SÂMBĂTĂ ÎNCEPE BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ
Parcurile iau peste vară locul sălilor de teatru!
La iniţiativa Comisiei pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi direcţiile specializate organizează evenimentul BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ, aflat la cea de-a doua ediţie, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 2, 3, 4 şi 6.
Între 24 iulie şi 5 septembrie, am rezervat zilele de sâmbătă şi duminică atmosferei de vacanţă în 4 parcuri din cartierele bucureştene. Timp de 7 săptămâni, dimineaţa de la ora 10:00 şi seara de la ora 20:00, sunteţi invitaţi la o plimbare de seară presărată cu spectacole de teatru, manifestări de cultură urbană, concerte, dans şi multă voie bună în parcurile Naţional (sector 2) , Titanii (sector 3), Copilului (sector 4), Crăngaşi (sector 6).
Fie că preferaţi creaţiile pentru copii, comedia dell`arte, teatrul de magie sau spectacolele clasice, cei prezenti vor putea asista la reprezentatii de succes ale unor artisti cunoscuti de la teatrele Bulandra, Nottara, Comedie, Mic, Metropolis, Masca, Evreiesc, Constantin Tănase Ion Creangă, Excelsior, Ţăndărică şi Opera Comică pentru Copii), ale unor trupe independente (Spiriduşii Poveştilor, Teatrul de Magie Andrei Teaşcă, Pur Anima, Adetino, Muşchetarii ş.a.) şi ale elevilor Şcolii de Artă Bucureşti.
În primul week-end vom avea spectacole în sectoarele 3 şi 6. În parcul Titanii, sâmbătă 24 iulie de la ora 10.00, Teatrul Ţăndărică îi aşteaptă pe copii la povestea „Caprei cu trei iezi”, iar la ora 20.00 părinţii sunt invitaţi la spectacolul de teatru „De bună voie şi nesilit de nimeni”. Duminică 25 iulie, dimineaţa, Teatrul Ion Creangă le aduce celor mici o surpriză plăcută, odată cu îndemnul: În grădină vă poftim că-i vremea să povestim iar seara Şcoala de Artă prezintă Comedii – un colaj de piese semnate de Cehov.
În Crângaşi, duminică 24 iulie, la ora 10.00, Teatrul Constantin Tănase le oferă micilor spectatori posibilitatea de a fi martori la Întoarcerea Panterei Roz iar seara, de la ora 20.00, Teatrul Nottara propune un spectacol cald şi plăcut ca O zi de vară.
Vă aşteptăm la spectacolele de week-end din parcuri!