Proiect creat de Transilvania Film. Powered by TIFF Unlimited şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021

„Cinema sub clar de lună“ se deschide vineri, 3 septembrie, de la 20:30, cu Neidentificat, în regia lui Bogdan George Apetri, un film polițist intens, cu accente noir, distins cu Premiul FIPRESCI la TIFF 2021, urmat (sâmbătă) de o poveste despre adolescență și iubire, o odă nostalgică adusă anilor ’80, semnată de celebrul cineast francez François Ozon – Vara lui ‘85/ Été 85, și de Tata mută munții, noua producție a lui Daniel Sandu, o dramă „cu un ritm care nu te lasă să răsufli”, potrivit „The Hollywood Reporter”, și cu Adrian Titieni pe afiș (duminică).

Bucureștenii sunt invitați la filme în aer liber, în fiecare săptămână, în centrul Bucureștiului: evenimentul „Cinema sub clar de lună” revine din 3 septembrie în Capitală, pentru al doilea an. Proiecțiile vor avea în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8), în zona Piața Romană – Calea Victoriei.

Spectatorii vor avea ocazia să vadă, pe ecran mare, filme care au făcut vâlvă în ultimul an și au adunat premii în marile festivaluri,  producțiile care au deschis și închis oficial TIFF 2021, cele recompensate cu Premiul Publicului și câteva dintre cele mai așteptate premiere românești.

Proiecțiile vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/ . Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

„Cinema sub clar de lună” este un proiect Transilvania Film. Powered by TIFF Unlimited.

Co-finanțat în cadrul programului „București – Oraș deschis 2021”, derulat de Primăria Capitalei, prin ARCUB.