Bucharest Art Week anunță agenda celei de-a doua ediții a evenimentului cu desfășurare în săptămâna 9 -16 octombrie 2015 la București și curatoriat de Olga Ștefan (Elveția). Aflat sub tutela Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane, Bucharest Art Week își propune ca pe termen lung să devină o platformă de producție, schimb cultural și expunere pentru arta contemporană, cu vizibilitate internațională, recurență anuală și accesibilitate pentru publicul larg.

Expoziție centrală

09-16 octombrie
HANUL GABROVENI
Str. Lipscani nr.84-90

Vernisaj
09 octombrie
19:00-22:00

Un eveniment care se dezvoltă în spațiu și în timp pe parcursul unei săptămâni, „Laughter and Forgetting“ se deschide cu o expoziție ce reunește șasesprezece artiști români și internaționali ale căror lucrări răspund temelor din romanul lui Milan Kundera – râs, uitare, dragoste, litost, îngeri (ca simboluri ale totalitarismului) și graniță – teme ce vor fi reluate prin repetiție și variație în fiecare dintre zilele ce vor urma.
Ca și situația categoriilor în societatea noastră contemporană, la fel și în această expoziție, liniile care separă lucrările artiștilor bazate pe aceste teme specifice sunt indistincte – în fapt, e vorba de metode mai metaforice de trecere a granițelor și de rezistență la expresia unică, totalitară, impusă. Așadar, deși inițial fiecare dintre lucrări răspundea specific uneia dintre cele șase teme menționate mai sus, în esență, temele se suprapun și se amestecă.

Artiști

Esther Shalev-Gerz (Franța): ”Inseparable Angels: The Imaginary House for Walter Benjamin”, 2000
Dor Guez (Israel): instalație foto-video despre soarta creștinilor palestinieni din Israel, minoritate în minoritate.
Clemens Von Wedemeyer (Germania): Otjesd – despre imigrația rusă spre Germaia după 1990
Ștefan Sava (România): proiect, despre ghetouri
Dan Acostioaei (România): proiect, imaginea evreilor în România
Irina Botea (România): proiect, despre graniță
Agnieszka Polska (Polonia): The Forgetting of Names
Sarah Sweeney (SUA): The Forgetting Machine, aplicație mobilă interactivă
Nedko Solakov (Bulgaria): Nostalgia, 2010
Himali Singh Soin (India): proiect, Love Letters
Sophie Calle (Franța): Exquisite Pain
Katerina Seda (Cehia)
Hito Steyerl (Germania): November și Lovely Andrea
Dorothy Iannone (SUA): The Story of Bern
Dread Scott (SUA): Let 100 Flowers Blossom
Adam Vackar (Cehia): obiect, arhivă.

Lucrările „Exquisite Pain“ de Sophie Calle, „Follies“ de Himali Singh Soin, „Lovely Andrea“ de Hito Steyer și „Normal Life“ de Katerina Seda sunt despre dragoste și uitare, elemente adesea asociate cu regretul/umilința (litost). „Exquisite Pain“ este o carte de artist care spune povestea desprinderii artistei dintr-o relație amoroasă. Sophie Calle repetă fotografia camerei de hotel unde a avut loc despărțirea adăugând fiecărei pagini povești ale prietenilor în legătură cu cele mai dureroase experiențe ale vieții lor, mijloc de relativizare a propriei sale suferințe și de uitare. „Follies“ a lui Himali Singh Soin, denumită așa după elementele arhitecturale pur decorative, este o serie de douăzeci de scrisori de dragoste adresate chiar foliilor pariziene și lăsate aleatoriu în spațiul public, legându-se de romanul lui Kundera care începe cu povestea „Scrisori pierdute“. Dragostea este o aventură, implică risc, întâlniri neprevăzute, așa cum ne spune Alain Badiou, și totuși, cu timpul poate să treacă, lăsând în urmă numai cuvinte, uneori golite de conținut, ca și urmele sale. În „Lovely Andrea“, Hito Steyerl caută o fotografie a ei ca „bondage performer“ din timpul universității în Japonia. În timpul demersului apar diverse întrebări – evenimentul chiar a avut loc? Fotografia găsită este chiar a ei? Cine deține adevăratul control într-o relație erotică? Cel care dă sau cel care primește?

Cu regretul de a nu-și vedea bunica decât de Crăciun și de a nu avea o relație reală, Katerina Seda o roagă pe aceasta să scrie o poveste autobiografică adresată fiicei artistei. „Normal life“ trece în revistă anii turbulenți ai războiului, valurile de migrații peste diversele granițe, stabilitatea din comunism și nesiguranța din timpul capitalismului prin intermediul ilustrațiilor acestui narativ personal al bunicii.

Uitarea istorică sau amnezia colectivă sunt abordate de Dan Acostioaei, Dread Scott, Irina Botea, Dor Guez, Adam Vackar, Esther Shalev-Gerz, Ștefan Sava și Nedko Solakov, fiecare dintre ei atingând și alte subiecte. Dan Acostioaei, Ștefan Sava și Irina Botea au produs lucrări special pentru această expoziție. Acostioaei, originar din Iași, un oraș care înainte de război era locuit în proporție de 50% de evrei, se ocupă de imaginea evreilor în România contemporană, unde discursul este adesea dictat de simpatizanții legionari, antisemitism sau ignoranță extremă.

