Artiști Bucharest Music Film Festival 2015
Virgil Ianțu
Virgil Ianțu este un artist cu peste 20 de ani de formare, cu un background ce îl poziționează ca veritabil profesionist al muzicii din România. După 1990, Ianțu a devenit student al Universității Naționale de Muzică din București, iar la scurt timp susține un solo la Westminster Abbey, în prezența lui Yehudi Menuhin. În 1994, a înființat grupul vocal The Fifties, iar în paralel și-a continuat cariera în corul Madrigal. În 2013, Virgil a decis să aducă un tribut muzicii românești de calitate și a înregistrat primul album 100% românesc de swing, acompaniat de o orchestră big band. Directorul muzical al proiectului este Sebastian Burneci, iar Bucharest Jazz Orchestra este partenerul ales de Virgil pentru a promova acest gen de muzică în industria locală.
Andrei Tudor
Absolvent și doctor în compoziție al Universității Naționale de Muzică București, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Andrei Tudor a câștigat peste 30 de premii de creație și interpretare. Artistul a colaborat în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau șef de orchestră cu nume precum Angela Gheorghiu, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Andra, Gabriel Cotabiță, Vlad Miriță, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling, Beverly Glenn Sundel, B&B Gospel Choir sau Boney M Experience. De asemenea, Andrei Tudor a înregistrat numeroase succese alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Simfonică București și Camerata Regală.
Bucharest Jazz Orchestra
Ansamblul instrumental inițiat și condus de trompetistul Sebastian Burneci este format din muzicieni profesioniști de top, veniți din toate colțurile României precum și din Italia sau Republica Moldova. Aceștia sunt și membri ai orchestrelor naționale renumite – Big Band-ul și Orchestra Națională a Radio, Filarmonica George Enescu.
Primul disc al Bucharest Jazz Orchestra, intitulat „Povești din București”, cuprinde compozițiile și aranjamentele lui Sebastian Burneci, dar și pe cele ale celorlalți membri. În plus, tematica sa se întemeiază pe surprinderea realității înconjurătoare a Bucureștiului anului 2014 prin sonorități jazzistice.
Orchestra Română de Tineret
În anul 2008, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.
Orchestra Română de Tineret reunește unii dintre cei mai valoroși artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceștia au cunoscut o evoluţie fulminantă: apariţii de succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri muzicieni”, prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, concerte la Paris şi Strasbourg. De asemenea, tânărul ansamblu a concertat în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache” şi a susţinut un concert extraordinar în cadrul prestigiosului Festival Internaţional „Young Euro Classic” de la Berlin din 2012. În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.
Monica Anghel
Monica Anghel a câștigat Festivalul Cerbul de Aur în 1996 și a avut două participări din partea României la concursul Eurovision. Printre artiștii pe care i-a ales pentru diverse colaborări muzicale se numără Aurelian Temișan, Gabriel Cotabiță și Ștefan Iordache. Cântăreața a realizat, în anul 2003, dublajul pentru muza Thalia, din seria de desene animate Hercule. Anul viitor, artista împlinește 30 de ani de carieră și este deținătoarea a 11 trofee internaționale. Monica Anghel și-a perfecționat tehnica vocală timp de un an de zile la New York și și a evoluat în piesa de teatru „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, alături de Maia Morgenstern și Ioan Gyuri Pascu.
Luminița Anghel
Considerată de către specialiști una dintre cele mai bune voci ale României, Luminița Anghel a obținut 15 premii importante internațional și nenumărate distincții pe plan intern. În anul 1993 a cucerit trofeul Festivalului Național Mamaia cu piesa „Din tot ce a fost”, iar în 2001 a ocupat locul I la Festivalul Internațional Cerbul de Aur. Anul 2002 i-a adus premiul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională în cadrul festivalului Discovery din Bulgaria. Cea mai importanta performanță a Luminiței Anghel într-un concurs internațional de muzică rămâne cea din cadrul Eurovision 2005: cu ocazia participării la acest concurs, s-a clasat pe locul trei prin interpretarea piesei „Let Me Try”, alături de trupa Sistem.
