BILETE

A doua ediție a workshopului „De la condei la gest”, unul dintre puținele proiecte educaționale din România dedicate tehnicilor de notație a dansului în sistem Laban, coordonat de Roxana Barbacaru, pedagog și coregraf, profesor de dans la Școala Operei din Paris, se va desfășura, în perioada 5-8 august 2024, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Studio. Workshopul se adresează persoanelor care vor să se inițieze în această tehnică, dar și participanților sesiunii anterioare „De la condei la gest” sau celor care au deja noțiuni despre sistemul Laban și doresc să aprofundeze cunoștințele deja dobândite – profesori, elevi și studenți din cadrul instituțiilor de învățământ de dans și teatru publice și private, coregrafi și oameni de teatru, dansatori și creatori multimedia și de imagini de sinteză se pot înscrie la workshopul De la condei la gest II”. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu ONG-ul Envol des Signes și școala de dans Gestes (Franța).

Pentru a participa la atelierul „De la condei la gest II”, persoanele interesate se pot înscrie, prin e-mail, la adresa inscrieri@arcub.ro, și prin achitarea unei taxe de participare în valoare de 200 lei, pe arcub.ro și entertix.ro. Locurile sunt limitate la un număr de maximum 30 de participanți, astfel rezervările se vor face în limita locurilor disponibile.

Pe parcursul celor patru zile de workshop, ședințele de lucru cu pedagogul și coregrafa Roxana Barbacaru se vor desfășura în două sesiuni, structurate astfel: cursuri de inițiere (pentru debutanți), între orele 14.00 – 15.30, respectiv cursuri de aprofundare (pentru persoanele deja familiarizate cu sistemul Laban), între orele 16.00 – 17.30. Modulul de inițiere în tehnica notației dansului în sistem Laban cuprinde: noțiuni teoretice fundamentale ale kinetografiei, dar și exerciții practice: notație, lectură, reconstrucție după partituri extrase din diverse repertorii. Vor fi abordate următoarele subiecte: scurt istoric al sistemelor de notație a dansului; mijloacele grafice de scriere ale kinetografiei; analiza gestului ca determinant al semnului ales; transfer și gest din perspectiva centrului de greutate; saltul și girația, rotația membrelor în economia gestului dansant; plasare în spațiu și traseul la sol al mișcării; semne adiționale în ortografia notației (cantitate, forță, repetiție).

Modulul de aprofundare a cunoștințelor (dedicat persoanelor care au participat la ediția 2023 a workshopului sau celor care cunosc sistemul Laban din alte surse) va relua principiile și noțiunile de bază ale sistemului, dar se vor aborda și detalii suplimentare de notare a transferurilor și gesturilor. Curricula acestui modul cuprinde, de asemenea: studierea părților corpului în raport cu diferitele lor posibilități de mișcare, modalitățile de scriere a mișcărilor de grup, precum și diferitele posibilități de a preciza modul de constituire a grupului. O importanță deosebită va fi acordată exercițiilor practice de citire de partituri și de scriere.

Cursanții vor primi, la finalul workshopului, un atestat de participare. Informații despre programul ședințelor de lucru vor fi comunicate participanților în apropierea evenimentului.

Notația de dans este reprezentarea simbolică a mișcării și formei dansului uman, folosind metode precum simboluri și figuri grafice, cartografierea traseelor, sisteme numerice și notații de litere și cuvinte. Au fost inventate, de-a lungul timpului, mai multe sisteme de notație de dans, dintre care multe sunt concepute pentru a documenta tipuri specifice de dans, în timp ce altele au fost dezvoltate pentru a capta spectrul mai larg al potențialului de mișcare umană. Preocupată de caracterul efemer al reprezentării scenice, lumea dansului a căutat o modalitate de fixare a actului dansant pentru posteritate. Încă din secolul al XV-lea, interesul pentru memorie s-a materializat în sisteme de scriere mai mult sau mai puțin abstracte, prin care a fost creată o bibliotecă de dansuri codificate. Lucrarea lui Raoul-Auger Feuillet, „Coregrafia sau arta de a descrie dansul prin semne și figuri”, publicată în 1700 („Chorégraphie, ou l’art de décrire la danse par caractères, figures et signes démonstratifs”), reprezintă nașterea unei adevărate scriituri a dansului. Datorită acestui sistem de notație s-a putut reconstitui repertoriul epocii baroce. În secolele următoare, numeroase alte sisteme au fost create, care au permis păstrarea, transmiterea și cunoașterea operelor trecutului. După 1900, sub influența cronofotografiei și a biomecanicii, se trece la un decriptaj analitic al mișcării.

Ca rezultat al acestor descoperiri, Rudolf von Laban publică, în 1928, „Kinetographie Laban”, în care inventează un nou mod de a gândi corpul în mișcare. Autorul sistemului își propune și reușește să creeze o adevărată bibliotecă non-verbală de opere dansante. Scriitura Laban are un dublu rol: acela de memorie a operelor, care se impune în mod evident, dar și acela mai puțin perceptibil, de unealtă de analiză a evoluției corpului în spațiu. La un nivel superior, sistemul permite relevarea elementelor stilistice specifice. Principiile fundamentale ale kinetografiei sunt gravitatea (transferul greutății corpului) și spațiul (posibilitatea părților corpului de a se mișca în direcții diferite). Datorită caracterului sintetic al semnelor dezvoltate de Laban, care au la bază posibilitățile generale de mișcare ale corpului uman, dincolo de orice cod, sistemul este în permanentă evoluție, adaptându-se la noile tehnici ale dansului. Sistemul Laban poate fi, de asemenea, folosit în multiple alte domenii: teatru, sport și terapie prin mișcare.

Roxana Barbacaru

Pedagog și coregraf, Roxana Barbacaru a urmat cursurile Liceului de Coregrafie din București și ale Facultății de Litere, secțiunea Română-Franceză. Și-a continuat studiile la Paris, Sankt Petersburg și Moscova. Deține o diplomă în pedagogie obținută la Opera din Paris și în notația dansului în sistem Laban la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris. În calitate de profesor de dans, a colaborat cu școala reputatului coregraf și dansator francez Roland Petit și a format tinere generații de artiști în lumea dansului în cadrul Școlii Operei din Paris și al marilor conservatoare pariziene. A organizat și a patronat conferințe multimedia și workshopuri în Franța, Belgia, Danemarca, Africa de Sud și Italia.

Membru fondator și președinte al ONG-ului „Envol des Signes”, Roxana Barbacaru a notat coregrafii de dans de caracter și s-a specializat ulterior în reconstrucție de balete după partituri Laban și în pedagogia sistemului.

Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Envol des Signes și școala de dans Gestes.