Street Heroes aplaudă spiritul urban şi sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti în promovarea primului festival internaţional de cultură urbană din România! Instituţia bucureşteană asigură procedurile şi ajutorul necesare pentru a derula un proiect de anvergură şi inaugurează cu această ocazie cel mai dotat şi nou skatepark din Europa de Sud-Est. Eroii din stradă, proaspeţi, tineri şi cu un mesaj pertinent se pregătesc să iasă la rampă odată cu lansarea oficială a skate-park-ului Tineretului, strigată în dreapta şi în stânga de Yahoo Mediacafe.

Pentru prima oara în România un concept inedit – cinci discipline, o singură arenă, lupta unor echipe (alcătuite atât din profesionişti, cât şi din amatori) pentru premii consistente, prestigiu şi reprezentativitate în comunitate. Bineînteles, acest eveniment n-ar fi complet fără party-ul fiecărei seri, având un line-up care stă-n picioare pe ritm dnb, jungle, dub, dubstep, electro şi desigur: hip-hop!

Juriul, precum şi zeci de artişti organizaţi în crew-uri sau înscrişi pentru probe individuale şi-au confirmat prezenţa la eveniment. Dintre confirmări, printre fruntaşi sunt talentaţii de la street dance precum Robert Lenart în juriu sau crew-ul Titanii Funky Fresh, ale căror profile le puteţi găsi pe site-ul evenimentului. Secţiunea de graffiti se bucură de confirmările unora dintre cei mai relevanţi grafferi la ora actuală, atât în juriu, cât şi în competiţii. Cea mai recentă confirmare de prezenşă este Carhartt Skate & BMX Riders Team, echipa de rideri internaţionali by Carhartt: mobilizată şi convocată la acţiune!

Să nu uităm de portativ. Dupa calificări, semifinale, finale şi premii, urmează în fiecare seară party-ul care va încheia ziua în mod eroic. Baieţii de la Facem Records (2012, Aforic, Armada, Carbon, Cedry2k, CTC, Deliric1, DJ Paul, Doc, DJ Sauce, Grigo, Vlad Dobrescu, Nwanda, Raz One, Sez) îşi confirmă prezenţa pentru joi, 12 august, cu mic, cu mare! Alaturi de ei Raku semneaza condica alaturi de invitatul Faibo X, căci mâinile trebuie să fie în aer pentru DJ Food, aşteptat din nou cu mare interes în România să reprezinte label-ul din care face parte, Ninja Tunes.

Ziua de vineri, 13 august, este the lucky 13 pentru fanii DJ Hype şi MC Daddy Earl, căci e rost de dnb, electro şi jungle ca să ne răcorim după semifinale. Recomandăm pantofiori lustruiţi de dans şi multă energie pentru a rezista la promovarea noului album Dub FX, îndelung aşteptată. Street Heroes aduce pentru a doua oară în România unul dintre cei mai apreciaţi dubstepperi la ora actuală: BORGORE. Sâmbătă, 14 august, haos? Gojira este primul confirmat pentru a instaura‚disciplina după acordarea premiilor. Urmăriţi site-ul evenimentului pentru a fi la curent cu toate confirmările şi actualizările despre festival.

Abonamentul pe trei zile la primul festival de cultură urbană din Estul Europei şi cel mai in happening eveniment al momentului costa 80 RON şi se vinde prin reţeaua Eventim (http://www.eventim.ro/portal/ro/muzica/festival/street_heroes/77303/).