Nico
Cu o activitate artistică de 20 de ani, care a început în cadrul Teatrului de Revistă Majestic din Ploiești, Nico este una dintre reprezentantele cele mai de seamă ale muzicii pop românești. Cariera muzicală a artistei cunoaște granițele internaționale odată cu reprezentarea României în cadrul Eurovision, în finala de la Belgrad, când interpretează alături de Vlad Miriță piesa compusă de Andrei Tudor intitulată „Pe o margine de lume”. Între anii 2003 și 2010, Nico a lansat patru albume de studio, având colaborări cu artiști și trupe din zona hip-hop, precum B.U.G. Mafia, Puya, Cabron și Moromeții.
Pasărea Rock
Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică alcătuiesc un trio ce duce mai departe o poveste de legendă. Proiectul muzical reprezintă, pentru cei trei artiști, atingerea maturității în domeniul muzical, prin punerea împreună a experienței comune din tinerețe. Reuniți cu diferite ocazii de-a lungul anului 2013, muzicienii au hotărât să oficializeze noul lor început pe data de 25 martie 2014, cu ocazia unui concert susținut la Sala Palatului.
Mircea Baniciu este vocea emblematică a Cantafabulelor, Josef Kappl poate fi descris ca un compozitor de geniu, iar Ovidiu Lipan Țăndărică dă energie și spirit autentic unui proiect care va fi apreciat de fani, indiferent de vârstă. Repertoriul formației cuprinde hituri ale lui Mircea Baniciu, piese reorchestrate din prima operă românească de rock simfonic, „Meșterul Manole”, sau melodii cu influențe din folclorul universal, compuse special pentru acest proiect.
Ionel Tudor
Ionel Tudor a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” în anul 1980, devenind dirijor al Big Band-ului Radio. Orchestrator cunoscut și apreciat de majoritatea compozitorilor și soliștilor români, Ionel Tudor are un palmares impresionant de creații muzicale. Artistul a pus în scenă spectacole de muzică ușoară, a compus musical-urile „Elefănțelul Bimbo” și „Unde este Bimbo?” și a realizat un concert împreună cu formația rock Direcția 5.
Între 1980 și 1991, Ionel Tudor a fost și profesor la Școala Populară de Artă, perioadă în care a pregătit și lansat numerosi soliști ce au ajuns nume de notorietate. Printre aceștia se remarcă Monica Anghel, Gabriel Cotabiță, Adrian Enache, Nicola, Silvia Dumitrescu sau Carmen Trandafir. De-a lungul carierei sale de compozitor, artistul a realizat muzica pentru patru filme artistice de lung metraj. Maestrul Tudor a obținut peste 70 de premii și trofee, atât în calitate de compozitor, cât și de dirijor.
Big Band-ul Radio
Organizarea unui asemenea ansamblu a fost motivată de nevoia ca divertismentul radiofonic să primească o reprezentare profesională de înaltă ținută. Solicitările tot mai frecvente au determinat decizia apariției Big Band-ului Societății Române de Radiodifuziune în anul 1949.
Maeștri importanți, dirijori și compozitori, precum Sile Dinicu, apoi Cornel Popescu, Ion Cristinoiu și, mai recent, Ionel Tudor au asigurat de la pupitrul șefului de formație acest contact cu publicul de concerte și radioamatorii de gen. Big Band-ul a contribuit, prin concerte și colaborări, la emisiuni de televiziune sau festivaluri. Dintre acestea, cele mai importante sunt Mamaia și Cerbul de Aur, evenimente care au ajutat la impunerea prestigiului artistic al formației.
Constantin Adrian Grigore
Constantin Adrian Grigore s-a format ca artist în timpul studiilor urmate în țară, apoi în Polonia, la Academia de Muzică „Karol Lipinski”. În 2009, Grigore a fost dirijorul Orchestrei Simfonice a Colegiului National de Arte „George Enescu” și este unul dintre membrii fondatori şi dirijor al orchestrei de cameră Camerata Regală.
