PROGRAM SALA ArCuB – FEBRUARIE 2013
În luna februarie, la Sala ArCuB continuă să se joace montările deja cunoscute publicului bucureştean, alături de un nou spectacol care prinde viaţă pe această scenă:
- ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN de Nikolai Vasilievici Gogol
Muzica: Alexander Balanescu; Scenografia: Diana Ruxandra Ion
Un spectacol de Felix Alexa.
Cu: Marius Manole şi Alexander Balanescu.
Avanpremiera spectacolului va avea loc la sala din Str. Batişte nr. 14, în data de 1 februarie, ora 20.00 şi va fi urmată de alte 5 reprezentaţii în 2, 3, 7, 8 şi 14 februarie, de la ora 20.00.
„Însemnările unui nebun” este un spectacol unic, în care umorul şi drama se întrepătrund pe măsură ce nebunia, creatoare de lumi paralele, acaparează mintea personajului principal, măcinat de tristeţe şi frustrări.
Când singurătatea şi lipsa de perspective ajung să ne chinuie, unica posibilitate de evadare din realitatea ostilă rămâne imaginaţia. Astfel putem construi un nou univers, în care totul este posibil, iar graniţa dintre lumea reală şi cea plăsmuită devine fragilă, aproape insesizabilă.
„Mă bucur foarte tare că am reuşit ca aici, la ArCuB, să adun laolaltă, într-un proiect pe care l-am gândit ca fiind o îmbinare între teatru şi muzică, un muzician extraordinar, violonistul şi compozitorul Alexander Balanescu şi un mare actor, Marius Manole, care ne surprinde cu fiecare rol. Aventura noastră în lumea fascinantă a nebuniei gogoliene a fost o şansă de a evada din banalitatea şi vulgaritatea lumii înconjurătoare. Sper să fie la fel şi pentru publicul, pe care îl aşteptăm cu drag la spectacol.” – mărturiseşte regizorul Felix Alexa.
- DOUĂ POVEŞTI DE AMOR, de A. P. Cehov
Regia: Mircea Cornişteanu; Scenografia: Bogdan Spătaru
Duminică, 10 februarie, ora 19.00
Cu: Cerasela Iosifescu, Silviu Biriş şi Ion Arcudeanu.
Două dintre cele mai cunoscute piese scrise de A. P. Cehov – „Ursul” şi „Cerere în căsătorie” – sunt reunite de către regizorul Mircea Cornişteanu într-o montare scenică foarte apreciată de public şi critică. Cele două creaţii dezvăluie complet şi abrupt spiritul slav, unde extremele fac casă bună. Într-o trecere rapidă de la ură la iubire, de la prietenie la duşmănie, de la înţelegere la ceartă, publicul asistă la un spectacol plin de subtilitate şi umor.
«Cheia succesului acestui spectacol o deţin fireşte actorii, remarcabili în cele două ipostaze propuse de regie. Două poveşti de amor este un spectacol pentru marele public, realizat cu respect cultural faţă de Cehov (…)» (Ileana Lucaciu – Spectator)
- DOM JUAN de Jean Baptiste Poquelin de Molière
Director de scenă: Victor Ioan Frunză; Scenografia: Adriana Grand.
Sâmbătă, 16 februarie, ora 19.00
Cu: Marius Bodochi, Sabina Brânduşe, George Costin, Nicoleta Hâncu, Alexandru Ion, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Vladimir Purdel.
Pornind de la o piesă clasică, montată pe mii de scene şi cunoscută tuturor, spectacolul regizat de Victor Ioan Frunză se joacă într-o manieră aparte. Cu măestria unui caricaturist, acesta dublează comicul de situaţie prin accentuarea umoristică a laturii prea libertine a lui Dom Juan. Viziunea cu totul nouă asupra piesei face ca tânărul personaj să depăşească barierele timpului. El încetează de-a mai fi un exponent al secolului al XVII-lea şi devine simbolul omului care se distanţează de morală şi sfidează normele sociale. Cu o înfăţişare aparte şi un cinism care frapează şi place în acelaşi timp, Dom Juan îşi cucereşte publicul pe loc. Indiferenţa şi nonşalanţa cu care abordează subiectele sensibile surprind până la amuzament şi, totodată, determină spectatorii să devină părtaşi la modul lui de a acţiona şi a gândi. Totuşi, în subtextul spectacolului se ascunde o întrebare la care rămâi reflectând: care este în cele din urmă cel mai bun mod de a fi şi a te comporta în lume?
