Mike Godoroja & Blue Spirit şi AG Weinberger Band în programul primei seri a ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More
În această seară la ora 20.00 începe ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, eveniment ce va dura până duminică 24 iunie 2012. În deschiderea festivalului cu intrare liberă din Piaţa George Enescu, două nume de rezonanţă ale blues-ului românesc: Mike Godoroja şi AG Weinberger.
De la ora 20.00, Mike Godoroja & Blue Spirit prezintă Blues Archeology: un concert prin care publicul pătrunde în povestea BLUES-ului, un spectacol care pune accentul pe emoţie şi expresie sufletească în primul rând şi mai apoi pe cercetarea cu ochii minţii a ceea ce a devenit astăzi acest atât de îndrăgit gen muzical.
Mike Godoroja (voce, kazoo, percuţie, vocal TC Helicon effects) împreună cu Luca Marius (chitară acustică şi electrică, banjo, mandolină, dulcimer, bouzouki, slide), Alex Vişan (chitară acustică şi electrică, mandolină, bouzouki), Robert Ardeleanu (chitară bas) şi Vali Vătuiu (tobe, percuţie) comunică pe scenă o emoţie personală în contextul unei idei de spectacol-concept şi nu doar al unui concert. Mike nu doar cântă blues-ul, ci îl şi „povesteşte” într-un scenariu asemănător unei piese de teatru, în care fiecare spectator devine un personaj, iar muzica un „instrument” divin. Fiecare spectacol al acestor muzicieni este o experienţă, cu o doză importantă de spontaneitate în care se trăieşte clipa!
De la ora 21.30 AG Weinberger Band susţine concertul Back to the Roots – flux continuu de jazz/blues/world/funk. AG Weinberger, chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, este o certă autoritate în domeniu. Eforturile sale de a promova şi de a introduce acest gen pe piaţa muzicalǎ, atitudinea şi gândirea despre viaţă, îl definesc ca fiind întâiul misionar al muzicii Blues, supranumit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României. Alături de formaţia sa, AG Weinberger, alias The Transylvanian Guitar Man, vă propune o întoarcere la rădăcini, la blues-ul din care au evoluat toate celelalte genuri muzicale dar şi un traseu iniţiatic printre acestea, până la stilurile cele mai noi.
Intrarea este liberă.
Pentru că sloganul evenimentului este Some like it hot!, în Piaţa George Enescu va fi amenajat ArCuB HotSpot, spaţiu cu acces gratuit la internet.
Parteneri media: Radio Guerilla, 24 FUN, Ring, Zeppellin, Adevărul, Dilema Veche, Caţavencii.
Parteneri media online: iconcert, modernism, metropotam, hipmag, 4 arte, you mago.