Artistul a primit numeroase premii şi distincţii. Ca șef de promoţie al UNMB a primit premiul fundaţiei „Fraţii Bucovineni” (2006), premiul I la concursul de interpretare „Garabet Avachian”. Muzicianul a fost semifinalist la Concursul de Dirijat „Jeunesses Musicales București” – ediția 2010, precum şi diverse diplome acordate de Guvernul României pentru colaborarea şi coordonarea a numeroase proiecte culturale. Dirijorul a colaborat cu instituţii de prestigiu precum Ministerul Culturii şi Cultelor din România, ICR Varşovia sau Artexim. În prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală şi al Filarmonicii Oltenia din Craiova.
Orchestra Camerata Regală
Numele Camerata Regală nu este întamplător, orchestra dobândind în anul 2009 Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. La împlinirea a cinci ani de existenţă, Camerata Regală a fost decorată de către Casa Regală a Romaniei cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate şi a primit din partea Forumului Cultural Român Premiul Musica Viva. Camerata Regală este o prezenţă din ce în ce mai des întâlnită pe scenele româneşti, unde desfăşoară proiecte inedite. A fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013, ultima apariţie fiind alături de Pittsburg Symphony Orchestra, în cadrul unui proiect de anvergură intitulat Side by Side.
Deși Camerata Regală este o orchestră tânără, a colaborat cu personalități marcante din lumea muzicii, precum dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Jin Wang, violonistele Ioana Goicea și Simina Croitoru, mezzosoprana Marianne Cornetti (SUA) și soprana Nelly Miricioiu.
Trio Gabriela Daha – soprană, Adina Cocărgeanu – pian, Valentin Tiron – actor
După absolvirea Academiei de Muzică „George Enescu” București – secția canto principal, Gabriela Daha a început o fructuoasă carieră de artist liric. Angajată a Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”, Gabriela Daha a concertat de-a lungul timpului în cadrul a numeroase evenimente de talie europeană.
Adina Cocărgeanu a fost distinsă în 1995 cu Premiul I și Trofeul Concursului Național de Interpretare Pianistică „W.A. Mozart”, organizat la Constanța. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, artista a urmat cursuri de măiestrie sub îndrumarea lui Arkadi Sevidov (Conservatorul „P.I.Ceaikovski” – Moscova), Gerlinde Otto (Conservatorul „Franz Liszt” – Weimar) și Constantin Sandu (Academia de Muzică – Porto).
Valentin Tiron a absolvit Facultatea de Arte, secția Actorie. Cu o bogată carieră de june comic-actor, în roluri precum Sperietoarea de Ciori din „Micuța Dorothy” sau Pepino din „Secretul lui Marco Polo”, Valentin Tiron a colaborat cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” și cu Opera Comică pentru Copii. Valentin Tiron a realizat o serie de turnee în Italia, Germania, Israel, SUA sau Republica Dominicană, alături de artiștii Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” și ai Operei Comice pentru Copii.
Cvartetul Symphactory Strings
Cunoscută inițial drept Silvestri Orchestra, aceasta este una dintre cele mai dinamice și tinere orchestre din țara noastră. Ansamblul a fost fondat în februarie 2012, la inițiativa unui grup de tineri artiști, sub pregătirea muzicală a dirijorilor Tiberiu Soare și Gabriel Bebeșelea. Symphactory Strings abordează un repertoriu variat, format din compoziții camerale, simfonice și operistice. Datorită spiritului tânăr al cvartetului, acesta a atras numeroși artiști de renume. Printe aceștia se numără basbaritonul Zoltan Nagy, tenorul Bogdan Mihai, soprana Rodica Vica și baritonul Șerban Vasile. Symphactory Strings abordează genuri precum muzică clasică, lucrări jazz, muzica anilor ’40, muzică de film, cover-uri, evergreen, café-concert.
Brass Tones Quintet Bucharest
Brass Tones Quintet este alcătuit din instrumentiști de excepție din cadrul Orchestrei Naționale Radio. Fiecare dintre membrii acestui grup sunt laureați ai concursurilor naționale și internaționale. Programul abordat de acest grup cameral este foarte divers, expunând un concept nou cu elemente de show, muzica luând contur prin atitudinea proaspătă a membrilor cvintetului.
