Au mai rămas doar trei zile în care vă mai puteţi bucura de atmosfera plăcută a evenimentului Bucharest Music Film Festival. Sfârşitul de săptămână este dedicat lecţiilor de vals. Începând cu orele 19.00, dansatorii profesionişti ai Clubului de Dans Sportiv Mihai Petre vă vor învăţa cei mai importanţi paşi de vals vienez.

 

Vineri, 18 iunie, de la orele 20.00, vă invităm să luaţi parte la un concert deosebit al Orchestrei de cameră Philharmonia a Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, dirijată de Nicolae Iliescu.  Din repertoriul orchestrei menţionăm: Preludiu la unison – George Enescu, Simfonia nr. 4 în Re major – Joseph Haydn, Sarabandă, Gică şi Badinerie – Arcangelo Corelli, Divertisment KV 436 în Re major  – W. A. Mozart.

 

Orchestra Philharmonia a colaborat cu reputaţi artişti străini printre care: Rugiero Ricci, Victor Picaiseu, Alberto Lisy, Mincio Mincef, faimosul chitarist Alirio Diaz, precum şi marea cântăreaţă americană, Barbara Hendricks. Fondatorul şi conducătorul orchestrei de camera Philharmonia, violonistul Nicolae Iliescu, a absolvit cursurile Conservatorului din Bucureşti ca şef de promoţie, iar în urma unui concurs a obţinut Bursa „George Enescu”. Violonistul Nicolae Iliescu s-a distins prin aprecieri deosebite în concertele susţinute în ţară precum şi în străinătate: Ungaria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Slovacia, Germania, Elveţia, Franţa, Spania.

 

Începând cu ora 21.00, veţi putea urmări proiecţia Concertului pentru Europa 2006, a Orchestrei Filarmonicii din Viena, sub bagheta dirijorului Placido Domingo.

 

 „Concert pentru Europa” reprezintă cel mai mare concert de muzică clasică în aer liber. Marile compoziţii ale lumii, interpretate de celebra Orchestră a Filarmonicii din Viena, în decorul magnific al grădinilor Palatului Schönbrunn, încântă anual 140.000 de spectatori.

 

Piaţa George Enescu este deschisă între 11.00 şi 23.00 în fiecare zi a manifestării iar accesul este gratuit.

 

La extragerea din 20 iunie, participanţii la tombolă pot câştiga 7 excursii, în ţară sau în străinătate, oferite de Fides Travel, Ella Traveland şi Grand Hotel Continental.

Organizatorii acestei manifestări sunt: Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale. Evenimentul este susţinut de Magic FM  şi este realizat cu sprijinul RATB, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi Apa Nova Bucureşti – o companie Veolia Apa.
Parteneri media: 24-FUN, arhitectura.ro, Cocor Media Channel, port.ro, comunicatedepresa.ro, thechronicle.ro, youmago.ro.

 
Persoane de contact:
Raluca Ciută – 0752 268 622
Olivia Pareşcura – 0751 515 651