Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 20:00, ArCuB vă propune un concert inedit, în care tradiţiile muzicale străvechi, din Orientul Mijlociu şi Balcani, sunt îmbinate armonios cu jazz-ul şi improvizaţiile muzicale contemporane, într-o viziune occidentală.

 

Trupa Arifa a luat fiinţă acum 3 ani la Amsterdam. Acolo s-au întâlnit cei patru muzicieni din România, Turcia, Germania şi Olanda, fiecare contribuind la structura trupei cu elemente din moştenirea muzicală ”de acasă”.

 

Arifa  propune o formulă  originală de valorificare a performanţelor unor vechi instrumente, precum ud-ul (cobză turcească) sau spectaculoasele instrumente de percuţie, de origine africană şi orientală, şi a spiritului muzical contemporan – reprezentat de pian, clarinet ori saxofon. Piesele constituie o îmbinare rafinată, bine proporţionată, de ritm şi sunet, ce cucereşte publicul prin aranjamente inspirate, diversitate de compoziţie şi neconvenţional.

 

“Anatolian Alchemy” este al doilea album de succes al grupului olandez ARIFA, care încă de la debutul de acum 3 ani, a reuşit să cucerească prin muzica sa, concertând pe cinci continente.

Ambele discuri ale trupei Arifa, „Anatolian Alchemy” şi „Beyond Babylon”, au fost distinse cu cinci stele, bucurându-se de o atenție deosebită la nivel internaţional. 

 

MEHMET POLAT – compozitor şi solist născut în Turcia, a studiat folk-ul Anatolian, muzica arabă şi indiană. Promovează noi forme de abordare a instrumentului său preferat: UD (cobză turcească).

 

FRANZ von CHOSSY – s-a născut în Germania, a absolvit Conservatorul din Amsterdam şi Şcoala de Muzică din Manhattan (New York). Cântă la pian şi vrea să demonstreze valenţele inepuizabile ale acestui instrument – abordând o serie largă de genuri – de la piano classic, la jazz şi swing, partituri moderne sau muzică tradiţională.

 

SJAHIN DURING – s-a născut la Amsterdam, dar provine dintr-o familie cu tradiţie muzicală din Orient. Este dedicat instrumentelor de percuţie şi a studiat şi performat în acest domeniu în ţări de pe cinci continente. Este producător şi profesor de muzică, iar ca solist a concertat în toate marile oraşe ale lumii – uimind publicul cu instrumentele folosite: tobe Bata, Cajon, Darabuka şi multe altele.

 

ALEX SIMU – este născut la Bucureşti şi, la doar 22 de ani, a primit din partea Societăţii Române de Radiodifuziune premiul “Best New Artist in Jazz”. Cântă la saxofon, clarinet şi, în acelaşi timp, este tenor şi promotor al muzicii electronice. A absolvit Conservatorul din Amsterdam şi a obţinut un “Master în Jazz” de la Şcoala de Muzică din New York. Este activ pe scenele de jazz de pe cinci continente, iar în 2009 a devenit membru al Orchestrei  Europene de Jazz.

 

 „Arifa strikes gold”

 

«Anatolian Alchemy surprinde prin evoluția faţă de albumul lor de debut, Beyond Babylon, care le-a adus ovaţii în întreaga lume. Muzica lor te face să “tremuri de plăcere”»  

Revista britanică “Songlines” 

  

«În frumuseţea-i unică, acest album este la acelaşi nivel cu cele mai bune opere ale lui Anouar Brahem»   

Cotidianul olandez “De Volkskrant”

 

Concertul trupei Arifa la Bucureşti este un eveniment muzical aparte ce poartă marca ArCuB; o provocare pentru melomanii pe care îi invităm să descopere calitatea elementelor multiculturale în muzică.

 

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţuri: 35,00 lei (Categoria I) şi 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ArCuB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.  

 


Parteneri media: TV City,  Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, 24 FUN, Şapte Seri, Spectacular Media, mediaTRUST Romania, Ring, BeWhere, RATB, Cărtureşti.


Parteneri media online: Port.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, modernism.ro, Teatral.ro,  iConcert, yorick.ro,  goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, urbo.ro, diseara.ro, hotcity.ro, bigcitylife.ro.