Quote – Unquote: On Labor & Affect
Proiect creat de Asociația Infinite Conversation şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021
Proiectul Quote—Unquote: On Labor & Affect propune deschiderea unui spațiu de discuție în jurul temei muncii și a implicațiilor sale emoționale, pornind de la lucrări artistice, dezbateri și ateliere. Evenimentele vor avea loc timp de o săptămână într-un spațiu de birouri din București, înlesnind abordări interdisciplinare și colaborarea între domenii.
Tema Labor & Affect a fost aleasă în urma unor cercetări extensive, dar și observând mișcările sociale și economice actuale generate de perioada pandemiei la nivel național și internațional. Relația cu muncă, felul în care munca ne definește identitatea, emoțiile pe care le generează și felul în care oamenii gestionează aceste emoții atât în spațiul public, cât și în cel privat, sunt direcții care se aliniază cu obiectivele noastre de a explora sfera discursivității prin mijloace artistice și colaborative.
În perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, Palatul Universul va găzdui o serie curatoriată de lucrări video comisionate special pentru proiect și ateliere-uri/lecture-performance-uri, toate fiind însoțite de dezbateri și conținut editorial digital. Astfel proiectul va deschide un spațiu de reflecție, un maraton dedicat întâlnirilor dintre artiști, lucrători culturali și reprezentanți ai altor domenii.
Lucrările prezentate și produse în cadrul Quote—Unquote: On Labor & Affect vor explora raportul dintre muncă și afect prin elementele constituente ale discursului (voce, limbaj, mesaj, caracter performativ), prin relația acestora cu tehnologia, influența în sfera publică și în sferele de lucru. Proiectul se adresează unei audiențe transsectoriale, printre grupurile țintă numărându-se nu numai publicul fidel al evenimentelor de artă contemporană, dar și jurnaliști, cercetători, antropologi, etc., munca tuturor având de-a face cu limbajul sau cu exprimarea prin discurs.
Prin abordarea neconvențională, atât a subiectului cât și a spațiului în care seria de evenimente a proiectului se va desfășura (etajul vacant al unei clădiri de birouri), proiectul aduce dezvoltare și inovare în sectorul cultural, propunând o investigare a arenei muncii și a practicilor ei, realizată de artiști, specialiști ai științelor socio-umane, economiști și antreprenori aflați în dialog.
În perioada de lockdown de la începutul anului, o mare parte din populația activă a țării și-a sistat activitatea la locul de muncă (în domeniul HoReCa, de exemplu) sau a fost nevoită să lucreze și să studieze de acasă. Acest context a devenit un prilej de a chestiona ceea ce evocă și implică cultura muncii în România, dar și la nivel global. Necesitatea sau utilitatea spațiilor de lucru, împărțirea timpului petrecut muncind versus cel personal, păstrarea igienei psihice în condițiile unei stări de urgență care modifică activitatea profesională din multiple domenii au devenit subiecte explorate de cercetători ai științelor umaniste sau comportamentale, generând discursuri și poziționări publice prin care se urmărește promovarea și implementarea unor idei sau rezultate științifice inspirate de confluența dintre domeniul economic și cel psihologic.
În economia bazelor de date, cererea este întotdeauna supusă unui management al cererii, iar articularea ei brută nu mai acționează ca motor al socializării (Sean Cubitt). În grupurile formate hipermediate de tehnologie, de social media, sub aparenta unei globalizări prin libera circulație a informației, proprietatea intelectuală și rețelele de comunicare deschid spații noi de discuție pentru noi politici și noi sisteme economice, ce împrumută din filosofia post-umanistă. Cum se propagă un discurs, cum este trunchiat, instrumentalizat, gonflat sau dimpotrivă, readus la tăcere în funcție de grupurile care îi devin audiența? Rețeaua de actori din această paradigmă, care oferă autonomie agenților fizici și tehnologici poate fi chestionată prin formate artistice și dialogice, care să îi dezvăluie subiectivitatea, neajunsurile și posibilitatea de a înțelege mai bine procesele prin care trecem, la nivel individual și colectiv. Urmărim, astfel, prin programul Quote—Unquote: On Labor & Affect, deconstrucția și investigarea unor structuri argumentative care pot fi aplicabile în orice domeniu, prin sfera grupurilor de dezbatere ca practică artistică.
Despre Asociația Infinite Conversation
Asociația Infinite Conversation este o organizație non-guvernamentală care își desfășoară activitatea în domeniul cultural. Fondată în București și constituită în scopul susținerii culturii contemporane din România prin organizarea de proiecte interdisciplinare, asociația îi are ca membri pe Dan Angelescu (producător cultural), Irina Radu (antropolog vizual) și Cristina Vasilescu (curatoare).
Infinite Conversation activează sub forma unui grup curatorial independent. Colectivul cercetează straturile discursivității și ale sferei publice, dezvoltând proiecte curatoriale dedicate practicii artistice interdisciplinare. Infinite Conversation susține implicarea publicului în procesele artistice, pornind de la premisa că arta generează dialog, iar dialogul creează înțelegere.
Demersul principal al asociației este Quote—Unquote (www.quoteunquoteplatform.com), o platformă interdisciplinară de investigare a mecanismelor, utilizărilor și efectelor discursivității (publice) în societatea contemporană, prin practica artistică și prin intersecția acesteia cu alte domenii de activitate. Platforma a generat și găzduit până acum expoziții, rezidențe (în colaborare cu Bucharest Air), ateliere, podcast-uri și un program de comisionare de lucrări video.
Până în prezent, proiectele asociației au fost susținute de Administratia Fondului Cultural National (AFCN), Pro Helvetia, Goethe-Institut București, British Council Romania, Institutul Polonez din București, Delegația Valonia-Bruxelles la București, CEREFREA Villa Noël.
Mai multe detalii despre programul proiectului sunt disponibile aici.