ARCUB lansează PROGRAMUL DE TRAINING „TRANSFORMAREA MESERIILOR CULTURALE”
Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în colaborare cu INSULA 42, anunță lansarea Programului de training „Transformarea meseriilor culturale”, desfășurat în perioada aprilie-noiembrie 2024.
Meseriile culturale se transformă. Social media, efectul inteligenței artificiale asupra muncii, migrația, conflictele și tensiunile geopolitice, atomizarea socială și accesul generalizat și instantaneu la informație și la dezinformare, printre altele, confruntă sistemul instituțional tradițional al culturii europene cu mari provocări.
Consumăm cultură și participăm la cultură, real și virtual, tot mai mult. Se produce, în contextul de azi, o radicală transformare a instrumentelor și a perspectivei care ancorează sistemul producției și pe cel al transmisiei culturale.
Programul de formare pe care îl propunem pune în dezbatere critică relația dintre politici culturale și practicile actuale ale vieții sociale. Caracterul fluid și intersecția – în același spațiu – între moduri de existență din ce în ce mai diverse cultural și valori existențiale și reguli etice non-negociabile sunt subiecte care vor fi abordate.
Cum reacționăm profesional față de această transformare accelerată și care sunt subiectele asupra cărora merită să ne îndreptăm atenția?
Ne propunem să:
- oferim o perspectivă comparativă macro asupra temelor majore ale politicilor publice culturale actuale și asupra provocărilor născute din dinamicile proceselor globale;
- structurăm o imagine generică limpede a arhitecturii legislative, administrative și manageriale a sistemului cultural din România;
- observăm tipurile de competențe și cunoștințe specifice care sunt necesare în sistemul culturii din România și să analizăm cum funcționează domeniile artelor și ale industriilor culturale și creative din țară;
- dezbatem subiecte legate de transformarea, în sens larg, a meseriilor culturii pe plan global și național;
- dezvoltăm o cultură comună și complementară, în același timp, de subiecte și de preocupări ale operatorilor culturali (în sens larg) din București.
Programul este organizat în 3 module distincte și se adresează creatorilor și profesioniștilor din sistemul cultural. Acesta este gândit ca o platforma de predare, interacțiune și informare profesională. El își propune să faciliteze o abordare actualizată și o dezbatere critică cu privire la noile competențe necesare operatorilor culturali, într-un context în care provocările globale și naționale re-desenează modelele tradiționale de lucru.
Cele trei module ale programului includ următoarele formate de predare: ateliere, conferințe și studii de caz. Arhitectura ciclului de formare este gândită de directorul de curs Corina Șuteu, educator și expert în management și politici culturale. Sunt invitați să intervină experți, universitari, creatori, manageri și administratori din sistemul cultural din România și din alte țări europene.
Modul I: Politici culturale și lifestyle
Modul II: Arhitectura sistemului cultural în România
Modul III: Contextul artelor și al industriilor creative în România
Primele două module vor fi susținute exclusiv online, prin videoconferință, între orele 10:00 și 13:00, iar cel de-al treilea va fi offline. La finalul fiecărui modul va avea loc o sesiune de sesiune de networking cu toți participanții modulului respectiv.
Modulul 1 „Politici culturale și lifestyle” se desfășoară în perioada 11 aprilie – 22 mai 2024, între orele 10:00 și 13:00, și conține 18 sesiuni.
Modulul explorează modul în care politicile culturale publice, aflate în prezent într-o dinamică extrem de diferită a celei de acum două decenii, se desenează într-o strânsă interdependență de „jucătorii” noului „stil de viață”, foarte influențat de piață, de marketing, de alte forme de transmisie.
Dezbaterea despre responsabilitatea statului față de cultură, precum și despre repoziționarea sectorului cultural și a actorilor instituționali publici și/sau ai sferei civile în contextul determinat de piața liberă necondiționată și de consum, va fi susținută pe parcursul primului modul de invitații speciali cu diverse expertize în domeniul cultural.
Subiectele dezvoltate în cadrul modulului „Politici culturale și lifestyle” sunt:
- Transformarea politicilor culturale – Corina Șuteu
- „Cultură și tehnologie” și „Corporațiile și cultura” – Mihail-Valentin Cernea și Radu Uszkai
- Politici culturale și provocări liberale – Frédéric Martel
- Transformarea diplomației culturale – Joachim Umlauf
- Participarea și accesul consumatorului la cultură, schimbarea paradigmei – Lluís Bonet
- Noi competențe într-un peisaj cultural care evoluează rapid – Lluís Bonet
- Mediere culturală – Corina Bucea
- Cultură și drepturile omului – Mary Ann DeVlieg
- Cuvântul scris și social media – Andrei Crăciun
- Cultură și PR – Mirela Nagâț
- Design și modă – Maurice Munteanu
- Cultura influencerilor – Marius Chivu
- Provocările organizării marilor evenimente culturale – Cristian Neagoe și Codruța Vulcu
- „Stardom” – Monica Bîrlădeanu
Înscrierile pentru primul modul se pot face în perioada 15 martie – 3 aprilie 2024 prin completarea formularului disponibil aici, precum și prin achitarea taxei de participare în valoare de 500 lei.
Pentru a asigura o continuă interactivitate între participanți și experții culturali, formatul modulului permite accesul unui număr de maximum 15 persoane.
Prezentarea modulului 2 al programului va fi afișată pe data de 22 aprilie 2024.