BOOKFEST 2011
La a VI-a ediţie, în perioada 25-29 mai 2011, echipa organizatoare a Salonului internaţional al cărţii Bookfest propune copiilor un spaţiu destinat lecturii, jocului, educaţiei şi creativităţii, intitulat “Clubul Şoriceilor de bibliotecă”, unde micuţii se vor afla în lumea lor.
Astfel, sunt pregătite în fiecare zi câte două ateliere de creaţie: „De la hârtie la carte“ şi „Tablouri florale – ecoart&greenarts“, precum si minicursuri pe tema protecţiei mediului.
Între orele 10.00-20.00, la “Clubul Şoriceilor” se vor desfăşura ateliere de lectură, jocuri, demonstraţii practice, momente artistice, alte activităţi îndrumate de artişti, bibliotecari, specialişti în educaţie, voluntari şi oameni de afaceri, cu toţii animaţi de dorinţa de a contribui la apropierea de cultură a copiilor, de la cele mai fragede vârste.
Sub coordonarea Secţiei Naţionale IBBY (Consiliul Internaţional al Cărţii petru Copii şi Tineret), vor organiza ateliere şi spectacole: Biblioteca Metropolitană Bucureşti, editurile Teora, Softwin şi Silvius, firmele Picus şi Fun Science.
Contribuţii substanţiale vor avea şi ONG-uri ca Fundaţia pentru Democratizarea Societăţii Civile, Asociaţia „Telefonul copilului”, Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, “Cercetaşii României”, Centrul pentru copii şi părinţi “Iulia Pantazi” etc.
Micuţii cititori şi creatori se vor întâlni cu scriitoarele Alina Miron, Anastasia Popa şi Passionaria Stoicescu, vor învăţa să deseneze, să picteze şi să confecţioneze diverse obiecte în cercurile conduse de Valentin Tănase, Alexandra Baciu, Diana Rotaru, Alexandra Mihai, vor viziona spectacolele Teatrului de păpuşi “Licurici” şi vor primi lecţii de educaţie rutieră şi de cercetăşie.
Cei mai merituoşi vor fi premiaţi şi vor primi mult râvnita insignă de “Șoricel de bibliotecă”, pe care sperăm că o vor purta cu mândrie, spre admiraţia colegilor, educatorilor şi familiilor, ca semn al pasiunii lor înfiripate pentru carte şi lectură.
“Clubul șoriceilor de bibliotecă” îşi deschide porţile timp de cinci zile, pe toată durata “Bookfest”, în Pavilionul C5, manifestarea constituind şi o avanpremieră a sărbătoririi, la 1 iunie, a Zilei Internaţionale a Copilului. Zâna copilăriei va aduce veşti bune tuturor şoriceilor.
Vă aşteptăm, dragii noştri micuţi prieteni, la Complexul expoziţional Romexpo, pavilioanele C1, C2, C4, C5 şi C6!
Intrarea este liberă