A șasea ediție a festivalului național al astronomiei și explorării spațiale iese dintre pereții unei instituții dedicate strict culturii și se va desfășura în mijlocul oamenilor, într-unul dintre cele mai vizitate centre comerciale din Capitală.

Casa astronomiei și a explorării spațiale devine Park Lake Shopping Center, pentru o zi, pe 25 mai, de la ora 17:00 până la ora 22:30. Echipa revistei Știință și Tehnică, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al centrului ARCUB, va aduce în grădina dinspre parcul Titan telescoape pentru observații astronomice, un zbor cu modulul Eagle în Realitate Virtuală, o machetă cu Terra în secțiune, de dimensiuni uriașe, o expoziție de astrofotografie și multe alte surprize.

Întâlnire cu singurul român ajuns în spațiul cosmic

Se împlinesc 38 de ani de la marea aventură spațială românească. Dorin Dumitru Prunariu, legenda noastră stelară, primul și (încă) singurul cosmonaut român, participa între 14 și 22 mai 1981 la misiunea Soyuz 40, în cadrul programului spațial rusesc Intercosmos. Despre această experiență unică, precum și despre perspectiva unui alt român în spațiu veți afla la întâlnirea cu el.

Șansa de a pune piciorul pe lună odată cu Neil Armstrong!

Simularea în VR începe cu decolarea navetei Apollo 11și urmărește toate etapele zborului alături de Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins. Pentru cei care n-au experimentat realitatea virtuală până acum, zborul cu modulul Eagle va fi cu siguranță memorabil. Gateway VR Studio vă oferă la Astrofest 2019 modalitatea interactivă de a pătrunde în noi lumi digitale, de a vă juca, crea sau învăța.

Observații astronomice

Ziua Astronomiei se sărbătorește în fiecare an cu multe telescoape, lunete, cu tot soiul de experimente de astronomie și de astrofizică pe înțelesul tuturor.

20 de telescoape vor fi îndreptate către obiecte cerești cunoscute sau mai puțin știute de publicul larg. Observațiile astronomice încep cu Soarele, chiar de la orele 17:00– bineînțeles prin filtre speciale. Odată cu lăsarea întunericului, veți putea admira astrele, ghidați de astronomi profesioniști. 

Expoziții

Institutul Național de Fizică a Pământului de la Măgurele vine cu o expoziție și o machetă uriașă, extrem de utile celor care vor să studieze și să înțeleagă structura celei de-a treia planete de la Soare, Pământul.

TELESCOAPE.RO, împreună cu Asociația Astronomică URANIA, vă oferă oportunitatea să vedeți demonstrații cu comandă wireless (de pe tabletă sau de pe smartphone) ale telescopului MEADE LX850, complet automatizat și pregătit de astrofotografie, cu o cameră CCD performantă, într-o expoziție cu multe telescoape, de unde pot fi și achiziționate unele modele.

SARM (Societatea Astronomică Română de Meteori) va avea o expoziție de astrofotografie. Valentin Grigore, cunoscutul astrofotograf, va fi acolo pentru a da publicului toate detaliile legate de fotografierea aștrilor, precum și despre cum poți deveni astronom profesionist.

Experimente științifice

În prim plan va fi Atelierul de Astronomie, cu experimente pe înțelesul tuturor.

Institutul de Studii Spațiale vine cu un experiment inedit. Lângă standul lor, va fi montat un cort negru, în care se va desfășura un experiment unic la noi în țară. Planeterrella este un dispozitiv experimental impresionant, care permite simularea în condiții de laborator a interacțiunii dintre plasma vântului solar și câmpul magnetic al Terrei. Cu ajutorul acesteia, se pot observa găurile coronale din atmosfera Soarelui, magnetosfera terestră împreună cu centurile de radiație Van Allen, aurorele boreală și australă, și nu numai. 

Asociația „4Science” aduce la Astrofest machete, planșe și simulări ale sistemului solar și ale stelelor, totul pentru a exemplifica, pe înțelesul copiilor, ce înseamnă universul apropiat și îndepărtat. Aici veți vedea macheta gigantică a Lunii, precum și o machetă a rachetei Saturn V, cu care americanii au reușit să plece spre Lună.

Scena Astrofest

Programul pe scena mare a festivalului începe cu un spectacol interactiv pentru copii, pregătit de asociațiile FUN SCIENCE și Profesorul Trăsnit, precum și de jurnalistul Știință & Tehnică, Cristian Român. Ca la toate celelalte ediții, se vor face jocuri interactive, iar cei mici vor pleca într-o „Călătorie spre planete”. 

Concursul de Cunoștințe de Astronomie pentru Copii va fi condus de Cătălin Beldea, „vânătorul de eclipse”, membru al echipei Știință & Tehnică. 

În jurul orei 19:00, va veni momentul cel mai așteptat al Astrofest: pe scenă va urca însuși cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, însoțit de seniorul Știință&Tehnică, jurnalistul Alexandru Mironov. Cei doi vor purta o discuție despre ce ne rezervă viitorul în spațiu, despre perspectiva mutării pe alte planete și despre zborul cosmic. 

Ultimele ore sunt rezervate, că întotdeauna, telescoapelor performante! Publicul va putea observa ce se găsește dincolo de atmosfera Pământului, dincolo de sistemul solar, în galaxia care ne poartă pe toți printr-un univers neînchipuit de vast, aflat încă în plină expansiune.