Editura Casa de Pariuri Literare invită publicul în perioada 5-13  noiembrie 2021 la o serie de evenimente online  în cadrul proiectului Brand Cultural de București – proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021.

Pentru această ediție-pilot a proiectului am ales patru spații pe care ne dorim să le prezentăm într-un mod inedit publicului – două spații care și-au început activitatea sub auspiciile regimului comunist –  Club A și Casa de Cultură a Studenților București – și două spații care s-au dezvoltat după Revoluție – Green Hours Jazz Cafe și Centrul de Teatru Educațional Replika.

Scopul nostru este susținerea și promovarea ”brandurilor culturale” din București, a istoriei acestora și a artiștilor care contribuie la dezvoltarea lor, precum și familiarizarea publicului cu importanța acestora în dezvoltarea spațiului cultural bucureștean și nu numai. Astfel, Brand Cultural de București este gândit ca o colecție de povești nespuse despre cele mai importante spații culturale care au susținut și susțin în continuare generații întregi de artiști.

Primul spațiu cultural care va deschide seria de evenimente Brand Cultural de București este Centrul de Teatru Educațional Replika. Deschis în urmă cu 6 ani, este singurul teatru independent ”de cartier” din București de intervenție culturală, care produce și găzduiește evenimente culturale pentru categorii sociale vulnerabile, asigurând accesul gratuit.

Astfel, pe 5 noiembrie vă invităm să cunoașteți Centrul de Teatru Educațional Replika prin expoziția de fotografie Lânăriei 93: Centrul Educațional de Teatru Replika, lansarea cărții Teatru Educațional – Practici. Reflecții. Extensii coordonată de Mihaela Michailov și Radu Apostol. Invitați la lansarea vor fi: Miruna Runcan, Oana Stoica, Iulia Popovici, Liviu Lucaci, Yolanda Crețescu, Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi, Albu, Elena Găgeanu, Silvana Negruțiu, Katia Pascariu, Andreea Lăcătuș, Luiza Mihăilescu, Alexandru Gorghe și prieteni și susținători ai Centrului Replika. Seara se va încheia cu spectacolul Limite care va putea fi vizionat online gratuit timp de 24 de ore.

Cel de-al doilea spațiu important care a contribuit la dezvoltarea culturală a Bucureștiului este Green Hours Jazz Cafe. Cu o istorie de peste 25 de ani, este primul club de jazz de după revoluție și primul teatru independent din România post-comunistă. De asemenea, este primul și singurul club de jazz din țară care de 13 ani organizează un Festival Internațional de Jazz.

Evenimentele care vor avea loc pe 7 noiembrie vor fi dedicate memoriei regretatului Voicu Rădescu, fondatorul Green Hours. Ziua va începe cu expoziția de fotografie Calea Victoriei 120: Green Hours, urmată de lansarea cărții Fenomenul Green Hours coordonată de Rozana Mihalache care îl va avea ca invitat pe Daniel Popa. Seara se va încheia cu un recital Mircea Tiberian

Cel de-al treilea spațiu cultural care va fi adus în atenția publicului va fi Club A. Cu o istorie de peste 50 de ani, este cel mai vechi club studențesc din Sud Estul Europei. În timpul comunismului a reprezentat atât o elită culturală – se intra numai cu legitimație de arhitect, cât și o alternativă hiperculturalizată la toate celelalte evenimente din București – aici s-a proiectat pentru prima oară filmul Portocala Mecanică și tot aici în 1975 a fost citită pentru prima oară Declarația Drepturilor Omului de către Florian Pittiș.

Pe 12 noiembrie vă invităm la expoziția de fotografie Blănari 14: Club A, urmată de un interviu document cu Mac Popescu – fondatorul Club A. Seara se va încheia cu lansarea cărții Muzica… și cei ce-au devenit altcineva coordonată de Doru Ionescu. Invitați la lansarea cărții vor fi Nelu Stratone și Anca Grateral.

Casa de Cultură a Studenților București „Preoteasa” va fi spațiul cultural care va încheia seria de evenimente Brand Cultural de București. Cu o istorie de peste  80 de ani, a fost și este în continuare  un catalizator pentru descoperirea, susținerea şi promovarea talentelor cultural-artistice ale studenţilor.

Astfel, pe 13 noiembrie vă invităm la expoziția de fotografie ”La Preoteasa” – Casa de Cultură a Studenților, urmată de lansarea cărții Casa de Cultură a Studenților București – povești, povestiri, amintiri… coordonată de Doru Ionescu, avându-i ca invitați pe Anda Avrămuț și Eugen Avram . Seara se va încheia cu un recital folk al artistului Eugen Avram.

Evenimentele vor putea fi urmărite online, gratuit pe canalele de socializare ale Editurii Casa de Pariuri Literare și pe cele ale partenerilor.

Facebook:

Editura Casa de pariuri literare – https://www.facebook.com/cdplit

Centrul Educațional de Teatru Replika – https://www.facebook.com/CentruldeTeatruEducational

Green Hours Jazz & Cafe – https://www.facebook.com/green.hours

Casa de Cultură a Studenților București – https://www.facebook.com/CCSBuc

Youtube:

Editura Casa de pariuri literare https://www.youtube.com/channel/UCG1RNamFtDl76kMi5EvCX9A/videos

Cărțile din cadrul proiectului Brand Cultural de București vor putea fi comandate gratuit în limita stocului disponibil de pe site-ul editurii – https://cdpl.ro/

Mai multe detalii despre desfășurarea evenimentelor și programul Brand Cultural de București găsiți pe https://www.facebook.com/cdplit

Proiectul Brand Cultural de București este produs de Editura Casa de Pariuri Literare și a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro .

Despre Editura Casa de Pariuri Literare

Casa de Pariuri Literare este un proiect editorial independent iniţiat în august 2010, primul titlu fiind reeditarea volumului de poezie Spitalul manechinelor al Norei Iuga. Susţinută din pasiune  şi nu din raţiuni economice, întreţinută din resurse financiare proprii sau cu sprijinul autorilor şi prin efort consecvent, Editura Casa de pariuri literare îşi propune a fi o cale de impulsionare a literaturii române, potrivit sloganului: „Literatura română scrie pe mine!“. După cum îi arată şi numele, pariul propus este ca regulile specifice lumii literare să fie respectate fără încrâncenare şi cu sensuri bine delimitate. Casa de pariuri literare vine din experienţa underground, bifează etapele caracteristice unei dezvoltări echilibrate şi pune accent pe calitate şi competiţie.

În 2012 editura a fost distinsă cu Premiul special al juriului la categoria „Best New Entry”/Editură la Gala industriei de carte din România.

Editura publică: beletristică (poezie, proză scurtă, roman), memorialistică (cărți interviu cu scriitori), carte muzicală, carte pentru copii – mai multe informații despre noi găsiți pe https://cdpl.ro/.

Foto: Bogdan Catargiu