- PRIZONIERUL DIN MANHATTAN, după Neil Simon
Regia: Iarina Demian; Scenografia: Adriana Grand
Joi, 21 februarie, ora 19.00
Cu: Tiberiu Păun, Afrodita Androne, Sorin Cociş, Jeanine Stavarache, Magda Catone , Mariana Dănescu.
Se spune că oamenii au nevoi şi dorinţe. Dacă nevoile se pot satisface în întregime, dorinţele par să fie sursa principală a nefericirii individului uman. O demonstrează şi piesa „Prizonierul din Manhattan”. Captivi în mentalitatea societăţii în care trăiesc, Mel şi Edna luptă să îşi asigure întreg confortul omului modern: un apartament frumos mobilat şi utilat, în mijlocul New York-ului, cu o privelişte de care se pot bucura în puţinele ore petrecute acasă. Când zbuciumul existenţial pare că începe să se domolească, Mel e concediat, după 22 de ani de muncă într-o companie. Situaţia nou creată afectează familia, dar se extinde şi asupra rudelor, care se simt datoare cu o reacţie. Episodul dramatic din viaţa personajului devine o adevărată comedie. Care sunt avantajele şi dezavantajele lumii moderne, cât la sută este nevoie şi cât dorinţă în goana noastră după confort, dar mai ales cât de mult merită să renunţăm la noi înşine şi la liniştea noastră pentru toate acestea, veţi descoperi în acest spectacol de la Sala ArCuB.
«Remarc încă o dată autenticitatea felului de a spune regizoral povestea. Rezultatul este un spectacol născut, nu făcut, o savuroasă şi profundă istorie de viaţă în care amarul şi situaţiile comice coexistă şi se completează bogat şi variat. »
(Răzvana Niţă – PORT.ro)
- CINĂ CU PRIETENI de Donald Margulies
Regia: Claudiu Goga; Scenografia: Lia Dogaru
Vineri, 22 februarie, ora 19.00
Cu: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş
Două cupluri de prieteni îşi dezvăluie secretele în faţa publicului spectator. După ani petrecuţi împreună, zeci de vise comune şi iluzia unei prietenii pe viaţă, se produce brusc un eveniment neaşteptat, care spulberă pe loc liniştea personajelor. Tot ce urmează în spectacol îndeamnă publicul la reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre evoluţia unui cuplu în general. Sub o aparenţă amuzantă, replicile dintre personaje sunt foarte tăioase. Regizorul este delicat şi precis în lucrul cu actorii, iar creaţiile celor patru protagonişti sunt la înălţimea acestei propuneri, extrem de ofertante.
«Claudiu Goga construieşte cu o minuţie fantastică, cu fiecare actor, personajul acestuia. Fără trucuri, fără aproape nimic care ar putea să aducă pe scenă un detaliu, un şablon, o intenţie din alte roluri. E ca şi cum ar modela o plastilină nouă, proaspătă, neobosită de alte frămîntări. Iar Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean şi Marius Cordoş – pentru prima oară în această formulă pe scenă – simt că regizorului îi pasă de arta lor, de ce poartă în ei şi nu au scos la suprafaţă pînă acum.»
(Marina Constantinescu – România Literară)
- COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer
Regia: Cristian Dumitru; Scenografia: Raluca Ştefan- Negoescu
Joi, 28 februarie, ora 19.00
Cu: Anda Caropol, Cornel Ciupercescu, Viorel Comănici, Tiberiu Păun, Vlad Jipa, Viorica Bantaş şi Cristina Florea.
O banală pană de curent produsă într-o seară de duminică de o importanţă vitală pentru protagonişti, deviază întreaga derulare a evenimentelor pregătite cu grijă şi migală de aceştia. Lucrurile nu decurg nici pe departe aşa cum fuseseră plănuite, fiindcă întunericul se lasă brusc peste personaje iar confuziile şi surprizele se ţin lanţ.
Piesa pusă în scenă la ArCuB este o savuroasă comedie de situaţii, care ne reaminteşte cu originalitate că suntem supuşi neprevăzutului.
« Spectacolul, jucat de actori mai puţin solicitaţi pe alte scene, are hazul lui, fiecare dintre protagonişti construindu-şi rolul cu atenţie şi sensibilitate.»
(Nicolae Prelipceanu – TEATRUL, Azi)
Vă aşteptăm cu drag!
Biletele pentru spectacolele noastre pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.
Detalii pe www.arcub.ro şi pe facebook.com/ArCuB