Piesa de teatru muzical ”Dorothy Parker pleacă în voiaj” se joacă pe 14 decembrie, la Sala Mare ARCUB
„În fiecare dimineață mă spăl pe dinți și-mi ascut limba!…” – Actrița Sarah Gabriel (descrisă de Le Monde ca fiind o artistă cu totul excepțională) prezintă Dorothy Parker pleacă în voiaj! – o spumoasă piesă de musical în regia lui Richard Williams (regizor cu o carieră începută la Royal Shakespeare Company și National Theatre – Londra), ilustrată cu muzică de jazz semnată printre alții de Gershwin, Weill, și Arlen.
Personajele piesei includ o secretară, un pianist, un dulap și o urnă mortuară…
Acest one-woman musical, o comedie dulce-amară, povestește viața si personalitatea jurnalistei americane de secol XX Dorothy Parker, o romancieră eșuată îndrăgostită lulea de Hemingway, rămasă în istorie ca autoarea unor vorbe de duh legendare, o luptătoare pentru egalitatea în drepturi și aprigă conducătoare a unui grup de scriitori și artiști la restaurantul Hotelului Algonquin, aievea grupului de poeți de la Casa Capșa.
Scenariul aparține actriței însăși și îndeamnă atât la reflecție, cât și la zâmbete!
Dorothy Parker pleacă în voiaj! de Sarah Gabriel
14 decembrie, Sala Mare ARCUB, ora 19:00
Conceptul și regia: Sarah Gabriel și Richard Williams (National Theatre, London)
La pian: Florian Mitrea
Muzică de George Gershwin, Kurt Weill, și alții.
Bilete au fost puse în vânzare în rețeaua Bilete.ro și pot fi achiziționate online de aici.
Durată spectacol: 1h;
Vârsta minimă recomandată: 12 ani.