Ștefan Sava crează blueprints vizând diferite segregări etnice, plecând de la ideea că politica uitării se manifestă prin separare geografică, adesea prin construcția de ziduri și garduri împotriva celor considerați „de nedorit“. Video-ul Irinei Botea redă istoria unui stadion de fotbal din spațiul dintre Casa Poporului și Catedrala Neamului ce se construiește acum, abordând constructe istorice și noțiuni arbitrare ale frontierelor. Încă o dată experiențele personale dezvăluie episoade ignorate de istorie: „40 Days“, lucrarea semnată de Dor Guez ne redă un capitol puțin cunoscut din trecutul Israelului – acela al relației opresive cu minoritatea creștină palestiniană, o minoritate într-o minoritate, a cărei soartă este aproape total absentă din orice relatare istorică.
Și instalația lui Adam Vackar utilizează tot istoria personală ca tehnică de confruntare a uitării istorice și de reactivare a memoriei. O arhivă de obiecte aparținând bunicilor din ambele părți include compoziții muzicale semnate de unul dintre bunici, cumpărate pe ebay după cum și scrisori, fotografii etc. Prin intermediul acestor obiecte ni se dezvăluie tumultoase micro-istorii ale unei Europe zguduite de război și perioada ce-i urmează, la fel ca și în lucrarea Katerinei Seda.

100 de imagini din diferite revoluții comuniste alături de 100 de vaze cu flori proaspete formează lucrarea lui Dread Scott: „Let 100 Flowers Blossom, Let 100 Schools of Thought Contend“, creând un memorial, un mormânt pentru toate acele momente care cu timpul vor fi șterse definitiv din analele istoriei.
Lucrarea video a artistei Esther Shalev-Gerz, „Inseparable Angels: An Imaginary House for Walter Benjamin“ documentează o călătorie cu taxiul de la Weimar către lagărul de concentrare Buchenwald. Cele două sunt la doar 10 km depărtare dar călătoria este nu doar geografică ci și spirituală – din centrul iluminismului german (casa lui Goethe și a lui Schiller) către adâncimea depravării sale morale. În „Replacement“, Solakov tratează tema schimbării sistemului politic în Bulgaria, redând istoria mausoleului primului lider comunist. În film, Solakov reflectă asupra vidului ideologic reprezentat de capitalism prin spațiul gol pe care altă dată se ridica clădirea.

Fenomenul uitării în artă este prezentat de Agnieszka Polska în filmul său de animație, „The Forgetting of Proper Names“ denumit după un eseu de Sigmund Freud care este recitat de imagini animate ale unor faimoase lucrări de artă conceptuală.

Prin umor, după cum și prin uitare, reușim să facem față traumei, dar de această dată distanțându-ne și dând voie evenimentelor dureroase să existe dincolo de noi, ca și cum ele s-ar întâmpla altcuiva. Umorul este și o armă politică – distruge imaginile celor puternici create cu multă grijă, le dezvăluie vulnerabilitățile umane, imperfecțiunile și minciunile, într-o formă mai ușor digerabilă decât confruntarea directă. Hito Steyerl, Dorothy Iannone și Nedko Solakov, se raportează la istorie și la memorie cu umor. „November“, lucrarea lui Hito Steyerl vorbește despre Andrea Wolf, prietena din copilărie a artistei, care a devenit luptătoare revoluționară PKK și care a fost ucisă de forțele turce în Kurdistan. Imaginea ei a devenit un simbol al martiriului pentru stânga pe de o parte, și al terorismului pentru guvernele turc și german. Cu ironie nestăpânită, în „The Story of Bern“, o carte de artist cu text și desene, Iannone povestește despre închiderea de către poliție a unei importante expoziții la Kunsthalle Bern, când legendarul Harald Szeemann era director, din cauza unor acuzații de pornografie în legătură cu lucrările artistei. Povestea dă în vileag sexismul, raporturile de putere, ipocrizia, după cum și conflictele de interese personale din lumea artei, subiecte pe care cei mai mulți ar prefera să nu le zgândăre, continuând politica uitării în artă ca și în viață.

Ca și la Steyerl, Iannone și Calle, „Nostalgia“ lui Solakov are de-a face cu memoria personală, comparând o fotografie a sa mai tânăr și mai slab cu o fotografie din prezent, mai bătrân și mai corpolent, Solakov retrăiește colapsul ideologiei comuniste și trecerea la capitalism, din care el, ca artist, a avut de câștigat. În același timp artistul ca mulți dintre noi încă tânjește după tinerețea pierdută.

Granița, cea fizică dar și cea metaforică, este subiectul după cum și titlul în rusă al lucrării lui Clemens Von Wedemeyer: „Otjesd“. Migrația în masă din Rusia către Germania la începutul anilor 1990 și distincția adesea neclară dintre ficțiune și realitate sunt părți ale căutărilor lui Wedemeyer în legătură cu trecerea barierelor, un subiect care reapare fierbinte astăzi. De altfel acest subiect poate fi găsit în subtextul celor mai multe lucrări, la fel ca și lupta pentru putere și control – fir comun al întregii expoziții.