Nunzio, un nou spectacol de teatru contemporan are premiera în octombrie, la ARCUB
Piesa multipremiată de teatru contemporan Nunzio este cea mai nouă montare pe scena ARCUB şi va fi prezentată publicului bucureştean, în premieră, pe 15 şi 16 octombrie, la Sala Mare din Strada Lipscani 84-90.
Pus în scenă de regizoarea Alina Hiristea, în interpretarea actorilor Mircea Andreescu şi Ion Grosu, spectacolul Nunzio este o poveste contemporană ce explorează un subiect de actualitate, cel al empatiei şi al solidarităţii umane, cu trimitere la realitatea esenţială, la ceea ce este dincolo de percepţiile lumești.
Un spectacol tonic despre un ucigaş plătit, un hit-man (Ion Grosu) îmblânzit și vindecat de frustrare și ură de către un bătrân naiv până la tragi-comic, un homeless (Mircea Andreescu), Nunzio exprimă puterea noastră de a-i vindeca pe ceilalți, prin propriul exemplu, prin candoare, discreție și acel senzor tainic de umanitate ce poate fi activat în fiecare dintre noi. Nunzio ne amintește de marea forță a compasiunii umane ascunsă într-un bătrân încercat de viață ce nu și-a pierdut copilăria, exprimată într-un mod neo-cehovian, un nou Cehov de care teatrul actual are atâta nevoie.
Prima piesă scrisă de actorul şi autorul italian Spiro Scimone, Nunzio a fost distinsă cu titlul „Autori Noi” în anul 1994 şi cu Medalia de Aur pentru dramaturgie în 1995, din partea IDI (Istituto del Dramma Italiano). Scrisă în dialectul messinez, Nunzio introduce un nou limbaj teatral şi cucereşte publicul şi critica din lumea întreagă. Textul lui Spiro Scimone a fost tradus în limba română de Eva Simon, în cadrul proiectului internaţional de promovare a dramaturgiei contemporane „Fabula Mundi. Playwriting Europe”, realizat în 2012 de către Teatrul Odeon.
În montarea de la ARCUB, în regia Alinei Hiristea, Nunzio pune accent pe tragi-comicul situaţiilor prin tuşe tragice contracarate de pusee de ludic, care apar precum plantele prin crăpăturile din asfalt, cu o vitalitate uimitoare, la ambele personaje.
„Solidaritatea umană încă există. Omul rătăcit, tulburat, traumatizat, care ajunge să fie agresiv, ca reacție la răul lumii, poate fi ajutat să se întoarcă la umanitatea pierdută, la acel tânăr curat, care își dorea să trăiască frumos. Este un cutremur interior și o renaștere, o reconstrucție interioară, din temeliile ființei. […] Omul simplu are resorturi interioare nebănuite,” declara regizoarea Alina Hiristea despre ideea spectacolului Nunzio.
Alina Hiristea a studiat regie teatru cu Cătălina Buzoianu la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” şi a regizat peste 50 de spectacole de teatru. Din repertoriul regizoarei de teatru fac parte titluri precum „Bună seara, domnule Wilde” după Oscar Wilde, „Inima Reginei Maria”, dar şi spectacolele shakespeariene „Hamlet”, montat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, şi „Furtuna”, la Teatrul Gong din Sibiu – producţii pentru care a primit Trofeul Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova în 2010, respectiv 2016.
Printre cele mai recente proiecte ale sale, în calitate de coordonator artistic al programului Teatrului Poesis, distins recent cu Premiul special UNITER, se numără „Călătoria lui Dante”, o montare după „Divina Comedie” de Dante Alighieri, în interpretarea actorului Emil Boroghină, care marchează 700 de ani de la moartea lui Dante.
Printre teatrele cu care a colaborat se numără Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov şi Teatrul Nottara.
Nunzio de Spiro Scimone, traducerea Eva Simon
Cu: Mircea Andreescu, Ion Grosu;
Regia și ilustrația muzicală: Alina Hiristea;
Scenografie, concept video și filmări: Cristian Negoescu.
Nunzio va avea premiera la Sala Mare ARCUB vineri, 15 octombrie şi sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 19:00. Reprezentaţia din 16 octombrie este urmată de lansarea volumului „Culise. Jurnal” semnat de actorul Mircea Andreescu.
Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro și bilet.ro.
Preţuri bilete:
Cat.I – 50 lei;
Cat.II – 35 lei.
IMPORTANT! Conform noilor reglementări privind măsurile aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, organizarea spectacolului de teatru poate fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Purtarea măștii de protecție este obligatorie.