Stagiunea Muzicală Estivală
ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti organizează, în perioada 1 mai – 26 septembrie, Stagiunea Muzicală Estivală. Vă invităm la fiecare sfârşit de săptămână între orele 11.00 şi 13.00, în Grădina Cişmigiu, să ascultaţi muzică de promenadă.
În cei nouă ani de când răsună vara în foişorul din Cişmigiu, concertele Stagiunii Muzicale Estivale au devenit un eveniment aşteptat cu interes de iubitorii recitalurilor de estradă. Publicul prezent se relaxează pe băncile din jurul chioşcului, uneori fredonează, câteodată dansează şi de fiecare dată aplaudă.
Seria de concerte începută în luna florilor va continua şi în iunie, iulie, august şi septembrie.
Vă invităm cu drag la momentele estivale de relaxare şi încântare din inima Bucureştiului, în bătrânul Parc Cişmigiu.
vezi programul pe luna septembrie