Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea, în data de 19 februarie 2024, a procedurii de selecție a experților evaluatori pentru domenii culturale din cadrul programului de finanțare nerambursabilă „București 565. Conexiuni urbane”, destinat sectorului cultural creativ al Capitalei.

Apelul deschis lansat experților evaluatori pentru domenii culturalese adresează persoanelor cu competențe profesionale, artistice și/sau științifice și o activitate profesională și/sau artistică coerentă și recunoscută în domeniul proiectelor culturale.

Candidații trebuie să cunoască legislația națională și strategiile și politicile publice în domeniu și să dețină experiență în scrierea, coordonarea sau evaluarea de proiecte culturale.

Calendarul procedurii de selecție:

  • 19 februarie – 3 martie 2024: Experții culturali sunt invitați să își depună candidatura pentru poziția de expert evaluator pentru domenii culturale în cadrul Sesiunii de finanțare 2024 prin e-mail la finantare@arcub.ro. Dosarele de candidatură pot fi trimise până la data de 3 martie 2024, ora 15:00.

Dosarul de candidatură trebuie să cuprindă Curriculum vitae și Formularul de candidatură pentru înscrierea ca expert evaluator independent, disponibil aici, precum și online pe arcub.ro în secțiunea Finanțare.

  • 4-8 martie 2024: Verificarea candidaturilor, evaluarea profilului experților și realizarea selecției;
  • 11 martie 2024: Comunicarea rezultatelor selecției finale.

Ajuns la cea de-a opta ediție, programul de finanțare nerambursabilă organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, are tema „București 565. Conexiuni urbane”. Ediția din acest an își propune să susțină proiecte culturale care să contribuie la crearea unei punți de legătură între comunitățile cartierelor bucureștene și diferite manifestări artistice, cu scopul de a încuraja participarea unui număr cât mai mare de oameni la actul cultural.

În contextul celebrării a 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, moment de referință în istoria orașului, ce marchează începutul unei evoluții semnificative către statutul său de centru cultural, economic și social al României, programul de finanțare, desfășurat pe parcursul anului 2024, vizează conectarea locuitorilor de toate categoriile de vârstă, și din orice mediu social, la un hub cultural urban solid, construit pe o platformă care asigură implicarea locuitorilor orașului în activități cultural-educative variate. În același timp, programul de finanțare „București 565. Conexiuni urbane” încurajează abordările interdisciplinare și colaborative, proiecte și acțiuni inovative care îmbogățesc și diversifică viața culturală a orașului București.

Pe lângă evenimentele majore curente care invită oamenii să vină în centrul Bucureștiului sunt necesare acțiuni și experiențe culturale personalizate, concepute, de asemenea, pentru grupuri de oameni mai restrânse, prezentate în cartierele Bucureștiului.

Programul se adresează tuturor domeniilor culturale artele spectacolului (teatru, dans, muzică), arte vizuale (care includ, dar nu se limitează la: pictură, sculptură, design, grafică, arte decorative, street art, fotografie, instalații, video art, artă digitală și noile media, film), educație prin cultură, intervenție culturală și urbană, patrimoniu și arhitectură și promovarea culturii scrise. Sesiunea de finanțare va cuprinde, și în acest an, o secțiune dedicată proiectelor culturale incluzive și sociale.