Duminică 17 iunie, în Piaţa George Enescu au răsunat ultimele acorduri ale festivalului Bucharest Music Film Festival.  Carnavalul animalelor, inspirat de compoziţia lui Camille Saint-Saëns, a fost îndelung aplaudat iar tragerea la sorţi a câştigătorilor premiilor, puse la dispoziţie de către sponsorii evenimentului, a reprezentat un moment de mare interes.

 

Premiul I, oferit de Fides Travel şi constând într-o excursie la Viena (3 nopţi de cazare, pentru 2 persoane, în cameră dublă cu mic dejun şi transport) a fost câştigat de doamna Albu Maria. Premiul II, oferit de Editura Litera, respectiv Colecţia Cronica ilustrată a omenirii (12 volume), a revenit domnului Drăgulin Daniel. De asemenea, domnul Bătrânu Valeriu a intrat în posesia premiului III, sub forma unei colecţii speciale Mari Compozitori (carte şi CD – 5 volume), tot de la Editura Litera.

 

Ediţia din acest an a Bucharest Music Film Festival, aceea cu numărul şapte, s-a încheiat într-o atmosferă magică, de bucurie şi entuziasm.

 

Dar liniştea ce a cuprins aseară Piaţa George Enescu nu durează decât două zile. Pentru perioada 20 – 24 iunie, ArCuB pregăteşte un alt eveniment: ArCuB LIVE Open Air – Jazz, Blues and More.

 

Aşadar de miercuri vă aşteptăm alături de noi la ediţia întâi a unei premiere pentru Bucureşti – un festival de jazz şi blues în aer liber .