Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale în parteneriat cu Asociaţia ’’Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor” şi Primăria Oraşului Otopeni au plăcerea de a vă invita la evenimentul Semne peste veacuri prilejuit de publicarea manuscrisului Dicţionar Biblic Ortodox, acum numit Mărturie în cuvânt şi chip – Vocabular al credinţei şi vieţii spirituale, al pictoriţei şi scriitoarei Olga Greceanu. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural „Ion Manu” din oraşul Otopeni, sâmbătă, 11 iunie  2011, orele 11.00.

 

După 30 de ani de trudă şi jertfă a autoarei, 45 de ani de aşteptare, manuscrisul în opt volume aflat în Biblioteca Sfântului Sinod vede acum lumina tiparului prin efortul editorului Iuliana Mateescu, Preşedinte al Asociaţiei ’’Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor’’ şi al celor care au susţinut proiectul: Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Oraşului Otopeni, ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti, Firma Ventani-Otopeni, Firma Emporium – Bucureşti, Atelierele Idaco ’’dar din har”- Otopeni.

Lucrarea apare la Editura ’’Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă” cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, bucurându-se şi de Cuvântul Înainte al Preafericirii Sale.

 

Mărturie în cuvânt şi chip este un îndrumar catehetic, unic ca realizare, însoţit de sute de desene ce susţin textul ’’foarte folositor credincioşilor ce n-au la îndemână un volum în care să caute explicaţia unui cuvânt, a unui nume, a unei date, al unui sens simbolic..” spunea Olga Greceanu. Întrebată fiind, care este motivul pentru care se străduieşte să publice scrierile Olgăi Greceanu, Iuliana Mateescu, editorul, a răspuns: “mesajul ei de redeşteptare a conştiinţei spirituale şi naţionale, de care avem atâta nevoie!”

 

La eveniment vor fi prezente personalităţi ale lumii laice cât şi ale lumii bisericeşti, pe care le veţi recunoaşte participând la eveniment.