9 mai – Ziua Europei – 2009
Cu ocazia Zilei Europei, sub arcada Arcului de Triumf, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale a organizat un spectacol aniversar, în seara zilei de vineri, 8 mai, de la ora 21,00. Edificiul a fost deschis pentru public în tot acel sfârşit de săptămână.
Impresionantul show muzical-coregrafic a adus alături, în mod simbolic, şapte ţări ale Uniunii Europene (deoarece şapte state au fost iniţiatoarele acestui proiect), ilustrând ideea unităţii în diversitate. În cadrul acestei alegorii tablourile create au exprimat mesajul de pace şi bună înţelegere între popoarele care formează acum o „singură ţară”. Locaţia a fost aleasă special pentru a ilustra ideea că Uniunea este un concept de succes al politicii europene,
Imagini din toate capitalele Europei, alternând cu steagurile acestora, s-au derulat pe ecranul din spatele scenei la începutul spectacolului, în acordurile Imnului Uniunii Europene. Apoi au intrat în scenă cântareţii. Formaţia Distinto a interpretat un colaj din operele celebrilor compozitori: Verdi, Beethoven, Mozart.
Apogeul concertului l-a constituit momentul apariţiei pe scenă a lui Vlad Miriţă şi a Feliciei Filip, care au sporit prin interpretarea lor forţa şi grandoarea sărbătorii.
La final, Arcul de Triumf s-a transformat într-un evantai de uriaş steaguri care au fost arborate pe rând, de jur împrejurul scenei.
Evenimentul a fost o dovadă a faptului că aceasta zi devine reper, un moment din ce în ce mai important pentru români, un motiv de bucurie, de mândrie şi de sărbătoare.