Cvartetul Artmusik
Cvartetul Artmusik are în componență patru dintre cei mai experimentați și talentați membri ai Filarmonicii „George Enescu” din București. Aceștia au o bogată experiență instrumentală, artistică și mai ales camerală, făcând parte de asemenea din Orchestra de Cameră Virtuozii din București.
Cei patru artiști instrumentiști au, fiecare în parte dar și împreună, o bogată activitate artistică și concertistică, concretizată în numeroase concerte solistice, camerale sau simfonice pe majoritatea scenelor românești, dar și în orașe cu tradiție din Europa, America de Sud sau Japonia.
Având o tradiție de peste 15 ani și peste 100 de concerte susținute de la înființare și până în prezent, cvartetul are în repertoriu peste 150 de lucrări muzicale, un program variat ce cuprinde muzică clasică, precum și prelucrări după lucrări celebre din diverse alte genuri muzicale.
Les Enharmoniques
Cele două pianiste, Maria Indricău și Anamaria Biaciu-Popa, au absolvit Universitatea Națională de Muzică din București. În prezent sunt profesoare de pian principal la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. În aprilie 2012, artistele au format duo-ul pianistic Les Enharmoniques, devenind o prezență activă pe scenele de concert din țară. Cele două pianiste susțin recitaluri la Ateneul Român, Palatul Șuțu, Biblioteca Metropolitană București și în licee importante ale Capitalei.
În anul 2015, Les Enharmoniques au câștigat Premiul Publicului la Festivalul Muzicii Maghiare, organizat de Institutul Balassi din București. Repertoriul abordat este foarte divers și antrenant; acesta cuprinde lucrări ale compozitorilor: J. Strauss, A. Rubinstein, J. Brahms, Fr. Liszt, C. Saint-Saëns, G. Bizet, P. I. Ceaicovski, E. Grieg, G. Fauré, C. Chaminade, C. Debussy, S. Rachmaninov, M. Reger, M. Ravel, J. Ibert, G. Gershwin.
Grupul Vocal Acapella
Grupul Vocal Acapella, format din 12 membri, a luat fiinţă în anul 1999 sub bagheta dirijorului George Miron. Membrii grupului au reuşit, pe parcursul a 15 ani de activitate, să devină cunoscuți şi apreciaţi în peisajul muzical românesc şi internaţional.
Acapella a participat cu succes la diverse festivaluri de muzică sau manifestări culturale, grupul fiind premiat la mai multe concursuri internaţionale şi susținând turnee în străinătate (SUA, Austria, Germania, Spania). Ultimii ani au fost marcaţi de o serie de colaborări inedite cu artişti români extrem de cunoscuţi: Andrei Tudor, Big Band-ul Radio, organistul Remus Henning, trupa Phoenix, Monica Anghel, Marcel Pavel sau Nico.
Duo Matei Iachimescu și George Popescu
Duo-ul Matei Ioachimescu (flaut) și George Popescu (chitară) este un proiect inedit în Romania și se bucură de un succes uriaș, cei doi artiști fiind considerați unii dintre cei mai importanți soliști contemporani. Duo-ul s-a remarcat prin abordarea riguroasă și prezentarea placută a muzicii clasice.
Numit în anul 2013 Ambasador al integrării de către Ministerul de Externe al Austriei, flautistul Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai apreciați muzicieni români. Muzicianul este absolvent al Universității de Muzică din Viena, laureat al mai multor distincții și burse și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa.
Reprezentant de marcă al noii școli de chitară clasică din România, George Popescu este un chitarist carismatic, laureat al multor concursuri internaționale, ce îmbină într-o armonie totală trăirea intensă a interpretării cu o tehnică instrumentală de excepție.
Claudia Măru Hanghiuc și invitații
Claudia Măru Hanghiuc a absolvit Coservatorul „George Enescu” din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi. Ca solistă mezzo-soprană a colaborat cu prestigioase instituţii de cultură din Spania, Germania, Italia, Austria, SUA, Finlanda, Australia, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, precum şi din ţară.
