Chimonoul întâlneşte ia
Vernisată de Ziua Internaţională a Iei la ARCUB, expoziţia „Chimonoul întâlneşte ia” curatoriată de Iulia Gorneanu prezintă în oglindă simboluri ale culturii nipone şi culturii autohtone şi marchează 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 iunie – 22 iulie 2021 la ARCUB, în sălile Gabroveni şi Lipscani şi este organizată sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte şi ARCUB.
Obiectele expuse sunt chimonouri şi ii din colecțiile Iulieiei Gorneanu şi Mihaelei Bădin Chilian prezentate într-un discurs vizual atemporal, creat cu ajutorul artistei japoneze Ayako Funatsu.
”Chimonoul este cunoscut ca una dintre cele mai apreciate piese vestimentare din lume. Designerii contemporani reactualizează modelele și integrează elemente tradiționale în ținute confortabile, ușor de purtat, în acord cu viața noastră de zi cu zi. În această expoziție puteți admira 20 de chimonouri din a doua jumătate a secolului XX, parte a colecției Iuliei Gorneanu” – Ayako Funatsu, consultant al expoziției.
”Simboluri ale culturilor tradiționale ce le-au creat, chimonoul japonez și ia românească au devenit piese vestimentare iconice, influențând moda ultimului secol într-un mod covârșitor. Pattern-urile, rafinamentul cromatic, modul simbolic de expresie și transpunere pe textile a unor informații încifrate continuă să fascineze designeri, case de modă, branduri. Atât ia cât și chimonoul (atunci când sunt piese autentice) vorbesc despre starea statutară, vârsta, prestigiul în comunitate și personalitatea femeii care le poartă. Există ii și chimonouri de sărbătoare și de zi cu zi, ceremoniale, de nuntă, de doliu. Rafinamentul acestor veșminte le aduce împreună în expoziția CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA, pentru a spune o poveste despre conectarea cu valorile identitare, într-un an centenar ce unește două culturi îndepărtate, construite pe un strat străvechi cu valențe comune” – drd. Iulia Gorneanu, curatorul expoziției.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 iunie – 22 iulie, zilnic, între orele 14:00 – 20:00, la ARCUB, Sălile Lipscani şi Gabroveni de la etajul 1. Accesul publicului este liber.
Vernisată de Ziua Internaţională a Iei la ARCUB, expoziţia „Chimonoul întâlneşte ia” curatoriată de Iulia Gorneanu prezintă în oglindă simboluri ale culturii nipone şi culturii autohtone şi marchează 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 iunie – 22 iulie 2021 la ARCUB, în sălile Gabroveni şi Lipscani şi este organizată sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte şi ARCUB.
Obiectele expuse sunt chimonouri şi ii de colecţie create de Iulia Gorneanu şi Mihaela Bădin Chilian prezentate într-un discurs vizual atemporal, creat cu ajutorul artistei japoneze Ayako Funatsu.