ArCuB a organizat în perioada 21 – 24 decembrie, în grădina Cişmigiu, un mare eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, susţinut cu momente artistice non-stop între orele 11.00 – 21.00. Întregul parc a fost animat de coruri, trupe de teatru, artişti animatori, clovni etc., care au evoluat în diverse locuri: pe scenă, lângă bradul împodobit, în Fabrica de îngeri.
Scena s-a constituit într-un spaţiu viu unde au avut loc concerte ale unor formaţii de copii, spectacole de teatru pentru copii, concerte de muzică corală (11.00 – 16.00), iar între orele 16.00 – 21.00, concerte de muzică folk, rock, muzică clasică, jazz, muzică populară.
Sub bradul împodobit s-a instalat Moş Crăciun care a stat de vorbă cu copiii veniţi în parc şi a primit scrisori de la ei, împrtind pe ici pe colo şi daruri, iar la Fabrica de îngeri copiii, odata intraţi, deveneau îngeraşi cu ajutorul unor aripioare si coronite primite cadou. În jurul fabricii au existat opt brazi, pe care copiii i-au împodobit pe data de 24 decembrie, împreună cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici. Alţii, mai norocoşi, s-au plimbat cu Moş Crăciun cu sania lui, pe aleile din parc, pline cu zăpada.
La evenimentul din Cişmigiu au participat nume sonore ale muzicii clasice, folk, pop, rock, jazz: Artis Voice Quartet, Atheneum Brass Qvintet Bucuresti si Orchestra Athenaeum Symphonic Orchestra, Grigore Leşe, Ion Zubaşcu, Adrian Petrescu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Nicolaş Simion, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Vlad Popescu, Romeo Cornelius, Sensor, Holograf, Krypton, Vama Veche, Narcisa Suciu, Mircea Bodolan, Maria Gheorghiu, Adriana, Angel.
Şi-au dat concursul trupe de teatru pentru copii: Trupa Magic Art, Fundaţia Abracadabra, Trupa fără nume, Trupa Studio 24, Teatrul Masca, formaţii corale care au interpretat colinde tradiţionale de Crăciun: Corul Brâncovenesc, Corala Dominus, Corul Da Capo, Corul Presto, Corul Art Music, Corul Academiei de Muzică, Corul Bărbătesc Nectarie, Corul Filarmonicii George Enescu, Corul Bisericii Elefterie, precum şi diverse formaţii instrumentale: Fanfara Armatei, Fanfara Teocta, Clasic Band, Marin Petrache Pechea Band, Formatia Los Platanos.
Evenimentul s-a incheiat în seara de 24 decembrie cu un mare foc de artificii în acordurile Oratoriului de Crăciun de J.S. Bach, interpretat de Corul Filarmonicii George Enescu.