Gabriel Bebeșelea
Dirijorul de 27 de ani este câştigătorul Premiului I la Concursul internațional de dirijat „Jeunesses Musicales” din 2010. Gabriel Bebeșelea a fost numit Dirijor Principal al Operei Naționale Române din Iaşi, iar începând cu stagiunea 2014-2015 este şi Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat Sibiu. Muzicianul este şi dirijor al Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei şi al ansamblului de muzică contemporană ICon Arts.
Gabriel Bebeșelea a primit titlul de „Cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014” în cadrul „Galei Operelor Naționale Române”. În 2014 a câştigat şi „Trofeul Performanței în Muzică”. Artistul dirijeaza frecvent Orchestra Națională Radio, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională de Tineret a României, Filarmonica „Transilvania” și multe altele.
Maestrul Bebeșelea a absolvit studiile postuniversitare cu Prof. Mark Stringer la Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien, după absolvirea studiilor de Master cu Horia Andreescu la Bucureşti şi studiile de licență cu Petre Sbârcea la Cluj-Napoca.
Orchestra Națională Radio
Profilul, repertoriul și istoria Orchestrei Naționale Radio se definesc de aproape un secol prin transpunerea culturii naționale pe planul creației, interpretării și difuzării muzicii în România. Odată cu momentul lansării postului public de radio, în 1928, s-a înființat, din inițiativa și sub conducerea compozitorului Mihail Jora, Orchestra Simfonică Radio, care se afirmă prin concerte publice începând cu anul 1932.
Repertoriul orchestrei cuprinde genurile muzicale reprezentative ale tuturor epocilor, de la muzica Barocului, la lucrări ale contemporaneității. Formația este ansamblul românesc cu cel mai mare numar de prime audiții, promovând creația compozitorilor autohtoni.
Aflată la nivelul celor mai importante ansambluri orchestrale aparținând radiodifuziunilor europene, producția acestui ansamblu de elită a fost onorată și cu importante distincții naționale și internaționale pentru discurile realizate – „Charles Cros”, Franța; „Puerta del Sol”, Uruguay; „Koussevitzky”, SUA. În perioada mai recentă, Orchestra Națională Radio s-a impus prin turneele întreprinse în Europa și Asia.
Sergiu Cârstea
Născut în Republica Moldova în anul 1958, Sergiu Cârstea este absolvent al Facultății de Interpretare Muzicală a Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, Moldova. Artistul a urmat studii postuniversitare la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris, Franţa.
Sergiu Cârstea a susţinut numeroase cursuri de măiestrie şi a fost membru al juriului la diferite concursuri internaţionale de interpretare la instrumente de suflat în România şi peste hotare. Artistul este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei de Instrumentişti-Alămuri „Romania Brass Society”, fondator şi director artistic al Concursului Internaţional de Alămuri din Timişoara. Repertoriul sau cuprinde lucrări de la baroc, muzică de film, la muzică contemporană.
Marius Hristescu
Marius Hristescu este absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti, a obținut burse în Veneţia şi Roma şi a participat la master-class-uri în Polonia şi Germania. Unele dintre acestea au fost susţinute de Konrad von Abel, recunoscutul discipol al lui Sergiu Celibidache. Anul 1999 marchează începutul colaborării cu binecunoscutul cantautor Tudor Gheorghe. Proiectele peste hotare ale muzicianului au inclus prezenţa la pupitrul Sudwestdeutsches Kammerorchester din Pforzheim, într-un concert la Zurich şi pe scena Sălii cu Orgă din Chişinău, precum și la pupitrul Orchestrei Naţionale de Cameră. Marius Hristescu este invitat frecvent la filarmonicile şi operele din ţară şi susţine concerte alături de solişti apreciaţi internaţional.
Orchestra Simfonică Surâsul Tinereții
Născută din numeroase colaborări cu diferiți artiști și sub alte denumiri, Orchestra Simfonică Surâsul Tinereții și-a dobândit numele datorită zâmbetului afișat de tinerii membri ai orchestrei în urma colaborării cu Alexander Simphony Orchestra și Albano sau Alexander Simphony Orchestra și Kitaro, artiștii hotărând că „surâsul tinereții” este sintagma care îi reprezintă cel mai bine.
