Luni, 25 octombrie, ora 11.00 a avut loc conferinţa de presă de anunţare a celei de-a 20-a a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru ce va avea loc la Bucureşti în perioada 30 octombrie-7 noiembrie.

Alături de gazdele întâlnirii de la sediul UNITER, Cristina Modreanu, director artistic FNT, şi Aura Corbeanu, director executiv FNT, au participat şi reprezentanţi ai co-producătorilor și partenerilor: Mihaela Păun, director ArCub, Tania Radu, Vicepreşedinte ICR, Tomasz Kluz, coordonator de programe al Institutului Polonez şi reprezentanţi ai Institului Francez şi ai British Council.

Cristina Modreanu a început conferinţa prin a sublinia existenţa a două tendinţe generale cu privire la teatrul românesc reflectate în programul festivalului – prima, că diferenţele dintre companiile independente şi companiile instituţionalizate ţin doar de modul de organizare, rezultatele fiind comparabile din punct de vedere al calităţii artistice, a doua – că separarea în secţiuni diferite a spectacolelor românești şi a spectacolelor din străinătate începe şi ea să fie contrazisă de realitate, mai multe spectacole din program fiind create fie de regizori din străinătate în teatre româneşti, fie de creatori români care au lucrat peste graniţe (un caz unic, în persoana lui Silviu Purcărete, semnatarul unei coproducţii internaţionale cu Regele moare de Eugen Ionesco). Directorul artistic al evenimentului a continuat prin a declara: ”colaborarea cu creatori din afară care au venit să monteze în România este pentru teatrul românesc o gură de oxigen absolut necesară. Vor fi tot mai multe astfel de exemple în viitor, pentru că trăim într-o lume globalizată”. Este vorba despre premierele din FNT: Măsură pentru măsură în regia lui Matthias Langhoff, o producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia, o producţie a Teatrului Naţional din Timişoara, dar şi despre alte spectacole din programul FNT – Odysseia în regia lui Tim Carrol la Teatrul Naţional Craiova, sau Hamlet, în regia şi coregrafia lui Peter Uray, la Studio M din Sf. Gheorghe.
Tania Radu, Vicepreşedinte ICR a precizat că instituția pe care o reprezintă a contribuit în acest an cu 120.000 lei pentru participarea la FNT a directorilor de teatre, directorilor de festival şi a criticilor de teatru din străinătate, lucru ce se integrează perfect în strategia ICR de promovare a teatrului românesc în lume. În continuare, reprezentanții celorlalte institute culturale au subliniat contribuţia lor, care a completat şi a îmbogăţit programul FNT 2010.

Aura Corbeanu a mulţumit tuturor partenerilor FNT 2010, anunţând că implicarea acestora a echilibrat bugetul evenimentului, acesta fiind de 550.00 Euro și 100.000 Euro în servicii şi publicitate.

În încheiere, Cristina Modreanu a declarat: ”Am încercat prin alegerile făcute pentru programul FNT în aceşti trei ani de mandat să descurajez gândirea în clişee despre teatru şi să subminez rezistenţa la nou care se simte adesea în teatrul românesc. Cred că teatrul de calitate trebuie să provoace, să fie viu, să neliniștească. Abia dacă suntem cu toţii de acord cu ceea ce vedem pe scenă înseamnă că avem o problemă”.

Au mai rămas 5 zile până la începutul celei de a 20-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Vă reamintim că întreg programul FNT se găsește pe www.fnt.ro, iar biletele se pot cumpăra on-line de la www.bilete.ro.