 2 noiembrie, de la ora 20.00

(câte o reprezentaţie pe zi)

·        3 noiembrie şi 4 noiembrie, de la ora 18.00 şi de la ora 21.00

(câte două reprezentaţii pe zi).

 

Biletele, în valoare de 150 lei şi 120 lei, vor fi puse în vânzare începând cu data de 1 septembrie şi vor putea fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.

 

Veniţi să-i vedeţi pe cei de care s-au îndrăgostit până acum peste 4 milioane de spectatori: VOCA PEOPLE!