În 2015, orchestra a împărțit scena cu celebrul artist Toto Cutugno, în cadrul concertului de la București de la Sala Palatului. În urma acestei colaborări, Cutugno s-a declarat impresionat de calitățile artistice ale tinerilor membri din orchestră.
Tiberiu Soare
Unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români ai momentului, Tiberiu Soare îşi desfăşoară activitatea de dirijor din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară și participă la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Elveţia ş.a. Absolvent a două dintre Facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de Dirijat Orchestră şi cea de Interpretare Instrumentală, maestrul Soare s-a perfecţionat apoi în cadrul Studiilor aprofundate de stilistică dirijorală.
A dirijat la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariţii alături de Südwestfälischen Philharmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) şi alături de Filarmonica „George Enescu” la Muscat, capitala Sultanatului Oman. Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). Între anii 2005-2013 a desfăşurat o bogată activitate ca dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, iar din 2012 în 2014 a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România.
Orchestra Simfonică București
Înfiinţată în 2006, Orchestra Simfonică Bucureşti se face remarcată prin flexibilitatea interpretării mai multor stiluri muzicale, de la muzică clasică până la genuri mai puțin convenționale pentru o orchestră simfonică precum pop, rock-simfonic sau chiar muzică de film. Abordând o paletă atât de variată din punct de vedere muzical, orchestra încântă și atrage atât cunoscătorii, cât și tinerii iubitori de muzică, reușind să ofere un spectacol complet. De-a lungul timpului, orchestra a colaborat cu artiști consacrați atât din țară, cât și de peste hotare – Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Irina Baianț, Tina Munteanu, tenorii Teodor Ilincăi, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Corina Belcea, Rodin Moldovan, Toto Cutugno şi trupa Phoenix. A realizat turnee în Franţa, Belgia şi America de Sud, cel din urmă fiind cel mai important proiect al orchestrei.
Daniel Jinga și Corul Accoustic
Doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică din București, Daniel Jinga se remarcă prin multitudinea de proiecte de succes în care este implicat, în prezent fiind dirijor al Corului Operei Naționale din București, al corului Song și al Orchestrei Metropolitane București, precum și fondator al Corului Accoustic – premiat național și internațional, al orchestrei MundiColour și al trupei Lie Ciocârlie. Fiind inițiatorul conceptului pop simfonic, maestrul Daniel Jinga a împărțit scena cu renumiți artiști români precum Ovidiu Lipan Țăndărică, Iris, Marius Moga, Smiley, Paula Seling, Elena Gheorghe, Nico și mulți alții. A participat la numeroase festivaluri, a colaborat cu numeroase orchestre și coruri naționale și a lucrat la coloana sonoră a numeroase spectacole de teatru și a colaborat cu nume mari ale scenei românești precum Gheorghe Zamfir, Angela Gheorghiu, Felicia Filip, Vlad Miriță, Marcel Pavel, Valentina Naforniță și Teodor Ilincăi.
PREZENTĂRI ARTIȘTI – ATELIERE COPII
1. Mădălina Pașol
Mădălina Pașol este o remarcabilă pianistă, recunoscută prin premii și burse atât în România, cât și în Germania. Președinte al Institutului de Arte din 2014 și cadru didactic al Universității de Muzică din București, între 2010 și 2014, Mădălina Pașol a susținut cursuri de măiestrie, concerte și recitaluri în Europa și Asia. Artista a colaborat de-a lungul timpului cu Filarmonica George Enescu din București, cu Filarmonica Oltenia din Craiova, precum și cu filiala de la Berlin a Institutului Cultural Român.
2. Fernando Mihalache
Fernando Mihalache este un acordeonist care abordează o varietate de genuri artistice, de la spectacole muzicale sau de jazz, la recitaluri solo sau camerale. Artistul a colaborat cu Teatrul Național București, Opera Națională București, Societatea Română de Radiodifuziune și a pus bazele proiectului muzical Accord Vibes.
