La fiecare ediție, Festivalul Internațional George Enescu aduce în Piața Festivalului concerte de muzică clasică menite să bucure deopotrivă locuitorii Bucureştiului dar și turiștii. Concertele ce au loc în perioada 17 – 24 septembrie în Piața George Enescu, cu acces gratuit, dau ocazia oricărui iubitor al muzicii să asculte orchestre de renume din România și Republica Moldova precum și soliști și instrumentiști celebri printre care violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Stefan Cazacu sau Zoli Toth alături de Orchestra Cameratei Regale.

Timp de 8 zile, Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti organizează în parteneriat cu ARTEXIM concertele din Piața George Enescu. Evenimentul va da ocazia publicului să se bucure de spiritul „Generozității prin muzică”, tema ediției din acest an. Programul debutează duminică, 17 septembrie, ora 20:00 cu concertul Orchestrei Filarmonicii de Stat ‘’Dinu Lipatti’’ Satu Mare, dirijată de Azis Sadikovic. Solist va fi violoncelistul Constantin Borodin, laureat al mai multor premii internaționale și finalist al Concursului Internațional George Enescu ediția 2022.

Pe 18 septembrie programul se deschide la ora 19:00 cu Opereta Stars (Bianca Ionescu, Andrei Lazăr, Gabriela  Daha, Valentino Tiron, Anton Zidaru, la pian Alexandru Mihai Burcă) urmat de recitalul cameral susținut de instrumentiștii Rafael Butaru (vioară), Mircea Lazăr (vioară), Mădălina Fara (violoncel) și Cristiana Mihart (pian). Seara se încheie cu concertul trio-ului Wind Water Eearth, format din renumitul violonist Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu.

Trei concerte vor avea loc în Piața Festivalului pe 19 septembrie: recitalul bursierilor Fundației Regale Margareta a României de la ora 19:00, recitalul de pian al Mădălinei Pașol de la ora 20:00 și concertul flautistului Matei Ioachimescu alături de grupul cameral PERCUSSIONescu, format din Irina Rădulescu (marimbă) și Andrei Duță (vibrafon), de la ora 21:00.

Seara de miercuri, 20 septembrie, se va desfășura sub tema “De la muzica Renașterii la muzica Clasică și Electronică” evenimentele fiind susținute de BRD Groupe Société Générale. Vor concerta, începând cu ora 19.00, Corul de cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”, Trio AEDEA (Oana Berbec – soprană; Teodora Chirica – pian; Sofia Bejenari – vioară) de la ora 20:00 și Paul Ilea cu concertul „Sync The Classics” începând cu ora 21:00.

Programul din Piața Festivalului continuă joi, 21 septembrie de la ora 20:00 cu concertul Orchestrei Filarmonicii Naționale ‘’Serghei Lunchevici’’ din Republica Moldova, dirijată de Mihail Agafița. Soliști vor fi Tatiana Costiuc – soprană, Marin Gheras – nai, Sergiu Mușat – clarinet, Viorica Agafița – vioară, Eugen Negruța – acordeon și Andrei Iurcu – trompetă. În program vor fi lucrări de Astor Piazzolla, Fantezia Carmen, Frederick Loewe sau George Gershwin

Ultimul weekend al Festivalului Internațional George Enescu începe în Piața Festivalului cu concertul Big Band Radio România, dirijat de Simona Strungaru, vineri, 22 septembrie, de la ora 20:00. Seara de sâmbătă va fi dedicată concertului Orchestrei Simfonice a Filarmonicii ‘’Ion Dumitrescu’’ Râmnicu Vâlcea, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea, alături de solista vocală Miruna Ionescu și de violonistul Valentin Albeșteanu, cu începere la ora 20:00. Concertul de închidere a Pieței Festivalului, duminică, 24 septembrie, de la ora 20:00, va fi cel al Orchestrei ‘’Camerata Regală’’ dirijată de Constantin Grigore, care îl va avea alături pe cunoscutul percuționist Zoli Toth.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/ 

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

–––––––––––-

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. 


Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction


Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București


Sponsori principali: Rompetrol, BRD – Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI.

Cu sprijinul: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Națională Aeroporturi București; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului;
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;


Partener de mobilitate: Blue;
Partener de vizibilitate: Xiaomi România;

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres;

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack;
Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan,  IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro.