Apel participanţi: Bucureştiul în mişcare, laborator de explorare urbană participativă de Cosmin Manolescu
„Bucureștiul în mișcare” face parte din programul „AREAL – spațiu pentru dezvoltare educațională”, un proiect creat de AREAL Dans şi finanţat de ARCUB în cadrul Programului Bucureşti. Oraş deschis 2021.
Despre „Bucureştiul în mişcare”
Laboratorul de explorare urbană participativă „Bucureștiul în mișcare” este un proiect artistic și educațional conceput de coregraful Cosmin Manolescu care își propune să aducă dansul contemporan mai aproape de locuitorii orașului București. Proiectul va fi organizat sub forma unui atelier intensiv participativ care va include o serie de explorări performative cu arhitectura și spațiile urbane din București.
Dată limită pentru înscrieri: 24 septembrie 2021, ora 22:00. Detalii mai jos.
„Dansul meu, privit din perspectiva spectacolelor pe care le-am realizat, este foarte mult despre libertate și despre corp, foarte mult despre inimă și societate și un pic despre problemele vieții contemporane. Este un dans al întrebărilor și al fragilităților umane, un loc al întâlnirilor performative în care granița dintre performeri și spectatori se pierde din ce în ce mai mult. Dansul meu se hrănește din întâlnirea directă cu publicul prin formatele experimentale de ateliere pe care le organizez atât în țară, cât și în străinătate, și în care explorăm și testăm împreună concepte legate de corpo-realitate, transferul de identitate, prezența sau absența corpului, dansul și relația lui cu orașul, spațiile urbane, întunericul, intimitatea sau fragilitatea. Dansul meu este o continuă călătorie emoțională care îi face pe oameni să se (re)descopere și să-și testeze limitele”, afirmă Cosmin Manolescu într-un inteviu realizat cu criticul de teatru Marian Popescu.
Laboratorul AREALab urban „Bucureștiul în mișcare” va demara în fiecare zi de lucru la spațiul AREAL (Str. Anastasie Simu nr. 2), cu o sesiune de încălzire, improvizații și jocuri coregrafice care vor pregăti grupul pentru interacțiunea cu orașul, după care va urma un traseu performativ în diferite locuri și spații urbane din București, de aproximativ 60-90 minute. La finalul fiecărei zile, participanții vor reveni în spațiul AREAL pentru o sesiune de discuții pe marginea experiențelor și a întâlnirilor avute.
Laboratorul se va finaliza în data de 24 octombrie 2021 sub forma unui performance urban participativ, pe un traseu bine delimitat, în care participanții vor călători emoțional și performativ de la spațiul AREAL până la Parcul Văcărești pe un traseu care va include mersul pe jos și călătoria cu metroul.
Laboratorul de explorare urbană participativă propus se adresează publicului interesat de mișcare, indiferent dacă are sau nu experiență în dansul contemporan, dar și dansatorilor amatori sau profesioniști și/sau fotografilor interesați să surprindă Bucureștiul în mișcare.
Laboratorul de explorare urbană „Bucureștiul în mișcare” se inspiră și dezvoltă proiectele de activare participativă prin dans contemporan realizate de-a lungul timpului la Genova (2008), București (2015), Brașov (2016), Lisabona (2017) sau, mai recent, pe litoralul Mării Negre la plaja 2 Mai (2019).
Despre Cosmin Manolescu
Proiectul este conceput și condus de Cosmin Manolescu, coregraf, performer, co-director artistic al AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică și director executiv al Fundației Gabriela Tudor. Spectacolele și proiectele sale, aflate la granița între performance-dans-happening, au fost prezentate cu succes la București, Genova, New York, Paris, Lyon, Roma, Dublin, Porto, Amsterdam, Lisabona, Beirut, Riga etc., fiind premiate la diverse festivaluri din țară și din străinătate.
A studiat dansul contemporan cu Raluca Ianegic, Christine Bastin, Karine Saporta, Christian Trouillas, Mathilde Monnier, Georges Appaix și Dominique Bagouet, Gelabert Gesc, Irene Hultman, Doug Rosenberg și Mark Taylor, Emio Greco, Ko Murobushi, David Zambrano (1990-1999).
În 2014, Centrul Național al Dansului i-a acordat un premiu de excelență pentru dezvoltarea dansului contemporan, iar în decembrie 2015, Fundația Alexandrion i-a oferit premiul secțiunii dans pentru spectacolul „Zmeul” realizat în colaborare cu Zan Yamashita. În ianuarie 2017, a primit premiul pentru Rezistență în cultură pentru cei 20 de ani de activitate cu Fundația Gabriela Tudor, oferit de Administrația Fondului Cultural Național.
În perioada 2012-2015, a fost director artistic al spațiului-laborator ZonaD – studio Paradis Serial unde a realizat diferite ateliere, rezidențe și proiecte pentru publicul larg. Din 2014, începe să-și dezvolte o metodă proprie de lucru – corpul emoțional, o abordare holistică a corpului care include atingere, exerciții de yoga, mișcări senzoriale subtile, pe care o predă în țară și în străinătate și o folosește în spectacolele sale. În prezent, este interesat de proiecte experimentale care leagă corpul de oraș, peisaj și natură. În 2017, a lansat proiectul copac Dans-Wanderer, care vorbește despre filozofia călătoriilor experiențiale și descoperirea necunoscutului. Din 2019, organizează anual programul de rezidențe artistice Gabriela Tudor care se derulează la București, Bacău și Lisabona & Agueda.
Program
Sâmbătă, 16 octombrie, orele 15:00 – 19:00
Duminică, 17 octombrie, orele 11:00 – 15:00
Miercuri, 20 octombrie, orele 16:00 – 20:00
Joi, 21 octombrie, orele 16:00 – 20:00
Sâmbătă, 23 octombrie, orele 15:00 – 19:00
Duminică, 24 octombrie, orele 11:00 – 15:00 performance urban la Parcul Văcărești
Înscrieri:
Dată limită pentru înscrieri: 24 septembrie 2021, ora 22:00
Data anunțării rezultatelor selecției: 27 septembrie 2021
Selecția participanților va fi realizată pe baza unui mesaj video performativ/dansat realizat într-un spațiu public urban din București și unui scurt mesaj de interes + CV, care vor trebui trimise la adresa cosmin@arealcolectiv.ro până la data de 24 septembrie 2021. Documentul video trebuie trimis prin intermediul unei platforme electronice de tip www.wetransfer.com.
Vor fi selecționate 10 persoane, dintre care 2 fotografi/artiști video, iar participarea va fi remunerată cu suma de 1000 lei/ persoană (sumă brută). Lista participanților selecționați va fi anunțată în data de 27 septembrie 2021
Important: participanții interesați trebuie să fie disponibili pe întreaga perioadă a proiectului!
* * * * *
AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică este un proiect colectiv lansat în 2020 deschis cercetării și colaborării, care susține creația artistică, formarea profesională și dialogul între artiști, public și scena de dans contemporan. AREAL creează contexte, oferă resurse, susține mobilitatea profesioniștilor dansului în vederea dezvoltării sectorului coregrafic din București. Începând cu ianuarie 2021 spațiul AREAL este co-administrat de coregrafii Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilienfeld, Cosmin Manolescu și Valentina De Piante și funcționează în str. Anastasie Simu nr. 2.