Pe 12 iunie, bucureștenii vor putea descoperi palatul care găzduiește Primăria, dar și povești despre orașul trecut și prezent

Pentru prima dată, Primăria Municipiului București se deschide publicului larg și va putea fi vizitată cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, pe 12 iunie, între 18:00-00:00, într-un eveniment care marchează deschiderea administrației locale spre cetățenii Bucureștiului. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Municipiului București, Zeppelin și ARCEN.

Din programul Nopții Europene a Muzeelor la Primăria Capitalei fac parte două expoziții legate de istoricul clădirii Primăriei și al Bucureștiului, dar și alte experiențe artistice. La parterul clădirii, bucureștenii vor putea vizita expoziția „URANUS ACUM” – o evocare și o încercare de recuperare a spiritului cartierul Uranus, demolat de regimul comunist. La etajul 1, va fi amenajată o expoziție dedicată arhitectului Petre Antonescu, cel care a proiectat clădirea care găzduieşte astăzi Primăria Capitalei, fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice, precum și alte clădiri simbol ale Capitalei (curator și fotograf: prof. arh. Sorin Vasilescu). La etajul 2 vizitatorii vor putea urmări în format video proiectul de reconstrucție în realitate virtuală a Muzeului Simu, demolat în perioada comunistă – un demers de recuperare a memoriei colective legate de vechiul Bucureşti, realizat de Centrul Expozițional Documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”,  în parteneriat cu Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România și finanțat din Fondul Timbrul Arhitecturii.

De asemenea, în perimetrul clădirii din Bulevardul Elisabeta vor fi dispuse și o serie de panouri informative despre istoricul acestei zone, un proiect realizat cu sprijinul Muzeului Municipiului București, iar în curtea interioară a Primăriei va avea loc un maraton de lecturi despre București, unde personalități artistice vor citi poezie și proză despre oraș.

Programul de vizitare este de la ora 18:00 și până la miezul nopții. Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 10 – 15 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate.

***

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (actuala Primărie) a fost construit între anii 1906-1910, în stil tradițional, neoromânesc, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Construit de Inginerul Elie Radu pe terenul viran situat vizavi de Grădina Cișmigiului, numit „Maidanul lui Duca”, Palatul adăpostește, începând din anul 1948, sediul general al Primăriei Municipiului Bucureşti. Clădirea a trecut printr-un amplu proces de consolidare şi renovare între anii 2011 și 2016, iar pe 12 iunie 2021, pentru prima dată în istoria oraşului, Palatul de pe Bulevardul Regina Elisabeta este deschis pentru vizitare, într-un efort de facilitare a accesului cetățenilor Bucureștiului într-o clădire de referință pentru oraș, atât prin arhitectura sa, cât și prin simbolistica sa, ca sediu al administrației locale aflată în serviciul cetățenilor.

URANUS ACUM” este un proiect despre istoria vie, despre spiritul comunitar și despre legăturile uneori invizibile între epoci ce par radical opuse. Expoziția creată de Zeppelin și Ideilagram își propune să aducă înapoi, la nivel simbolic, o lume dispărută prin demolările comuniste: cartierul Uranus se întindea în actuala zonă a Casei Poporului. Proiectul prezintă o documentație istorică și arhitecturală, fragmente din construcțiile demolate sau obiecte păstrate de către locuitori. Unul dintre elementele principale ale expoziției este o machetă concomitentă, un model fizic al celor două realități, cea dinainte de demolări și cea de astăzi.

Petre Antonescu (1873 – 1965) a fost un arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice și academician român. Una dintre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură românească, Petre Antonescu a marcat activitatea arhitecturală din prima jumătate a secolului al XX-lea prin promovarea unui stil arhitectural neo-românesc. Printre operele sale de seamă, pe lângă Palatul Primăriei, se numără Arcul de Triumf, Palatul Băncii Marmorosch Blank (1915 – 1923), Facultatea de Drept. La Noaptea Muzeelor, bucureștenii vor putea afla mai multe despre viața, opera și moștenirea lăsată de Petre Antonescu. Expoziția este posibilă prin participarea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și se află la cea de-a 17-a ediție. După ce ediția de anul trecut s-a desfășurat online, anul acesta muzeele din București propun din nou un program de expoziții și evenimente. Programul complet poate fi consultat online.

Credit foto (interior PMB): Cul Tur Ed – Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București.

De asemenea, în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor din 2021, ARCUB – Centrul Cultural al Bucureştiului deschide pentru public porţile sediului din Centrul istoric cu vernisajul expoziţiei interdisciplinareI, Human”. După ce a participat la Festivalul de Artă New Media și Audio-Vizuală MADATAC, Festivalul Ars Electronica şi Athens Digital Arts Festival, proiectul media interactiv semnat de Saint Machine poate fi vizitat la ARCUB, în perioada 12 iunie – 7 iulie 2021. Detalii despre expoziția „I, Human” puteți găsi aici.