Lumina muzicii- concert extraordinar de Paşti
ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti invită iubitorii muzicii clasice în Piaţa „George Enescu”, sâmbătă, 27 martie, începând cu orele 19.00, pentru a viziona transmisia în direct a concertului Lumina Muzicii.
Evenimentul este organizat cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, la iniţiativa domnului Primar General Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu şi va avea loc la Ateneul Român, fiind preluat în direct.
Datorită numărului limitat de locuri şi pentru a permite accesul tuturor doritorilor, spectacolul – prezentat de Malvina Cervenschi şi Vlad Rădescu – va fi preluat şi transmis în direct pe ecranul amplasat în vecinătate, respectiv în parcarea din faţa Restaurantului “Cina”.
Îi veţi putea urmări, în direct de pe scena Ateneului Român, pe soliştii Vlad Miriţă, Felicia Filip, Marcel Pavel şi Orchestra Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti sub bagheta lui Daniel Jinga, alături de Iordache Basalic (bariton, solist la Opera Naţională Bucureşti), Maria Jinga (mezzo-soprană, prim-solistă la Opera Naţională Bucureşti), Valentina Naforniţă (soprană), Andrei Tudor (pian) şi Cătălin Opriţoiu (flaut) precum şi Corurile “Accoustic”, şi „Sunetul muzicii”.
Accesul este gratuit.
Vă aşteptăm alături de noi, pentru o oră şi jumătate de muzică clasică de cea mai bună calitate.