În ultimele decenii, cartierul Militari a parcurs drumul de la un sat din periferia capitalei, la cartier de suport al industriei socialiste, fiind astăzi spațiu de consum și dezvoltare. Asociația Politeia împreună cu Primăria Capitalei prin ARCUB anunță lansarea proiectului „Trecutul industrial al Bucureștiului – recuperarea memoriei pierdute: Cartierul Militari”. Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea identității locale prin documentarea și popularizarea istoriei recente a unor puncte cheie din patrimoniul industrial în dezvoltarea cartierului (platforma Preciziei, Cora Lujerului – fosta Fabrică Miorița, Turbomecanica, Apaca, Fabrica de ceramică etc).

„Transformările recente și rapide în dezvoltarea orașului București fac invizibilă o parte din istoria recentă a cartierelor sale. Trecutul industrial este demolat sau reconvertit în spații de birouri și spații comerciale, și astfel se șterge o parte din istoria unei generații.”, a declarat Mihai Vasile, președintele Asociației Politeia.


Etapa de documentare va cuprinde un studiu de arhivă privind modul în care aceste spații s-au transformat din punct de vedere funcțional, impactul arhitectural și urbanistic al acestora și o cercetare socială pentru a investiga felul în care transformarea acestor spații a influențat experiențele cotidiene ale locuitorilor. Cercetarea se va materializa într-o publicație care va rezuma descoperirile echipei de organizatori și ale tuturor celor implicați.

Demersul este unul colaborativ, locuitorii cartierului Militari, dar și toți cei care au lucrat la fabricile din zonă, fiind invitați să participe la toate etapele proiectului. Invitația la dialog se adresează tuturor, indiferent de vârstă, Asociația Politeia deschizând o conversație intergenerațională între grupurile de vârstă sub 30 de ani și cele de peste 65 de ani, o sursă valoroasă de informații și mărturii. Spre deosebire de alte activități și programe care li se adresează, în acest proiect, cetățenii vârstnici

sunt văzuți ca o resursă activă, împărtășind cunoștințe, învățând lucruri noi și contribuind social.

Cei care doresc să participe sau să urmărească desfășurarea proiectului o pot face urmărind pagina de Facebook a proiectului Cartierul Militari – Trecutul industrial sau pe site-ul www.politeia.ro.

Un proiect creat de Asociația Politeia şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.