Proiect creat de Fundația Marconi pentru Comunicare, Relații Publice și Educație şi finanţat de ARCUB în cadrul Programului Bucureşti – Oraş deschis 2021

Proiectul Turnee de poveste în parcurile bucureștene continuă pe 11 şi 12 septembrie, de la ora 17, în Foișorul din Parcul Bazilescu.

Trecătorii vor avea ocazia de a asculta sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 17, ansamblul Croitoru String Virtuosi avându-i în prim plan pe violoniştii Gabriel Croitoru şi Simina Croitoru. Ansamblul s-a născut din dorința de a forma un nucleu de oameni tineri, entuziasti, valoroși, prin care să se continue, la un nou nivel, relația profesională cu foștii studenți a violoniștilor Ioana și Gabriel Croitoru, profesori la Universitatea de Muzică București. În 2016, la inițiativa fiicei lor, violonista Simina Croitoru, se pun bazele ansamblului. Succesul din primii doi ani de activitate i-a făcut să pornească într-o nouă experiență muzicală, cu lucrări românești de mare popularitate, repertoriu cu care au lansat un prim album în 2018. Din programul prezentat în parc nu vor lipsi piese de George Enescu, dar şi C. Dimitrescu – Dans țărănesc, G. Dinicu – Căruța poștei, Hora ceasornicului, Hora mărțișorului, Hora staccato, Hora lui Dobrică, Hora 7 scări și Hora țiganilor.

Duminică, 12 septembrie, de la aceeași, oră 17, cei care se vor plimba prin Parcul Bazilescu se vor întâlni cu proiectul O harpă de poveste, un program divers susţinut de cu Adriana Cîlţea – harpă, Petru Pane – clarinet, Mihai Vaida – flaut. O harpă construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol. Prin turneul naţional O harpă de poveste această călătorie continuă în zilele noastre, cu o serie de concerte susţinute în întreaga ţară, în săli de concert şi în aer liber, aducând în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos. În parcurile bucureştene, turneul O harpă de poveste ajunge cu o nouă distribuţie, având în prim plan trei instrumente mai rar auzite în această formulă: harpă, clarinet şi flaut . Prin acest proiect,  artiştii readuc parfumul muzical al secolului al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul, printr-o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu sunetului de flaut, repertoriul ajungând până în secolul XX.

În următoarea săptămână, în foişorul din Parcul Kiseleff, în 18-19 septembrie de la ora 17:00, trecătorii se vor putea întâlni cu Pianul călător – Encore. Horia Mihail – pian (Kiseleff, 18 septembrie), Vioara lui Enescu – Gabriel Croitoru – vioară, Horia Mihail – pian (Kiseleff, 19 septembrie).

Program şi detalii aici

Foto: Fundația Marconi pentru Comunicare, Relații Publice și Educație