• Show-ul va fi transmis în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD și online, pe TVR+, duminică, 17 februarie, de la ora 20.30

 

Un adevărat fenomen muzical, Netta Barzilai, laureată la Eurovision 2018, vine pentru prima dată în România, într-un recital live, la finala Selecției Naționale.

Într-o seară în care spectacolul și emoția vor culmina cu desemnarea câștigătorului Selecției Naționale, laureata marelui trofeu Eurovision 2018 va cânta pe aceeași scenă pe care va fi anunțat reprezentantul României la ediția din acest an a concursului intenațional.

„Invitația de a cânta la Selecția Națională mă onorează. Aștept cu nerăbdare recitalul de la București și sărbătoarea alături de toți oamenii incredibili care mă așteaptă acolo. Va fi o seară incendiară!”, a declarat Netta.

Netta Barzilai aduce pe scena de la Sala Polivalentă nonconformismul și stilul inconfundabil,  accentuat de looper, care au consacrat-o. Tânăra artistă a cunoscut un succes fulminant odată cu primirea marelui trofeu la ediția precedentă Eurovision, cu piesa Toy, pe care o va interpreta duminică, în premieră, în fața publicului din România. Cel mai recent hit al său esteBassa Sababa, lansat la începutul lunii februarie.

Douăsprezece piese au rămas în cursă pentru a reprezenta România la Eurovision: D A I N A– Letiția Moisescu & Sensibil Balkan, Dear Father– Laura Bretan, On a Sunday– Ester Peony, Renegades– Linda Teodosiu, Right Now– Olivier Kaye, Your journey– Aldo Blaga, Army Of Love– Bella Santiago, Destin– Trooper, Skyscraper– Teodora Dinu, We Are The Ones– Claudiu Mirea, Without You (Sin Ti)– Dya & Lucian Colareza și Underground– Vaida.

Câștigătorul Selecției Naționale va fi ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata ediției din 2013, Deban Aderemiși William Lee Adams, jurnaliști și influenceri consacrați în fenomenul ESC, Șerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production, și celebrul artist moldovean Alex Calancea.

Punctajele obținute prin televot vor avea ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

 

Finala Selecției Naționale va avea loc duminică, la Sala Polivalentă din București, și va fi transmisă în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD și online, pe TVR+, de la ora 20.30.

 

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa Toy.

 

Credit foto: Daniel Kaminsky

 

Recitalul susținut de Netta este realizat cu sprijinul:

Ambasadei Israelului în România

Fundației Magna Cum Laude Reut

TUBORG

Companiei Aeriene EL AL

Hotelului Minerva

 

Mulțumim Ford – mașina oficială a Selecției Naționale Eurovision România 2019

***


Eveniment realizat de

Televiziunea Română, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin ARCUB