18-21 APRILIE 2019, BUCUREȘTI

SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii este cel mai mare festival din România dedicat luminii și tehnologiilor bazate pe lumină și include anual o serie de instalații de lumină, proiecții de video-mapping sau proiecte de iluminat arhitectural ale artiștilor locali și internaționali. Evenimentul, ajuns la ediția a cincea, este organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB și are loc, anul acesta, în perioada 18-21 aprilie.

Ediția 2019 a festivalului marchează două evenimente majore ale anului: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București, care se vor reflecta în tema ediției din 2019: EuropeLights. Pe parcursul celor patru luni de desfășurare a Sezonului în România, programul va cuprinde peste patru sute de activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate de instituții partenere din cele două țări. Proiectele prioritare ale Sezonului sunt colaborările încrucișate între operatori culturali publici și privați, instituții, școli, universități, companii, creatori români și francezi.

SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii este evenimentul ce va deschide, în data de 18 aprilie, Sezonul România-Franța 2019, colaborarea dintre cele două țări concretizându-se și prin numirea directorului și producătorului Fête des Lumières – Lyon, Jean-François Zurawik, ca director artistic al ediției din 2019 a Spotlight.

Asocierea cu Fête des Lumières – Lyon reprezintă o onoare, grație istoriei acestui festival, și un punct de atracție maxim pentru publicul român. Tradiția și know-how-ul care și-au lăsat amprenta asupra festivalului și fac din Lyon specialistul în domeniu vor ajunge, astfel, și la București, reflectându-se asupra întregii viziuni a ediției din acest an.

Având studii în domeniul comunicării și al audio-vizualului, Jean-François Zurawik și-a creat propria companie de producție audio-vizuală și de organizare de evenimente la Strasbourg. Munca sa l-a condus de-a lungul Europei, al Africii de Nord și al Orientului Mijlociu. Din anul 2003, conduce departamentul de evenimente al Primăriei orașului Lyon și se îngrijește de coordonarea generală a Fête des Lumières, festival emblematic care găzduiește mai mult de două milioane de vizitatori în cele patru seri, fiind un punct de referință, la nivel mondial, în domeniul evenimentelor de iluminare urbană. Fête des Lumières a primit Premiul pentru cel mai bun eveniment public în 2007 și Premiul de excelență, în 2010, decernat de profesioniști francezi din domeniu.

La fel ca în anii anteriori, traseul principal al festivalului SPOTLIGHT este Calea Victoriei, care va găzdui instalații interactive, sesiuni de video-mapping și multe altele, într-o atmosferă ce va transforma Bucureștiul într-un adevărat Oraș al Luminilor, în care clădiri emblematice, încărcate de istorie, vor spune povestea modernă a spațiului urban.

Detalii pe www.spotlightfestival.ro