Independent Exterior s-a încheiat prezentând cincisprezece spectacole de teatru, dans, performance, experiment, teatru-cinematic și formule mixte
Aproximativ 75 de curatori, selecționeri, programatori și directori de festivaluri și de teatre din toată lumea au participat la prima ediție INDEPENDENT EXTERIOR, o platformă de prezentare și promovare la nivel internațional a artiștilor, a creațiilor lor și a companiilor sau spațiilor producătoare din zona artelor performative independente din România. Proiectul INDEPENDENT EXTERIOR continuă pe pagina www.independentexterior.eu în pregătirea edițiilor viitoare, pentru care participanții și-au exprimat deja interesul și speranța că se va putea desfășura față în față, cu public.
„Avem creatori și creații interesante și competitive pe piața internațională de spectacole, dar avem nevoie să investim ȋn relații internaționale și dezvoltarea programelor curatoriale coerente. Sperăm ca INDEPENDENT EXTERIOR să devină o tradiție ȋn peisajul cultural bucureștean.” – Catinca Drăgănescu, director INDEPENDENT EXTERIOR.
Au apărut și primele reacții concrete în urma showcase-ului. Astfel, Tatiana Tzvetkova de la Festivalul Internațional de Teatru LOFT din Sankt-Petersburg și-a exprimat dorința de a invita un regizor român la laboratorul experimental de teatru pe care îl va organiza în timpul festivalului în aprilie 2022. Iar Karen Toftegaard de la CPH STAGE din Copenhaga dorește să ofere gratuit două locuri artiștilor sau producătorilor români la workshop-ul online pe care îl organizează în perioada 10-31 ianuarie 2022, pentru a-i ajuta să comunice mai bine despre munca lor.
„A fost foarte important pentru noi să ne plasăm munca într-un context lărgit și să primim feedback de la critici și producători sau curatori din străinătate. Este o nevoie foarte mare, pe care poate nu o conștientizăm întotdeauna”, a spus Radu Popescu de la Teatrul Apropo. „Suntem foarte bucuroși că Teatrul Apropo a fost invitat în acest showcase internațional cu două dintre producțiile anului 2020, o perioadă în care am lucrat apăsați de atâtea dificultăți… păcat că a fost doar online, dar e atât de important că se întâmplă!” a adăgut Radu Popescu.
IDEA77 a organizat prima ediție INDEPENDENT EXTERIOR online, în perioada 3 – 7 noiembrie 2021, prezentând cincisprezece spectacole de teatru, dans, performance, experiment, teatru-cinematic și formule mixte.
În cele 5 zile de showcase, nu doar că specialiștii invitați au putut viziona spectacolele propuse, dar au participat și la întâlniri online cu producătorii și creatorii de teatru independent din București. Printre alții, au participat la INDEPENDENT EXTERIOR reprezentați ai unor festivaluri precum Wiener Festwochen din Austria, MT Space & IMPACT Festival din Canada, festivalurile NET și Platonov din Moscova și Voronej, Rusia, Festivalul Internațional de Teatru SIRENOS din Vilnius, Lituania, la Edinburgh Festival Fringe, Dubrovnik Art Forum din Croația, Palm Off Fest din Praga, cât și teatre din Polonia, Germania, Finlanda, Danemarca, Estonia, Letonia, Malta, Georgia și Uzbekistan, care organizează festivaluri și au programe internaționale, la festivaluri experimentale sau de arte performative centrate tematic sau festivaluri de dans din Europa și din Singapore, ‘O’ Contemporary Dance Fiesta & ODT International DanzInc Festival, Brasil Cena Aberta Festival din Sao Paolo și Festivalul de Teatru Independent din Sofia, Bulgaria.
Alături de selecționerii de festivaluri au participat și critici de teatru din străinătate, precum și cadre universitare din Letonia, Marea Britanie și Austria, dar și zece studenți de la secția de teatrologie-maghiară de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Actorii, dramaturgii și regizorii din spațiul independent bucureștean au avut ocazia să se întâlnească în cadrul masterclass-ului online de storytelling intitulat „Lumea are forma corpului meu”, cu regizorul și profesorul Boris Pavlovici, iar tinerii artiști din domeniul artelor performative independente au participat la „Oportunități de rezidență” – un webinar cu Irina Duskova, consultant și producător de teatru, director al programului internațional de vară al Byrd Hoffman Water Mill Foundation, SUA, pentru a afla mai multe despre tipurile de rezidențe accesibile în acest moment în lume, chiar invitații din străinătate fiind interați de aceste programe și participând la ele.
Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Conţinutul acestui proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Parteneri: Institutul Cultural Român, Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac, Apollo 111, Asociația Vanner Collective, Teatrul Apropo, Caleido, Centrul Dialectic, Centrul de Teatru Educațional Replika, Centrul Național al Dansului București (CNDB), LINOTIP Centru Independent Coregrafic, Teatrul LUNI de la Green Hours, Tangaj Collective (Tangaj Dance Association), Stagiunea de Teatru Politic (Asociația O2G), unteatru