3. Adrian Duminică
Adrian Duminică este absolvent al Universității de Muzică „Ciprian Porumbescu”, iar din 2009 este șef partidă clarinet la Orchestra de Cameră Radio. Artistul mai colaborează și cu formații camerale precum Cvintetul Concordia, Klarinettenoktett, Cvintetul Amhion și Cvintetul de suflători Five.
4. Grațian Papara Borza
Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, cu studii post-universitare la Georgia State University, flautistul Grațian Papara Borza este instrumentist al Orchestrei Naționale Radio și al Filarmonicii Giurgiu. Artistul a susținut concerte în calitate de membru al orchestrei alături de Jose Carreras, Andrea Bocelli și Toto Cutugno.
5. Raluca Stratulat
Violonista Raluca Stratulat a absolvit Universitatea de Muzică în 2003 și a obținut titlul de Doctor în muzică în 2010. Artista a concertat sub bagheta dirijorilor Jin Wang, Jozsef Horvath și Horia Andreescu, iar în 2013 a absolvit cursurile postdoctorale MIDAS din cadrul U.N.M.B. Din 2005 este profesor de muzică de camera la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”.
6. Alexandru Anastasiu
Percuționistul Alexandru Anastasiu a activat în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră și în calitate de solist. În 1999, Alexandru Anastasiu a ajuns în semifinala Concursului Internațional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand, Franța. Doi ani mai târziu, artistul a câștigat Bursa Yamaha pentru instrumente de percuție.
7. Marius Baran
Muzicianul Marius Baran face parte din Orchestra Națională Radio și este absolvent al Academiei de Muzică. Artistul a avut multiple colaborări cu Filarmonica Națiunilor, Filarmonica Giurgiu, Filarmonica Pitești și Filarmonica George Enescu.
8. Iulian Emil Popovici
Solist instrumentist al Orchestre Naționale Radio începând cu anul 2003, Iulian Emil Popovici a absolvit Universitatea de Muzică din București în 2004, iar pe toată durata studiilor a fost angajat șef de partidă la Filarmonica din Giurgiu.
9. Nicolae Tărăcilă
Violonistul Nicolae Tărăcilă a absolvit Liceul de muzică Ciprian Porumbescu din capitala Republicii Moldova și Universitatea Națională de Muzică București. Artistul a colaborat cu ,,Philharmonie der Nationen” între 1997 și 2010, a obținut numeroase premii naționale, iar în prezent este angajat al Orchestrei Naționale Radio.
10. Adrian Despot
Personalitate artistică de mare complexitate, Adrian Despot este liderul formației Vița de Vie, solist vocal, compozitor, textier și producător. Alături de cele opt albume lansate împreună cu Vița de Vie, Adi Despot a compus și produs pentru nenumărați artiști români, a prezentat și produs emisiuni radio și TV, a compus muzică de film și televiziune și a activat în presa scrisă și online. Adi Despot a absolvit secția de Pedagogie a Universității Naționale de Muzică din București și School of Audio Engineering din Köln. Artistul este membru în comisia de specialitate a CREDIDAM.
11. Cătălin Pașol
Cătălin Pașol este violoncelist în cadrul Orchestrei Naționale Radio. Artistul a susținut cu diferite ocazii recitalul „Classic Vibrations”, alături de sora sa, Mădălina Pașol. Repertoriul violoncelistului cuprinde lucrări de Constantin Dumitrescu, Frederich Chopin, Serghei Rachmaninov sau Astor Piazzolla.
Academia de Dans Mihai Petre
Mihai și Elwira Petre formează prima pereche profesionistă de dansatori din România și sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea dansului românesc. Cei doi artiști sunt multiplu premiați la concursuri naționale, dar și finaliști ai Cupei Europene Latino și membri ai Imperial Society of Teachers of Dancing.
Obișnuiți ai locului 1, Mihai și Elwira Petre reușesc, prin activitatea lor de antreprenori profesioniști în cadrul clubului, să formeze noi perechi de dansatori care să obțină rezultate notabile pe plan național și internațional.