Pentru a veni în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, ARCUB se alătură celor 47 de teatre din București și din țară, care participă la cea de-a 17-a ediţie a unui important program de solidaritate artistică inițiat de UNITER: Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.

În cadrul acesteia, ARCUB a programat pe 31 martie unul dintre cele mai apreciate spectacole din cadrul stagiunii de teatru de la ARCUB, ”Idolul și Ion Anapoda” după G.M.Zamfirescu, regizat de Mariana Cămărășan și Toma Dănilă.

Astfel, publicul bucureștean va putea viziona comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda”, sâmbătă, 31 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB. Cu un umor delicat, protagoniștii spectacolului: Oana Pellea, Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian, Istvan Teglas îi vor purta pe toți cei prezenți într-o călătorie în timp și vor da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de grația dar și de pasiunea vremurilor de odinioară.

”Idolul și Ion Anapoda”, piesă publicată de George Mihail Zamfirescu în 1935, este adaptată de Mariana Cămărășan pentru spectatorul de azi, păstrând, însă, atmosfera boemă a epocii interbelice. Ca oriunde și întotdeauna, poveștile de dragoste se desfășoară cu sufletul la gură pentru toți cei implicați. Iar în acest spectacol, iubirea este pretutindeni, fie ea sinceră, interesată sau o pasiunea fără urmă de speranță.

 

IDOLUL ȘI ION ANAPODA, după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărășan

Cu: Oana Pellea, Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian, Istvan Teglas

Regia: Mariana Cămărășan și Toma Dănilă

Scenografia: Vladimir Turturică

Light-design-ul: Ștefan Vasilescu

 

Producător: ARCUB – Centrul de Cultural al Municipiului București și Asociația GOONG București. Proiect susținut de Raiffeisen Bank. 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90 sau online de pe www.arcub.ro.

Preț unic: 50 lei

Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

Pe lângă sumele strânse din vânzarea de bilete, orice donaţii şi sponsorizări sunt binevenite și pot fi virate în contul RO40RZBR0000060007801286, deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.

 

Articole recente